Aliaţii de peste Ocean nu văd cu ochi buni discuţiile de la Bruxelles şi din marile capitale europene despre “o forţă militară comună” cu cartierul general la Bruxelles, despre Europa care “nu îşi mai poate permite să se bazeze pe puterea militară a altor țări”, despre “Europa apărării”. Chiar dacă întotdeauna liderii europeni subliniază clar că nu este vorba despre o dublare a rolului NATO în Europa, aceste discuţii sunt criticate puternic de presa americană, dar şi de cea britanică.
Aşa au stat lucrurile şi în cazul celor spuse de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker în timpul discursului său despre Starea Uniunii, ţinut miercuri la Bruxelles.
„Europa socială”, o Europă a formei fără fond
Discursul preşedintelui CE a fost unul axat în principal pe “Europa socială”, pe “Europa care protejează”, pe Europa care păstrează modul nostru de viaţă”, care “întăreşte puterea cetăţenilor”. Europa care „nu este vestul sălbatic, ci o economie socială de piaţă”, în care “regula trebuie să fie acelaşi salariu pentru aceeaşi muncă”, o Europă în care “piaţa internă nu trebuie să fie locul în care angajaţii din est pot fi exploataţi şi supuşi celor mai reduse standarde sociale”, o Europă în care “companiile trebuie să-şi plătească taxele în ţara în care fac profit, iar aceste taxe trebuie să fie consacrate familiilor, spitalelor şi școlilor”, o Europă care “se luptă pentru partea socială a legii concurenţei”.
Acesta a fost miezul discursului lui Jean-Cluade Juncker. Şi se adaugă la asta proiectul de investiţii al Comisiei, care îşi propune să ajungă de la 500 de miliarde de euro în 2020, la circa 630 de miliarde de euro în 2022. Sunt investiţii la care Comisia va contribui consistent pentru creşterea economică şi reducerea şomajului, în special în rândul tinerilor. În plus, Juncker a condamnat “aplicarea dogmatică” a disciplinei bugetare impusă de Germania prin Pactul de stabilitate şi creştere.
Însă despre aceste lucruri ce ţin de viaţa de zi cu zi a cetăţenilor europeni, de modul în care se formează viitorii cetăţeni şi despre cum se poate “menţine modul nostru de viaţă”, identitatea europeană, ecourile au fost aproape inexistente. Se pare că, cel puţin după ce regele Olandei alături de guvernul său au declarat moartea statutului bunăstării în urmă doi ani, “Europa socială” rămâne o formă fără fond.
Cum să se poată progresa către o Europă socială în condiţiile în care toate ţările membre, indiferent de specificul economic, poartă corsetul fiscului german, când toate cheltuielile publice se reduc? Şi apoi se mai pune şi problema personalităţii care transmite acest mesaj social: Jean-Claude Juncker a fost liderul Eurogrupului în timpul crizei datoriilor naţionale şi a fost şi premierul unei ţări care a permis evaziunea fiscală în statele membre UE şi reprezintă un Partid Popular European care aplică măsuri de austeritate în toate statele în care se află la putere.
Acest apel al lui Juncker a fost considerat mai degrabă o încercare politică de a menţine Comisia în miezul problemei, în mijlocul actorilor care definesc politica mare a UE. Ceea ce a alertat în mod deosebit însă a fost modul în care propunerile Comisiei ar putea influenţa relaţia cu Statele Unite – lipsa de apetit a Europei pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii şi mai cu seamă proiectul apărării europene.
Apărarea europeană, marea problemă a Statelor Unite
Presa britanică şi cea americană au privit extrem de critic această iniţiativă a Franţei, Germaniei şi Italiei. Pe lângă o forţă militară comună cu comandamentul la Bruxelles, surse citate de The Times susţin că proiectul european ar avea în vedere crearea unei flote aeriene deţinute de UE, nu de statele membre. Proiectul a prins aripi după referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din UE, pentru că Londra a fost mereu o piedică în calea unei armate europene. Se adaugă la aceasta şi “foamea” de contracte a industriei militare din cele trei economii majore ale UE, pentru că o nouă structură militară ar putea asigura profitul acestei industrii.
