Operaţiunea “Paperclip” a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti
Criminali de razboi şi ofiţeri SS au căpătat poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA
“Paperclip” înseamnă agrafă de birou. Un nume inofensiv sub care se ascunde una dintre cele mai mari minciuni ale secolului XX. 1600 de oameni de ştiinţă nazişti au fost duşi în SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial. Majoritatea erau susţinători convinşi ai ideilor naziste, ofiţeri SS, lideri ai celui de-al treilea Reich şi criminali de război. Serviciile secrete ale SUA le-au “curăţat” biografiile şi CV-urile şi, astfel, aceştia au primit cetăţenie americană şi au fost angajaţi să lucreze pentru armata SUA sau pentru diferite institute de cercetare.
Faptul ca în SUA, aceşti oameni de ştiinţă nazişti au pus bazele unor institute şi programe de cercetare (inclusiv programul spaţial al NASA), discipline, teorii, orientări educaţionale, oferă o perspectivă terifiantă. Sau, mai degrabă, ne ajută să înţelegem mai bine de ce ştiinţa contemporană este atât de destructiv orientată şi de ce educaţia este atât de defectuoasă.
Ultima bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial nu s-a dat pe câmpul de lupta, ci a reprezentat o cursă disperată pentru a pune mâna pe tehnologia celui de-al Treilea Reich. În 1945, Aliaţii se confruntaseră deja cu o parte dintre rezultatele tehnologice ale nemţilor în domeniul militar: rachete teleghidate, farfurii zburătoare, avioane cu reacţie. Ei se temeau să nu existe alte proiecte secrete.
După o cursă disperată, agenţiile de spionaj ale SUA au reuşit să pună mâna pe o cantitate uriaşă de documentaţie ştiinţifică şi au dus în SUA sute de oameni de ştiinţă germani, pentru a-i interoga despre cercetările şi proiectele lor. Nu era vorba numai de tehnologie militara, ci şi de experimente de control mental, cercetări medicale, sociale, electronice, aeronautice, de fizică atomică. Apoi, din aproape în aproape, s-a ajuns la ideea de a-i aduce pe aceşti oameni de ştiinţă în SUA, împreună cu familiile lor, şi a-i angaja să lucreze în cadrul proiectelor ştiinţifice americane.
Operaţiunea “LUSTY” – vânătoarea de tehnologie aeronautică
Încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de spionaj ale armatei SUA aveau în obiectiv, printre altele, investigaţii privind tehnologia militară germană. Echipe speciale erau trimise pe front sau în Germania pentru a pune mâna pe rapoarte tehnice şi ştiinţifice, arme, avioane, echipamente, inclusiv rămăşiţele avioanelor prăbuşite, pentru a extrage cât mai multe informaţii. Echipele de spionaj tehnic ale SUA erau antrenate la o şcoală militară specială din Ohio. Acestora li se adăugau 32 de unităţi de spionaj tehnologic ale Aliaţilor.
La încheierea razboiului, în 1945, spionajul tehnologic a fost declarat una dintre priorităţile serviciilor secrete ale SUA. Atunci a fost demarată operaţiunea LUSTY, care se referea la exploatarea tehnologiei aeronautice secrete a Luftwaffe (aviaţia armatei naziste). LUSTY a demarat, cu scopul de a extrage maximul de beneficii din documentele ştiinţifice, facilităţile de cercetare şi echipamentele aeronautice ale aviaţiei naziste. Operaţiunea avea două echipe şi direcţii de acţiune: prima, sub comanda colonelului Harold R. Watson, fost pilot de testare, colecţiona avioane şi arme, pentru analiza lor în SUA. Cea de-a doua echipă recruta oameni de ştiinţă, căuta documente ştiinţifice şi investiga laboratoarele de cercetare şi platformele de testare.
Echipa lui Watson a recrutat rapid un număr de piloţi de testare germani pentru a transporta aeronavele germane în SUA. În mod similar, au fost recrutaţi şi cercetători ştiinţifici, iniţial pentru a traduce documentaţia şi a da anumite explicaţii tehnologice. Ulterior, ei au fost “păstraţi” în SUA ca “resursă intelectuală”. Proiectul s-a extins gradat şi pentru alte domenii, nu doar pentru aeronautică.
