Erwin Albu este agricultorul din Codlea care a dorit și a reușit să demonstreze că românii sunt cinstiți.
Acesta a pus în practică un experiment, în care a lăsat marfa la poartă, iar cei care voiau să le cumpere, lăsau o anumită sumă de bani ca și contravaloare, în funcție de cât credeau că face marfa achiziționată.
Oamenii își cântăresc singuri marfa și stabilesc prețul. În tot acest timp, produsele sunt lăsate nesupravegheate.
Erwin Albu s-a arătat încântat de rezultatele acestui experiment. “Românii au dovedit că sunt mai cinstiți decât faima lor negativă. Și au venit oameni din toate părțile țării, nu doar din zonă. Cele câteva exemple negative au fost clar puse în umbră de marea majoritate a “clienților cinstiți”. În primele două săptămâni, beneficiind și de o mediatizare foarte mare, în cutia poștală s-au adunat 3.000 de lei. Este copleșitor și sunt deosebit de încântat de rezultatul experimentului”, a spus el pentru Transilvania Reporter.
Așa cum se întâmplă, însă, de foarte multe ori, autoritățile au găsit de cuviință să-i pună bețe-n roate cetățeanului pe care, teoretic, îl deservesc.
“Mă așteptam ca autoritățile să nu priceapă experimentul de la Codlea, pentru că iese din paradigma acestora, dar nu mă așteptam să caute nod în papură. Pentru că asta au făcut și demonstrează că autoritățile nu sprijină inițiativele alternative. Nici după trei săptămâni, de exemplu, nu au venit să constate ce sau dacă sau cât spațiu public ocup, deși i-am invitat să îmi trimită impunerea de plată. Ca să nu mai produc gâlceavă, am tras oricum toată marfa la limita fațadei, în dreptul porții, care am noroc să fie mai amplasată mai în spate decât fațada casei.
Mă tot întreb cui deservește o primărie, dacă se dovedește că nu comunității? Vorba unui ziarist din Brașov, acum trebuie să ne așteptăm că vor introduce o taxă pe publicitatea adusă orașului nostru de cinstea oamenilor care s-au autoservit. Apoi furia și rapiditatea cu care s-au sesizat oficial că „e ceva în neregulă”, mă duce cu gândul cât de nepregătiți sunt funcționarii publici și că trăiesc în lumea lor birocratică. În primul rând, eu nu fac un act de comerț. Cei care vin, lasă doar dacă vor bani în cutia poștală, ca o donație”, a spus el.
Cuantumul taxelor pe care Primăria Codlea i-l impută lui Erwin Albu se traduce prin 216 ore de muncă în folosul comunității, pe care cetățeanul spune că le va presta cu plăcere.
Acesta afirmă că va continua experimentul.Acesta spune că românii trebuie să înțeleagă că avem toate atuurile pentru a redeveni o țară puternică, trebuie doar să fie folosite.
“Consumerismul ne-a acaparat și pe noi ca țară. Rafturile supermarketurilor ne îmbie cu de toate. Ni s-a băgat în cap că nu mai avem nevoie de țărani, că nu mai avem nevoie de propria grădină, că trebuie doar să ne umplem coșul cu ce e pe rafturi.n. Ce putem face să nu dispară această „avuție națională” nevalorificată? Să ne găsim fiecare câte un țăran, să îi comandăm produse bune, să îi plătim un preț bun pentru ele și să evităm să ne tăiem singuri craca de sub picioare alegând confortul de moment al împinsului căruciorului prin supermarketuri. Să ne creăm alternative. Trebuie să sprijinim rețelele scurte de distribuție și să alegem să consumăm cât mai mult din regiunile noastre. Trebuie să fim mai deștepți, pentru că avem tot ce ne trebuie la îndemână”, a spus el.
blue color french bulldog
[...]we prefer to honor numerous other internet internet sites on the internet, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages really worth checking out[...]
clima en atizapán de zaragoza
[...]check beneath, are some absolutely unrelated web sites to ours, even so, they may be most trustworthy sources that we use[...]
linh hoang
[...]we like to honor numerous other online web-sites around the web, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
dog probiotic chews
[...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated data, nevertheless really worth taking a search, whoa did 1 discover about Mid East has got far more problerms also [...]