Această propunere va fi discutată la Summitul UE ce va avea loc vineri la Bratislava. Aici se va vorbi despre o armată europeană care să poată “acţiona autonom” faţă de NATO şi se va vorbi în absenţa Marii Britanii, exclusă de la masa UE prin votul cetăţenilor.
„Fantoma” franco-germană a dezangajării NATO
Taberele sunt bine delimitate. Ţările baltice şi Polonia au semnalat cât se poate de clar că se vor opune oricărei iniţiative care poate duce la dublarea NATO. “Suntem foarte sceptici în ce priveşte crearea unei armate UE. Nu pot să-mi dau seama care ar fi valoarea acestei armate”, spune ministrul de Externe al Letoniei, citat de The Times. Pentru liderii din statele estice ale NATO, o armată europeană, chiar şi în stadiu de proiect, reprezintă o dezangajare de la deciziile adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, acolo unde s-a hotărât ca în ţările baltice şi în Polonia să staţioneze patru batalioane din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Canada.
Ţărilor din estul Europei le este teamă că această armată UE ar fi “fantoma” ce ar permite Franţei şi Germaniei să îşi neglijeze obligaţiile pe care le au în NATO, scrie The Times. Prin urmare, este limpede care este mandatul preşedintelui României la Summitul de la Bratislava când se va vorbi despre proiectul apărării europene. Pe de altă parte, ţările neutre – Austria, Irlanda, Suedia şi Finlanda – se tem că o armată europeană le-ar putea atrage în conflicte prin intermediul clauzelor din Tratatul UE, care vorbeşte despre apărarea membrilor UE.
Se adaugă la aceste temeri şi neîncrederea tot mai mare pe care ţările din Estul Europei, alături de partenerii americani le au în cea mai puternică ţară UE – Germania. Ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier a criticat, chiar înaintea Summitului NATO exerciţiile militare americane din Polonia, a pus presiune pe regimul de la Kiev pentru îndeplinirea cât mai rapidă a obligaţiilor asumate prin Acordurile de la Minsk cu Federaţia Rusă, iar Steinmeier doreşte ridicarea sancţiunilor aplicate Moscovei pentru realuarea comerţului ruso-german.
“Germanii nu sunt aliaţi de încredere”
Recent, fostul subsecretar de Stat american John Kornblum, care a fost şi ambasador în Germania, declara pentru Politico.eu: “Germanii nu sunt un aliat de încredere. Nu poţi conta cu adevărat pe ei”. El remarca că SUA au greşit lăsând ca prea mult din securitatea europeană să se bazeze pe Germania. “Foştii sateliţi ai Moscovei spun acum ‘nu mai putem conta nici pe Berlin, nici pe Washington’, iar aceasta le dublează temerile”, a mai spus Kornblum.
Istoria arată, pe de o parte, că un proiect al unei armate europene este extrem de greu de pus în practică, iar pe de altă parte arată că opoziţia ţărilor estice este justificată. În 1950, premierul francez Rene Pleven înainta planul care îi poarta numele, pentru crearea unei armate europene unite, “legată de instituţiile unei Europe unite”. Planul a fost respins chiar de Parlamentul francez, pentru că ar fi încălcat suveranitatea naţională. Pe de altă parte, apropierea ruso-germană nu anunţă nimic bun pentru estul Europei. Deşi fosta RDG a cunoscut dictatura comunistă, Germania este mult mai puţin marcată de subjugarea sovietică în comparaţie cu Polonia, România şi alte ţări ale lagărului socialist. Spre deosebire de celelalte state din Europa centrală şi de est, Germania vede în Rusia un egal, o mare putere, şi susţine abordarea cu respect a Rusiei. În plus, elitele germane, în special cele social-democrate, consideră că victoria în războiul rece a fost posibilă nu prin cursa înarmărilor promovată de SUA, ci prin politica de deschidere către Est a cancelarului Willy Brandt. Declaraţiile lui Steinmeier “reflectă principiile vechi de decenii ale social-democraţilor”, a spus chiar liderul grupului parlamentar al SDP, Thomas Opperman.