Oamenii de ştiinţă germani au ales SUA
Pierderea razboiului era iminentă pentru Germania , încă de la începutul anului 1945. Propaganda nazistă, una dintre cele mai eficiente în ceea ce priveşte manipularea maselor, încuraja populaţia vorbind de “armele minune” care vor distruge armatele aliaţilor, inclusiv de celebrele rachete V2, care ar fi făcut imposibilă apropierea oricăror avioane de Berlin. Totuşi, în diferite cercuri, existau oameni suficient de realişti, care să aibă în vedere anumite planuri pentru eventualitatea pierderii războiului.
În fabrica de rachete din Peenemunde, directorul tehnic Wehrner von Braun a intuit iminenţa capitulării, datorită ordinelor contradictorii primite de la ofiţerii superiori SS. În cadrul unei întâlniri secrete cu apropiaţii săi, el a avansat ideea că superioritatea tehnologică a germanilor poate fi o “carte-blanche” pentru oamenii de ştiinţă. Negociind diferitele resurse tehnologice şi ştiinţifice, aceştia vor putea beneficia de un tratament privilegiat din partea aliaţilor, după pierderea războiului. În viziunea sa, ei puteau să aleagă cui să se predea – URSS-ului, Angliei sau SUA – şi au ales SUA. În eventualitatea unui atac asupra fabricii din Peenemunde, 14 tone de documentaţie au fost ascunse în minele din munţi. Toată această documentaţie a fost predată ulterior serviciilor secrete ale SUA.
Victoria forţelor aliaţilor în Europa s-a proclamat pe 7 mai 1945, odată cu capitularea armatei germane. La scurt timp după aceea, Magnus von Braun, fratele profesorului dr. Wehrner von Braun, a fost trimis să contacteze autorităţile americane şi să le informeze că mulţi dintre cercetătorii şi tehnicienii de la staţia de rachete Peenemunde, care fugiseră după învingerea Germaniei, trăiau în sătucurile împrăştiate în munţii Alpi şi erau dispuşi să se predea armatei SUA.
“Overcast” şi “Paperclip” – “Vânatoarea de capete”
150 de oameni de ştiinţă au fost curând contactaţi şi investigaţi de serviciile secrete americane. Toţi au fost angajaţi cu contracte (pentru început, de cinci ani), în SUA. Primii dintre ei au început să lucreze pentru armata SUA chiar de la jumătatea anului 1945. SUA s-a angajat să aibă grijă de familiile acestora în Germania şi ulterior să le aducă familiile în SUA. Aşa a început Operaţiunea “Overcast”, rebotezată ulterior “Paperclip”. Realizând progresul tehnologic şi ştiinţific al Germaniei Naziste, autorităţile americane nu au văzut decât avantaje în aducerea acestor oameni de ştiinţă în SUA. Dar cel mai mare avantaj era, în viziunea lor, ca aceştia să nu ajungă să lucreze pentru Uniunea Sovietică, marele inamic al Americii.
După încheierea razboiului, a început vânătoarea criminalilor de razboi – ofiţerii superiori SS şi Gestapo şi liderii partidului nazist. Dar în afara serviciilor secrete “clasice” existau şi cele care “vânau capete” – aşa cum fac acum corporaţiile care caută să angajeze oamenii cei mai performanţi. O agenţie specială se ocupa de recrutarea cercetătorilor şi tehnicienilor germani pentru a lucra la proiectele de cercetare americane: Joint Intelligence Objectives Agency (JIOA), sub conducerea capitanului Bosquet N. Wev. “Vânătoarea de capete”, familiară pe piaţa muncii în ultima vreme, nu e prin urmare, ceva foarte nou . . .
Operaţiunea a primit numele de “Paperclip” (cuvânt care înseamnă agrafă de birou) de la agrafa cu care formularul de imigrare era ataşat documentelor personale ale “recruţilor ştiinţifici”, acest formular fiind o promisiune implicită a naturalizării sau acordării cetăţeniei americane. Sub auspiciile acestui program, urmat de alte programe similare până în anii ’70, peste 1600 de oameni de ştiinţă germani au fost aduşi, pe ascuns, în SUA împreună cu familiile lor şi li s-a acordat cetăţenie. Politica guvernului SUA declara că “naziştii convinşi” şi criminalii de război nu au dreptul să intre pe teritoriul SUA. Din acest motiv, proiectul Paperclip a fost controversat încă de la început şi desigur, clasificat, pentru a evita discuţiile publice.
