”Când frica devine colectivă, când furia devine colectivă, este extrem de periculos. Este copleșitor… Presa și complexul militaro-industrial construiesc o închisoare pentru noi, pentru a continua să gândim, să vedem și să acționăm în același fel… Ne trebuie curajul să ne exprimăm chiar și când majoritatea se îndreaptă în direcția opusă… pentru că schimbarea de direcție se poate produce doar când avem de-a face cu trezirea tuturor la realitate… De aceea este foarte important să spunem celor care împărtășesc aceeași vizune ’Sunt aici!’” – Thich Nhat Hanh, calugar budist, ”Arta Puterii”.

Astfel începe Oliver Stone un articol critic la adresa lui Hillary Clinton, publicat de Huffington Post și intitulat ”De ce sunt cu Bernie Sasnders”.

”Hillary Clinton a închis ușa în fața păcii, distrugând procesul de pace palestinian și relația cu Rusia în doar o săptămână. NATO este dumnezeul ei, singurul lucru ”excepțional” pe care SUA îl pot exporta în acest nou ”secol american”.

Dar cine stabilește această politică și cine controlează această țară? Punctul de vedere al țării este înrădăcinat în tradiția universului postbelic, atlanticist și dominat de NATO. Este gravat în piatră. Se pare că niciun președinte, niciun vot democratic, nicio presă critică nu poate modifica asta. Vom fi în război pentru viitorii 10, 20, 100 de ani, până cînd, cum a spus Trump (pe care guvernul nostru din umbră nu-l va lăsa niciodată să ajungă la putere), până când ”orașele noastre vor falimenta”. Presa noastră a fost secătuită și rigidizată de război, a devenit senzaționalistă, căutând rating mai mare cu fiecare titlu, cu cât mai revoltător cu atât mai bine. În politica americană modestia a murit – este mai bine sa fii senzațional.

În mod ironic, spunând despre Trump că este de neales (ceea ce este adevărat), vă lasă să credeți că Clinton este ”noua normalitate”, caz în care sunteți păcăliți de dihotomia deloc necesară că Hillary este de fapt ”respectabilă”, în același fel în care Eisenhower/Dulles erau respectabili în anii 1950, când interveneam și dădeam jos guverne în multe țări. Dar diferența este că ei cel puțin aveau mintea să nu se implice în războaie fierbinți. Să sugerezi că NATO ar fi trebuit să dispară în 1991, când s-a dezintegrat URSS, cred ca nu mai încape indoială. NATO, care s-a lărgit cu 13 țări începând din 1991, trebuie sprijinit și Clinton a fost spălată pe creier de neoconservatori pentru a crede că este vorba de ”agresiunea rusă”, când de fapt Statele Unite sunt cele care au construit cea mai mare forță văzută la granițele europene ale Rusiei după Hitler, în Al Doilea Razboi Mondial.

Vom începe un război – fie hibrid, pentru a a aduce Rusia la subordonarea din anii 1990, fie un război fierbinte (care ne va distruge țara). Cetățenii noștri trebuie să știe asta, dar nu o știu pentru că presa noastră este prostită de sprijinul său în stil ”Pravda” pentru guvernul nostru ”respectabil” și foarte agresiv. Suntem conduși, după cum spunea C. Wright Mills în anii 1950, de un guvern plin de ”realiști trăsniți”: în numele realismului ei își construiesc o realitate paranoică. Presa noastră a creditat-o pe Hillary Clinton cu cea mai minunată experiență internațională, spre deosebire de Trump, însă fără să observe rezultatele politicii ei. Poate fi comparată cu alegerea de către Bill Clinton, in stilul Razboiului Rece, când a numit-o pe excentrica Madeleine Albright, unul dintre cei mai proști secretari de Stat pe care i-am avut… în afară de Condi Rice? Albright se lăuda: ”Dacă trebuie să recurgem la forță este pentru că suntem America; suntem o națuine indispensabilă. Suntem înalți și vedem mai departe în viitor decât o fac alte țări”.

Experiența lui Hillary ține de sprijinul pentru barbarii ”contras” împotriva poporului nicaraguan în anii 1980, susținerea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, susținerea războiului încă neîncheiat al lui Bush în Irak, a actualei mizerii din Afganistan. Iar ca secretrar de Stat a distrus statul secular Libia, a susținut lovitura de stat militară din Honduras și ”schimbarea regimului” în Siria. Fiecare dintre aceste situații a dus la mai mult extremism, la mai mult haos în lume și la mai mult pericol pentru țara noastră. Vor urma frontierele Rusiei, Chinei și Iranului. Uitați-vă la răutatea discursului ei de la AIPAC (American Israel Public Affairs Committee ) – să nu spuneți că nu ați fost avertizați. Oare mai putem suporta sa vedem cum Clinton ”duce alianța noastră cu Israelul la următorul nivel”? Unde este simțul măsurii? Nu poate presa, cel puțin, să o numească extremistă? Cred că problema este duhoarea corectitudinii politice care domină gândirea americană (i.e Trump este extremist, prin urmare Hillary nu e).

De aceea încă mă rog pentru Bernie Sanders, pentru că este singurul care vrea, cel puțin în numele sănătații fiscale, sa reducă intervențiile noastre în străinătate, să aducă soldații acasă și, cu aceste trilioane de dolari care nu mai sunt irosite pe intenții criminale, să protejeze ”patria” reconstruind și investind bani în oameni, în școli și infrastructură.

Albert Camus, când vorbea despre războiul civil din Spania din anii 1930, spunea: ”Cei din generația mea duceau Spania în inima lor. Aici au învățat… că cel care are dreptate este totuși înfrânt, că forța învinge spiritul și că sunt vremuri când curajul nu este răsplătit”. În Spania s-a stins lumina pentru mai multe generații. America dormea, dar în cele din urmă a făcut ce trebuia când a pornit războiul împotriva fascismului. Cred că fascismul a rămas încă cel mai mare dușman pe care îl întâlnim în așa-zisele noastre ”democrații”. Este vorba că mereu interesele financiare dețin puterea. Asta e fascismul și acesta este pericolul de acum. Sanders vorbește despre bani, ascultați-l. Vorbește simplu și limpede despre bani și puterea lor de a desfigura. Este singurul care a vorbit despre corupția din politica noastră. Clinton a îmbrățișat această corupție.”

sursa: mediafax.ro