Bratislava, un eşec anunţat
Proiectul unei armate europene va fi fără îndoială una dintre temele ce va duce la blocaj la Summitul UE de la Bratislava.
Iar, după cum am arătat, proiectul unei Europe sociale şi al promovării creşterii economice, proiectul reducerii şomajului, nu va duce decât la o serie de vorbe goale, însă absolut necesare în contextul alegerilor din Franţa şi Germania din 2017. La fel va fi cazul problemelor puse în continuare de Grecia, dar şi de integrarea ţărilor din zona euro, atât timp cât rămân discrepanţe uriaşe între ţările sudice şi cele din nord. La fel se va întâmpla şi cu discuţia despre obligativitatea cotelor unice de refugiaţi impuse de UE, atât timp cât poziţiile Poloniei şi Ungariei cel puţin sunt ireconciliabile cu poziţia puterilor vestice din UE.
Progrese minore se pot face în chestiunea negocierii ieşirii Marii Britanii din UE. Poziţia oficială a UE este că aceste negocieri nu vor începe până când Londra nu va arăta ce doreşte de la noua relaţie cu UE, însă în spatele uşilor închise se vor da lupte puternice între restul statelor UE. Unele ţări, precum Polonia, susţin ideea unei uniuni mult mai laxe, în care să-şi găsească locul şi Marea Britanie, în timp ce alte guverne simt lipsa Marii Britanii şi a fostului premier David Cameron, care dorea să reducă drastic beneficiile sociale pentru cetăţenii europeni veniţi în Marea Britanie. Germania şi Olanda au cochetat mult timp cu o asemenea abordare a migraţiei economice intraeuropene şi la ele acasă.
Discuţiile de la Bratislava ar putea avansa doar în ceea ce priveşte semnarea mult amânatului acord de liber schimb cu Canada, taxarea marilor companii şi controlul migraţiei. Se va vorbi despre întărirea agenţiei de pază a frontierelor Frontex, prin posibilitatea de a detaşa poliţişti şi tehnică de supraveghere în Grecia şi Bulgaria. Iar în acest context ar putea fi discutat şi planul preşedintelui României prezentat recent la Berlin, vizând crearea unei agenţii de combatere a terorismului.
Însă lansarea unei dezbateri care scindează atât de mult UE precum cea despre armata europeană şi băgarea sub preş a uriaşelor probleme economice din statele mici ale Uniunii şi a problemelor grave legate de viitorul tinerilor europeni riscă să reducă Summitul de la Bratislava la o simplă fotografie de grup şi câteva concluzii inspide.
sursa: cotidianul.ro
Undergraduate programs at future university [...]always a huge fan of linking to bloggers that I really like but do not get quite a bit of link like from[...]
Campus visits and interviews for future university [...]we like to honor numerous other world-wide-web web sites around the web, even when they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages really worth checking out[...]
برامج الإقامة الخاصة بتقويم الأسنان [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated information, nevertheless really really worth taking a look, whoa did one find out about Mid East has got more problerms as well [...]
برامج الإقامة في طب الأسنان [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated data, nonetheless definitely really worth taking a search, whoa did 1 understand about Mid East has got extra problerms also [...]
top university in egypt [...]the time to read or go to the subject material or web sites we have linked to beneath the[...]
Grading Policy [...]one of our visitors not too long ago encouraged the following website[...]
Bachelor's Degree in Information Technology [...]here are some links to web sites that we link to simply because we think they're worth visiting[...]
fue [...]check below, are some totally unrelated internet websites to ours, nevertheless, they are most trustworthy sources that we use[...]