“Paperclip”, între versiunea oficiala şi manevrele CIA
Preşedintele SUA, Harry Truman, a autorizat în 1946 demararea oficială a proiectului “Paperclip”. La ora respectivă, primii 150 de oameni de ştiinţă fusesera deja aduşi şi angajaţi în SUA. Truman a introdus un amendament privind “inadmisibilitatea foştilor membrii ai Partidului Nazist, a suporterilor activi ai nazismului şi militarismului”. Directorul JIOA a replicat că oamenii de ştiinţă germani erau numai formal membri ai organizaţiilor naziste (lucru obligatoriu pentru a putea ocupa anumite funcţii importante) şi erau politic inactivi. Convenabil, dar discutabil, în actele tuturor “recruţilor ştiinţifici” importaţi de SUA se regăseşte – aşa cum a reieşit după declasificarea documentelor respective din Arhivele Naţionale ale SUA – aceeaşi formulă: “membru formal al Partidului Nazist, politic inactiv”.
Responsabilă cu investigarea trecutului oamenilor de ştiinţă propuşi pentru angajare şi imigrare în SUA, Agentia JIOA a finalizat cercetările pentru primul lot şi a înaintat primele dosare Departamentului de Stat şi Departamentului de Justiţie în februarie 1947. Reprezentantul Departamentului de Stat a declarat că dosarele erau acuzatoare şi că toţi cei selectionaţi sunt “nazişti convinşi”, astfel că toate cererile de acordare a vizei au fost respinse. Wev, directorul JIOA, a scris un memoriu în care avertiza asupra faptului că oamenii de ştiinţă respectivi, dacă ar fi fost trimişi înapoi în Germania, vor putea fi folosiţi de inamicii Americii, şi această posibilitate ar reprezenta o ameninţare mult mai mare decât convingerile lor naziste. El se referea la precauţiile Departamentului de Stat în termeni ireverenţioşi: “eforturile de a lovi în continuare un cal nazist deja mort”. Acelaşi personaj considera că, după înfrângerea Germaniei, comunismul era o ameninţare mult mai mare decât nazismul.
Nu este pentru prima dată în istoria serviciilor secrete când conducătorii acestora, convinşi că ştiu ei mai bine care este interesul naţional şi binele public, iau decizii peste capul preşedinţilor SUA şi al organizaţiilor democratice. Şi în cazul proiectului Paperclip, serviciile secrete şi-au urmat cu tenacitate scopul propus şi au reuşit până la urmă să aducă în SUA toate persoanele vizate.
Conexiuni la vârf între CIA şi spionajul nazist
Comandantul Wev a decis să ocolească legea şi a găsit sprijin la CIA. După ce JIOA a început investigaţiile pentru realizarea dosarelor oamenilor de ştiinţă nazişti, directorul CIA, Allen Dulles s-a întâlnit cu liderul spionajului nazist, Reinhard Gehlen şi au găsit împreună soluţia. Gehlen le-a oferit americanilor reţeaua amplă de spionaj pe care reuşise să o infiltreze în URSS, în schimbul promisiunii că SUA vor “importa” întreaga sa unitate de spionaj, care urma să continue să funcţioneze în cadrul CIA.
În acelaşi sens, Dulles a dat ordin să fie rescrise dosarele oamenilor de ştiinţă germani pentru eliminarea tuturor elementelor incriminatoare. Importarea spionilor, dar şi a cercetărilor “ştiinţifice” din domeniul spionajului, este o explicaţie posibilă pentru proliferarea ulterioară la nivelul CIA a proiectelor nebuneşti de genul ARTICHOKE, MK-ULTRA, Midnight Climax (proiecte de manipulare mentală incluzând tehnici de interogare).