in vitro fertilization mexico
[...]Wonderful story, reckoned we could combine a handful of unrelated data, nevertheless truly worth taking a appear, whoa did one discover about Mid East has got a lot more problerms also [...]
lilac frenchies
[...]although web sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they may be essentially really worth a go by way of, so have a look[...]
best probiotic for french bulldogs
[...]check below, are some totally unrelated sites to ours, having said that, they're most trustworthy sources that we use[...]
cuautitlan izcalli clima
[...]we prefer to honor numerous other web web pages around the web, even when they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
... [Trackback]
[...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] There you can find 92673 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Read More to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] There you can find 28179 more Info to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Here you can find 10164 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback]
[...] Here you can find 18694 additional Information on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
blue color french bulldog [...]we prefer to honor numerous other internet internet sites on the internet, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages really worth checking out[...]
playnet app [...]Every when inside a even though we decide on blogs that we study. Listed below are the latest web pages that we select [...]
grey frenchie [...]usually posts some really exciting stuff like this. If you are new to this site[...]
how to get papers on a dog [...]Here is a superb Blog You might Come across Fascinating that we Encourage You[...]
clima en atizapán de zaragoza [...]check beneath, are some absolutely unrelated web sites to ours, even so, they may be most trustworthy sources that we use[...]
minnect expert [...]below you will obtain the link to some web pages that we feel you'll want to visit[...]
playnet app [...]just beneath, are quite a few totally not connected websites to ours, however, they're certainly really worth going over[...]
french pitbull dog [...]here are some links to internet sites that we link to for the reason that we believe they may be really worth visiting[...]
linh hoang [...]we like to honor numerous other online web-sites around the web, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
mexican candy store near me [...]Sites of interest we've a link to[...]
dog probiotic chews [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated data, nevertheless really worth taking a search, whoa did 1 discover about Mid East has got far more problerms also [...]
늑대닷컴 [...]we came across a cool web page that you may enjoy. Take a look for those who want[...]
richest vietnamese in america [...]Sites of interest we've a link to[...]
sole mare vacanze t-shirt [...]here are some hyperlinks to web sites that we link to due to the fact we consider they are really worth visiting[...]
linh hoang [...]Every as soon as inside a though we decide on blogs that we read. Listed below would be the newest web pages that we select [...]
in vitro fertilization mexico [...]Wonderful story, reckoned we could combine a handful of unrelated data, nevertheless truly worth taking a appear, whoa did one discover about Mid East has got a lot more problerms also [...]
lilac frenchies [...]although web sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they may be essentially really worth a go by way of, so have a look[...]
best french bulldog breeder [...]Here are some of the web pages we suggest for our visitors[...]
french bulldog puppies for sale $200 [...]we came across a cool web site which you could possibly enjoy. Take a appear in case you want[...]
isla mujeres condo [...]The information and facts talked about in the report are a number of the top accessible [...]
rent a yacht in cancun [...]usually posts some pretty exciting stuff like this. If youre new to this site[...]
isla mujeres golf cart rental [...]the time to study or stop by the material or internet sites we've linked to below the[...]
best probiotic for french bulldogs [...]check below, are some totally unrelated sites to ours, having said that, they're most trustworthy sources that we use[...]
cuautitlan izcalli clima [...]we prefer to honor numerous other web web pages around the web, even when they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
mexican candy store [...]Sites of interest we have a link to[...]
halo infinite hacks [...]here are some links to internet sites that we link to for the reason that we consider they're worth visiting[...]
arma wallhack [...]usually posts some pretty interesting stuff like this. If you are new to this site[...]
micro french bulldog [...]just beneath, are various completely not related web-sites to ours, nonetheless, they're surely really worth going over[...]
french bulldog puppies near me [...]The details talked about inside the report are some of the best readily available [...]
french bulldog texas [...]usually posts some really exciting stuff like this. If youre new to this site[...]
esports domain [...]below you will uncover the link to some internet sites that we think you should visit[...]
Dropbox URL Shortener [...]The facts mentioned in the write-up are some of the best accessible [...]
... [Trackback] [...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] There you can find 92673 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] There you can find 28179 more Info to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Here you can find 10164 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]
... [Trackback] [...] Here you can find 18694 additional Information on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/30/erwin-albu-omul-care-aratat-ca-romanii-sunt-cinstiti-fost-amendat-de-autoritati-motivul-autoservirea-din-gospodarie/ [...]