Professional community [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated information, nonetheless genuinely worth taking a look, whoa did 1 find out about Mid East has got extra problerms too [...]
Advanced dental education [...]Sites of interest we've a link to[...]
Department of Pharmacology [...]Sites of interest we've a link to[...]
ما هي مميزات كلية الصيدلة [...]here are some hyperlinks to web sites that we link to simply because we consider they're really worth visiting[...]
Faculty of pharmacy Contact [...]very few web sites that occur to become detailed below, from our point of view are undoubtedly very well worth checking out[...]
Future Medical Research Excellence Center [...]Wonderful story, reckoned we could combine a handful of unrelated data, nevertheless actually worth taking a appear, whoa did one particular learn about Mid East has got more problerms at the same time [...]
State management sciences [...]The information and facts talked about inside the report are a number of the most effective readily available [...]
الإرشاد الاكاديمي [...]The data talked about in the post are a few of the very best obtainable [...]
Future University business programs [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated information, nonetheless seriously really worth taking a search, whoa did one particular understand about Mid East has got much more problerms at the same time [...]
Values and ethics [...]very handful of sites that take place to become comprehensive beneath, from our point of view are undoubtedly effectively really worth checking out[...]
National Chi Nan University [...]check below, are some absolutely unrelated internet websites to ours, nevertheless, they may be most trustworthy sources that we use[...]
Chirurgiens esthétique Tunisie [...]please pay a visit to the websites we stick to, like this 1, because it represents our picks in the web[...]
Chirurgie esthétique Tunisie [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated data, nonetheless definitely worth taking a search, whoa did a single learn about Mid East has got far more problerms at the same time [...]
betting tips 1x2 [...]The facts talked about inside the article are a few of the very best available [...]
deceased [...]Funeral server and funeral planing [...]
obituaries [...]The first social network dedicated to the death, dying and funerals. [...]
death redcords [...]Online memorial website and virtual cemetery [...]
birth records [...]The Free Encyclopedia of Death and Dying [...]
memorial [...]The first social network dedicated to the death, dying and funerals. [...]
2023 Books [...]Here are a few of the web-sites we recommend for our visitors[...]
reputation defenders [...]we came across a cool internet site that you may well enjoy. Take a appear when you want[...]
Start OnlyFans Australia [...]always a major fan of linking to bloggers that I like but really don't get a lot of link appreciate from[...]
Google reviews [...]just beneath, are various absolutely not related sites to ours, even so, they're certainly really worth going over[...]
how to choose a cardano stake pool [...]Here are some of the internet sites we advise for our visitors[...]
premium-domains-list [...]we prefer to honor quite a few other net web sites around the net, even if they arent linked to us, by linking to them. Below are some webpages really worth checking out[...]
최고의 온라인 카지노 [...]Here is an excellent Weblog You may Locate Exciting that we Encourage You[...]
실제 현금 카지노 [...]one of our guests a short while ago encouraged the following website[...]
Click Here [...]although web sites we backlink to below are considerably not related to ours, we really feel they may be basically really worth a go by, so possess a look[...]
Click Here [...]The data mentioned within the report are a number of the best readily available [...]
Click Here [...]please check out the internet sites we adhere to, which includes this a single, as it represents our picks from the web[...]
Click Here [...]Here is a good Weblog You might Uncover Interesting that we Encourage You[...]
Click Here [...]here are some hyperlinks to internet sites that we link to mainly because we feel they are worth visiting[...]
Click Here [...]Every the moment in a although we pick blogs that we read. Listed below are the most recent websites that we pick out [...]
Click Here [...]usually posts some extremely intriguing stuff like this. If you are new to this site[...]
Click Here [...]the time to study or go to the content or internet sites we have linked to beneath the[...]
Click Here [...]here are some hyperlinks to sites that we link to simply because we assume they're worth visiting[...]
Click Here [...]check below, are some totally unrelated internet websites to ours, nevertheless, they're most trustworthy sources that we use[...]