Aşa se face că dosarele oamenilor de ştiinţă au fost “curăţate” de orice referire la nazism şi, până în 1955, numai în cadrul proiectului Paperclip, peste 700 de oameni de ştiinţă germani au primit cetaţenie americană şi poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică americană. Mulţi dintre ei fuseseră ofiţeri SS, membri ai Gestapo-ului, lideri ai partidului Nazist, făcuseră experimente inumane pe prizonierii de război şi erau criminali de război. Per total, numărul “recruţilor ştiinţifici” se pare însă că depăşeşte 1600 – incluzându-i pe cei aduşi în SUA înainte de 1947 în cadrul altor proiecte colaterale care au continuat şi după 1955.
Uluitor este nu doar succesul acestor manevre, ci faptul că au reuşit să fie ascunse faţă de opinia publică. În ciuda unor informaţii şi a unor lucrări care au apărut în anii ’70, de-abia în 1985 dezvăluirile despre acest subiect încep să facă vâlvă. Linda Hunt scrie un cutremurător articol de investigaţie în Buletinul Fizicienilor Atomişti (Bulletin of the Atomic Scientists) în 1985, articol în care arată că a examinat mai bine de 130 de rapoarte asupra unor subiecţi ai proiectului “Paperclip” şi că fiecare dosar fusese modificat pentru a elimina menţiunile privind ameninţarea la adresa securităţii naţionale pe care respectivii o reprezentau.
Figuri proeminente: trei exemple
Un bun exemplu privind modificarea dosarelor este cazul lui Wehrner von Braun, despre care am mai vorbit. În ceea ce-l priveste, un raport din 18 septembrie 1947 îl considera pe acesta: “o ameninţare la adresa securităţii naţionale”. În luna februarie 1948 însă, apare un nou raport care afirmă că “nu există nici o informaţie incriminatoare despre subiect. El nu poate fi o ameninţare din punct de vedere al securităţii.”
Wehrner von Braun, ofiţer SS, a fost timp de opt ani directorul staţiei de rachete de la Peenemunde şi, sub conducerea lui, au fost produse armele care au devastat Anglia în bombardamentele din 1944-1945. În ciuda acestui fapt, el a fost printre primii recrutaţi de SUA şi angajat de armata americană. Mai mult decât atât, el a devenit celebru la începutul anilor ’60 ca director al centrului spaţial NASA, Marshall Space Flight Center şi este considerat “părintele” programului spaţial al SUA.
Probabil cel mai proeminent medic adus în SUA de proiectul Paperclip a fost doctorul Hubertus Strughold. În timpul războiului, el a fost director al Institutului aeromedical al Luftwaffe (aviaţia nazistă). Naziştii au realizat experimente medicale criminale asupra prizonierilor din lagăre. Una dintre temele specifice de cercetare medicală în aviaţie era legată de influenţa condiţiilor extreme de zbor asupra piloţilor – în lagărul de la Dachau, de exemplu, existau anumite camere depresurizate în care se simulau condiţiile de înaltă altitudine. Deşi nu există dovezi care să îl lege personal pe Strughold de aceste experimente, cariera sa de succes atestă afilierea sa, nu doar formală, la Partidul Nazist.
Trecutul nazist al lui Strughold a fost uitat pe baza recomandărilor comandantului JIOA însuşi. După ce a lucrat ani de zile în cadrul SAM – School of Aerospace Medicine, Şcoala de Medicină Aerospaţială – aparţinând de Aviaţia Militară a SUA (US Air Force), Strughold este cunoscut acum ca “părintele medicinii spaţiale”. Biblioteca de la SAM îi poartă numele şi a primit nenumărate distincţii publice în SUA.
>
> Un al treilea exemplu este Erich Traub, care conducea în Germania nazistă un laborator de cercetare privind armele biologice şi lucra sub directa îndrumare a lui Heinrich Himmler (nr. 2 în al treilea Reich, după Hitler). Denumirea conspirativă a acestor cercetări era “Programul de cercetări despre cancer”. Traub îşi făcuse studiile în SUA la Institutul Rockefeller în anii ’30 şi era implicat în activităţi de propagandă nazistă pe teritoriul SUA încă de atunci. Rămas în Germania după sfârşitul războiului, a lucrat pentru ruşi în cadrul aceluiaşi laborator care urmărea crearea de arme biologice.