Click Here [...]one of our visitors not too long ago recommended the following website[...]
Click Here [...]below youll find the link to some internet sites that we assume you ought to visit[...]
Click Here [...]Every after inside a even though we choose blogs that we study. Listed beneath would be the newest web-sites that we select [...]
Click Here [...]Here are several of the web pages we advocate for our visitors[...]
online earning site [...]usually posts some quite interesting stuff like this. If you are new to this site[...]
Click Here [...]we came across a cool site that you may well take pleasure in. Take a search for those who want[...]
Click Here [...]Here are some of the web pages we advise for our visitors[...]
Click Here [...]here are some hyperlinks to sites that we link to mainly because we believe they're really worth visiting[...]
Click Here [...]one of our guests just lately suggested the following website[...]
Click Here [...]Wonderful story, reckoned we could combine a number of unrelated data, nonetheless genuinely really worth taking a appear, whoa did one discover about Mid East has got a lot more problerms as well [...]
Click Here [...]here are some hyperlinks to sites that we link to because we consider they may be worth visiting[...]
Click Here [...]we prefer to honor a lot of other online web pages around the internet, even though they arent linked to us, by linking to them. Below are some webpages really worth checking out[...]
Click Here [...]one of our visitors recently recommended the following website[...]
Click Here [...]we prefer to honor quite a few other web websites on the net, even if they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
Click Here [...]the time to read or check out the material or internet sites we have linked to beneath the[...]
Click Here [...]here are some links to web sites that we link to mainly because we consider they're worth visiting[...]
https://gquery.org/ [...]here are some hyperlinks to sites that we link to simply because we consider they may be really worth visiting[...]
Click Here [...]Every when in a though we opt for blogs that we study. Listed beneath would be the most up-to-date web pages that we select [...]
grand rapids dentist [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated information, nevertheless seriously really worth taking a appear, whoa did one particular study about Mid East has got additional problerms as well [...]
grand rapids same day crowns [...]the time to study or check out the subject material or websites we have linked to beneath the[...]
Click Here [...]always a major fan of linking to bloggers that I love but do not get lots of link enjoy from[...]
Click Here [...]below you will come across the link to some internet sites that we believe it is best to visit[...]
Click Here [...]please visit the web sites we stick to, like this one, as it represents our picks from the web[...]
Click Here [...]very handful of websites that happen to become detailed below, from our point of view are undoubtedly nicely really worth checking out[...]
Click Here [...]Wonderful story, reckoned we could combine a few unrelated data, nevertheless actually worth taking a look, whoa did one find out about Mid East has got additional problerms also [...]
Click Here [...]that is the finish of this report. Here youll uncover some sites that we feel youll appreciate, just click the hyperlinks over[...]
Click Here [...]Here is a good Blog You may Discover Fascinating that we Encourage You[...]
Click Here [...]we like to honor quite a few other internet web pages around the net, even if they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages worth checking out[...]
Click Here [...]very couple of internet websites that happen to become detailed below, from our point of view are undoubtedly effectively really worth checking out[...]
Click Here [...]here are some links to websites that we link to simply because we feel they may be really worth visiting[...]
Click Here [...]below you will find the link to some websites that we believe you should visit[...]
Click Here [...]Here are a number of the web-sites we recommend for our visitors[...]
Click Here [...]we like to honor several other web web sites on the web, even when they arent linked to us, by linking to them. Under are some webpages really worth checking out[...]
Click Here [...]Every the moment in a whilst we pick out blogs that we study. Listed below are the most recent internet sites that we select [...]
Reputation Defenders [...]Here are a number of the sites we advise for our visitors[...]
Click Here [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated data, nonetheless really worth taking a search, whoa did 1 learn about Mid East has got more problerms too [...]
Click Here [...]Here are some of the internet sites we advise for our visitors[...]
Click Here [...]below you will locate the link to some web pages that we think you should visit[...]
Reputation Defenders [...]Here is a good Weblog You may Discover Intriguing that we Encourage You[...]
Reputation Defenders [...]although web sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we feel they are essentially worth a go by way of, so possess a look[...]
Reputation Defenders [...]that would be the finish of this article. Here you will come across some internet sites that we think youll value, just click the links over[...]
Reputation Defenders [...]The information and facts talked about in the post are several of the most effective readily available [...]
Click Here [...]usually posts some incredibly exciting stuff like this. If youre new to this site[...]
Click Here [...]Here is a superb Blog You may Uncover Interesting that we Encourage You[...]
spaceros [...]we prefer to honor several other internet web pages on the internet, even if they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages worth checking out[...]
Space ROS [...]Every when inside a when we pick blogs that we study. Listed below are the newest sites that we choose [...]
Click Here [...]Every as soon as inside a when we pick out blogs that we read. Listed below are the newest web pages that we select [...]
Click Here [...]Here is an excellent Weblog You might Obtain Fascinating that we Encourage You[...]
Click Here [...]always a massive fan of linking to bloggers that I adore but do not get a great deal of link appreciate from[...]
Click Here [...]we came across a cool internet site which you could possibly delight in. Take a look for those who want[...]
Click Here [...]usually posts some very intriguing stuff like this. If youre new to this site[...]
Click Here [...]here are some hyperlinks to sites that we link to since we consider they're really worth visiting[...]
Click Here [...]here are some links to sites that we link to simply because we consider they are worth visiting[...]
Click Here [...]one of our guests not too long ago recommended the following website[...]
Click Here [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to because we believe they are really worth visiting[...]
Click Here [...]Here is a superb Blog You might Discover Fascinating that we Encourage You[...]
Click Here [...]Here are a few of the sites we recommend for our visitors[...]
Click Here [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated information, nonetheless really really worth taking a appear, whoa did one particular understand about Mid East has got far more problerms at the same time [...]
Click Here [...]one of our guests not long ago advised the following website[...]
Click Here [...]please visit the web-sites we follow, which includes this a single, as it represents our picks from the web[...]
Click Here [...]although web sites we backlink to below are considerably not related to ours, we feel they are truly really worth a go via, so have a look[...]
Click Here [...]we came across a cool site that you simply may enjoy. Take a search when you want[...]
Click Here [...]the time to study or visit the subject material or web sites we've linked to beneath the[...]
Click Here [...]although internet websites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we feel they are essentially worth a go by way of, so have a look[...]
valentines gift [...]check below, are some entirely unrelated internet sites to ours, having said that, they are most trustworthy sources that we use[...]
organic magnesium lotion [...]the time to study or pay a visit to the content material or web sites we have linked to beneath the[...]
World No 1 Assignment Help Company [...]Here is a good Blog You might Locate Intriguing that we Encourage You[...]
Custom Assignment Writing Services [...]always a major fan of linking to bloggers that I really like but really don't get a great deal of link love from[...]
domains [...]that will be the end of this article. Right here you will come across some internet sites that we think you will enjoy, just click the hyperlinks over[...]
Cory Chase [...]usually posts some extremely interesting stuff like this. If you are new to this site[...]
Lila Lovely BBW [...]just beneath, are several totally not associated web sites to ours, on the other hand, they are surely worth going over[...]
MILF City [...]Every as soon as in a even though we decide on blogs that we study. Listed beneath are the most current websites that we decide on [...]
Madelyn Monroe MILF [...]very couple of web sites that happen to become detailed beneath, from our point of view are undoubtedly properly really worth checking out[...]
Arie Baisch [...]check beneath, are some entirely unrelated internet websites to ours, however, they may be most trustworthy sources that we use[...]
... [Trackback] [...] Here you can find 56356 additional Information on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Here you will find 70391 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Find More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] There you will find 44416 more Info to that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2016/09/16/klaus-iohannis-in-tabara-americii-la-summitul-ue-de-la-bratislava/ [...]