>
> Adus în SUA în 1952 pentru a fi intervievat ca “expert virusolog” a fost imediat racolat în cadrul proiectului Paperclip. Trecutul nazist şi implicarea sa în rău-famatul program nazist de cercetare pentru obţinerea unor arme biologice au fost şterse cu buretele la solicitarea unor înalţi militari. În SUA, Traub a lucrat la un proiect extrem de controversat de elaborare a unor arme biologice în cadrul bazei experimentale Plum Island. La numai şase ani de la angajarea sa, el a fost numit director al centrului experimental. Aici se realizează, oficial, cercetări asupra bolilor la animale, dar în spatele acestei faţade este vorba de cercetări privind crearea unor virusuri şi arme biologice.
Două ramuri ale aceleiaşi organizaţii oculte
O altă operaţiune secretă cutremurătoare, asemănătoare proiectului Paperclip, este Proiectul “Rat Line” (sau “Rat Run”, fuga şobolanilor) – prin care au fost “salvaţi” ofiţerii superiori ai SS şi Gestapo, marii criminali de război fiind făcuţi scăpaţi în America Latină şi primind noi identităţi. În cadrul Operaţiunii Rat Line este dovedită deja implicarea lojii masonice italiene P2 şi a Vaticanului, precum şi a grupării masonice Cavalerii de Malta.
Oficial, Proiectul “Paperclip” a fost stopat în 1957, când Germania (RFG) a protestat faţă de SUA că a secătuit-o de “resurse umane ştiinţifice”. Nu s-a făcut nici un comentariu la nivel diplomatic despre sprijinirea şi protejarea naziştilor de către SUA.
Consecinţele acestui proiect sunt incalculabile. Categoric, epoca pe care o trăim este determinată mai mult de acţiunile serviciilor secrete decât de istoria oficială. Faptul că “inteligenţele” aflate în spatele maşinii de război naziste au ajuns să aibă poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA şi în armata SUA şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestei superputeri.
Cruzimea manifestată de armata americană în confruntările militare recente şi arbitrarul acestor războaie nu are de ce să ne mire, pe acest fundal. Pe de altă parte, “frăţia” dintre “Thule” (societatea secretă ocultă nazistă) şi ordinul american masonic “Skull&Bones” şi-a spus cuvântul şi prin proiecte precum “Paperclip” şi “Rat Line”.
Bulk URL Shortener [...]we came across a cool internet site that you might take pleasure in. Take a appear in case you want[...]
FB URL Shortener [...]Here is a good Blog You may Come across Intriguing that we Encourage You[...]
ItMe.Xyz [...]the time to study or stop by the content material or web pages we've linked to beneath the[...]
Dropbox URL Shortener [...]Here is a great Weblog You may Discover Fascinating that we Encourage You[...]
masumintl [...]although web sites we backlink to below are considerably not related to ours, we feel they are basically really worth a go via, so possess a look[...]
ItMe.Xyz [...]Sites of interest we've a link to[...]
itme.xyz [...]usually posts some quite fascinating stuff like this. If you are new to this site[...]
918kiss [...]we came across a cool web-site that you just may love. Take a search if you want[...]
pg slot [...]always a massive fan of linking to bloggers that I appreciate but really don't get a good deal of link really like from[...]
918kiss [...]just beneath, are numerous totally not associated websites to ours, having said that, they are surely really worth going over[...]
Queen Arwa University for Academic Sciences [...]Here is a superb Blog You might Come across Interesting that we Encourage You[...]
Kampus Ternama [...]just beneath, are a lot of entirely not related web-sites to ours, having said that, they're certainly worth going over[...]
free cam girls [...]we prefer to honor many other world wide web internet sites on the net, even when they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
live cam sex [...]here are some links to websites that we link to because we assume they're worth visiting[...]
nairobi jobs [...]Here is a great Weblog You may Uncover Intriguing that we Encourage You[...]
seoul jobs [...]very handful of internet websites that take place to be in depth beneath, from our point of view are undoubtedly well worth checking out[...]
karachi jobs [...]we came across a cool internet site that you may possibly appreciate. Take a appear if you want[...]
joker gaming [...]very few websites that occur to be comprehensive beneath, from our point of view are undoubtedly well really worth checking out[...]
itsmasum.com [...]just beneath, are numerous completely not related web pages to ours, however, they are certainly worth going over[...]
itsmasum.com [...]very handful of web-sites that happen to be in depth below, from our point of view are undoubtedly nicely worth checking out[...]
changement chauffe eau Tours [...]we came across a cool web site which you may love. Take a look in the event you want[...]
nangs Sydney [...]please stop by the web pages we adhere to, such as this one particular, because it represents our picks in the web[...]
nangs delivery in Sydney [...]The information talked about within the report are several of the top out there [...]
FÜHRERSCHEIN KAUFEN [...]one of our visitors a short while ago advised the following website[...]
catégories de logiciels malveillants [...]check beneath, are some completely unrelated websites to ours, nevertheless, they are most trustworthy sources that we use[...]
itsMasum.Com [...]Every when inside a although we opt for blogs that we read. Listed beneath would be the newest sites that we pick [...]
sicarios baratos precio [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated data, nevertheless definitely worth taking a search, whoa did one learn about Mid East has got a lot more problerms at the same time [...]
online visa application [...]Here are several of the web sites we suggest for our visitors[...]
upstate hotels [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to since we assume they may be worth visiting[...]
hotel on lake placid [...]Here are a few of the websites we advise for our visitors[...]
slot online Indonesia [...]just beneath, are several absolutely not connected sites to ours, however, they're certainly worth going over[...]
Raahe Guide [...]that is the finish of this write-up. Here youll come across some web pages that we feel youll value, just click the hyperlinks over[...]
cybersécurité [...]here are some hyperlinks to websites that we link to since we consider they may be worth visiting[...]
AI Lawyer [...]here are some hyperlinks to websites that we link to since we assume they're worth visiting[...]
bulldog in clothes [...]check below, are some entirely unrelated sites to ours, nonetheless, they are most trustworthy sources that we use[...]
Best cleanser [...]always a large fan of linking to bloggers that I like but really don't get a great deal of link enjoy from[...]
หวย24 [...]Here is a superb Weblog You might Obtain Exciting that we Encourage You[...]
918kiss [...]Every the moment in a while we decide on blogs that we read. Listed beneath are the newest web-sites that we decide on [...]
allgame [...]Here are several of the web sites we recommend for our visitors[...]
freelance web designer [...]just beneath, are quite a few absolutely not related websites to ours, on the other hand, they may be surely really worth going over[...]
superslot [...]here are some links to web pages that we link to simply because we think they may be worth visiting[...]
nangs sydney [...]Every as soon as in a though we opt for blogs that we study. Listed below are the newest web-sites that we pick out [...]
OnePeace Live Action AMV [...]Here is a good Blog You might Find Exciting that we Encourage You[...]
Withdraw [...]here are some links to websites that we link to for the reason that we feel they're really worth visiting[...]
늑대닷컴 [...]The information talked about within the article are a number of the ideal obtainable [...]
Website Designing [...]Sites of interest we've a link to[...]
Ice Kream [...]we came across a cool web page that you just may delight in. Take a look in the event you want[...]
rare breed-trigger [...]Here are a number of the internet sites we recommend for our visitors[...]
Freeze dried [...]one of our guests recently proposed the following website[...]
live sex cams [...]Every the moment in a even though we pick out blogs that we read. Listed beneath would be the latest web-sites that we decide on [...]
live sex cams [...]Here is a good Weblog You may Obtain Exciting that we Encourage You[...]
live sex cams [...]usually posts some very fascinating stuff like this. If you are new to this site[...]
fullersears.com [...]although internet sites we backlink to below are considerably not related to ours, we feel they're actually really worth a go by, so possess a look[...]
cheap sex cams [...]although websites we backlink to beneath are considerably not connected to ours, we feel they're truly worth a go by way of, so have a look[...]
java burn scam or legit [...]Here is a superb Blog You may Come across Interesting that we Encourage You[...]
Generator repair Yorkshire [...]Every when inside a whilst we pick out blogs that we study. Listed beneath are the most recent web pages that we select [...]
FiverrEarn [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to because we assume they are really worth visiting[...]
FiverrEarn [...]always a major fan of linking to bloggers that I love but do not get a great deal of link appreciate from[...]
FiverrEarn [...]the time to read or go to the content or web-sites we have linked to below the[...]
FiverrEarn [...]Here is an excellent Weblog You may Come across Fascinating that we Encourage You[...]
Kuliah Termurah [...]the time to study or stop by the material or web sites we have linked to beneath the[...]
Scientific Research [...]please visit the sites we stick to, like this a single, because it represents our picks from the web[...]
Slot Server Thailand [...]Here is a superb Weblog You might Uncover Exciting that we Encourage You[...]
web design [...]we came across a cool internet site which you may possibly love. Take a look in the event you want[...]
business [...]please go to the internet sites we adhere to, which includes this one particular, as it represents our picks in the web[...]
wix seo services [...]we came across a cool website that you just may love. Take a look for those who want[...]
cinematic street lightroom presets [...]although websites we backlink to below are considerably not associated to ours, we feel they are actually worth a go by way of, so have a look[...]
FiverrEarn [...]one of our guests recently advised the following website[...]
FiverrEarn [...]we prefer to honor lots of other net web sites on the web, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
FiverrEarn [...]The information talked about in the report are a few of the best offered [...]
Best University in Yemen [...]just beneath, are a lot of completely not connected web-sites to ours, on the other hand, they may be surely worth going over[...]
FiverrEarn [...]below youll locate the link to some web pages that we feel you ought to visit[...]
FiverrEarn [...]always a big fan of linking to bloggers that I adore but really don't get lots of link love from[...]
FiverrEarn [...]The details mentioned in the article are several of the most effective readily available [...]
french bulldog texas [...]always a big fan of linking to bloggers that I like but do not get quite a bit of link like from[...]
FiverrEarn [...]Sites of interest we've a link to[...]
FiverrEarn [...]the time to read or pay a visit to the subject material or web pages we have linked to below the[...]
live sex cams [...]always a significant fan of linking to bloggers that I like but really don't get a great deal of link adore from[...]
FiverrEarn [...]just beneath, are quite a few entirely not connected websites to ours, however, they may be certainly worth going over[...]
FiverrEarn [...]check below, are some totally unrelated web sites to ours, however, they are most trustworthy sources that we use[...]
FiverrEarn [...]The information and facts mentioned within the article are some of the most beneficial out there [...]
Betting tips [...]just beneath, are various totally not related web sites to ours, on the other hand, they're certainly really worth going over[...]
IMMIGRATION CONSULTANT IN THIRUVALLA [...]below you will find the link to some web-sites that we consider you must visit[...]
STUDY ABROAD CONSULTANTS KOCHI [...]very handful of websites that take place to be in depth beneath, from our point of view are undoubtedly effectively worth checking out[...]
Governance [...]Sites of interest we've a link to[...]
supplement for dog [...]usually posts some really interesting stuff like this. If youre new to this site[...]
livpure reviews [...]always a huge fan of linking to bloggers that I adore but do not get lots of link appreciate from[...]
partners [...]check below, are some totally unrelated internet sites to ours, on the other hand, they're most trustworthy sources that we use[...]
Pupuk Organik terbaik dan terpercaya di pupukanorganik.com [...]Sites of interest we have a link to[...]
pupuk organik [...]below you will uncover the link to some web-sites that we think you ought to visit[...]
Aussie Porn Stars [...]Sites of interest we've a link to[...]
FiverrEarn [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to mainly because we consider they may be really worth visiting[...]
FiverrEarn [...]Here is a good Weblog You might Find Intriguing that we Encourage You[...]
Coach [...]always a major fan of linking to bloggers that I love but really don't get quite a bit of link appreciate from[...]
FiverrEarn [...]below you will find the link to some websites that we assume you ought to visit[...]
Classified Ads Website [...]below you will obtain the link to some websites that we consider you must visit[...]
FiverrEarn [...]although websites we backlink to below are considerably not related to ours, we feel they're basically worth a go by, so have a look[...]
Fiverr [...]Here are a number of the sites we recommend for our visitors[...]
FiverrEarn [...]Every once inside a while we opt for blogs that we read. Listed beneath would be the latest websites that we decide on [...]
Classic Books 500 [...]please go to the web pages we stick to, such as this one, as it represents our picks from the web[...]
Business education in Egypt [...]always a big fan of linking to bloggers that I adore but dont get quite a bit of link love from[...]
Furniture disassembly [...]here are some hyperlinks to internet sites that we link to because we assume they may be really worth visiting[...]
FUE [...]although web-sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we feel they are in fact worth a go by way of, so possess a look[...]
Piano maintenance [...]Here is a superb Weblog You may Locate Intriguing that we Encourage You[...]
Warranty [...]one of our guests a short while ago recommended the following website[...]
lean six sigma [...]below youll obtain the link to some internet sites that we feel you need to visit[...]
isla mujeres rental golf cart [...]usually posts some extremely intriguing stuff like this. If you are new to this site[...]
french bulldog [...]we came across a cool web site which you might get pleasure from. Take a look when you want[...]
fue [...]please go to the websites we comply with, like this a single, because it represents our picks through the web[...]
gray french bulldogs [...]Here is an excellent Blog You might Uncover Exciting that we Encourage You[...]
bulldog frenchie puppies [...]Every the moment in a while we choose blogs that we read. Listed below are the newest sites that we decide on [...]
wix marketplace [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated data, nevertheless definitely really worth taking a appear, whoa did 1 study about Mid East has got much more problerms at the same time [...]
daftar multisbo [...]The facts talked about inside the report are a number of the best offered [...]
french bulldogs houston for sale [...]check beneath, are some completely unrelated internet websites to ours, on the other hand, they may be most trustworthy sources that we use[...]
future university [...]Sites of interest we have a link to[...]
french bulldog puppies for sale tx [...]please pay a visit to the web-sites we stick to, including this one particular, as it represents our picks from the web[...]
mail in cell phone repair [...]although internet sites we backlink to beneath are considerably not related to ours, we feel they're essentially really worth a go by way of, so possess a look[...]
frenchie jewelry [...]Here is an excellent Blog You might Discover Intriguing that we Encourage You[...]
isabella merle french bulldog [...]one of our visitors just lately advised the following website[...]
french bulldog puppy for sale [...]one of our visitors not long ago proposed the following website[...]
blue fawn french bulldog [...]although web-sites we backlink to beneath are considerably not connected to ours, we feel they may be essentially worth a go via, so have a look[...]
golf cart rentals isla mujeres mexico [...]we prefer to honor quite a few other online internet sites on the web, even though they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages really worth checking out[...]
Top university in Egypt [...]Wonderful story, reckoned we could combine some unrelated information, nevertheless actually really worth taking a appear, whoa did one particular find out about Mid East has got far more problerms too [...]
Private universities in Egypt [...]just beneath, are several totally not connected sites to ours, however, they're surely really worth going over[...]
Best university in Egypt [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to mainly because we feel they may be really worth visiting[...]
Best university in Egypt [...]one of our guests recently advised the following website[...]
Piano Packaging Services [...]always a massive fan of linking to bloggers that I adore but do not get a lot of link appreciate from[...]
Experienced Piano Movers [...]usually posts some pretty intriguing stuff like this. If you are new to this site[...]
Piano Moving London [...]one of our guests recently proposed the following website[...]
Intertising [...]that may be the end of this report. Right here youll find some sites that we think you will appreciate, just click the hyperlinks over[...]
vacation rental isla mujeres [...]The information and facts mentioned in the post are a number of the best obtainable [...]
goldendoodle kennel club [...]we came across a cool web-site that you just might delight in. Take a appear if you want[...]
bernedoodles [...]one of our guests lately advised the following website[...]
exotic bully [...]always a massive fan of linking to bloggers that I really like but do not get quite a bit of link adore from[...]
coconut oil for french bulldog [...]always a significant fan of linking to bloggers that I appreciate but dont get a lot of link really like from[...]
frenchie with blue eyes [...]usually posts some incredibly exciting stuff like this. If youre new to this site[...]
frenchie san diego [...]just beneath, are quite a few totally not related websites to ours, nonetheless, they are certainly worth going over[...]
frenchie licking paws [...]although internet sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we feel they are truly really worth a go by means of, so have a look[...]
fiverrearn.com [...]check beneath, are some entirely unrelated internet sites to ours, on the other hand, they may be most trustworthy sources that we use[...]
fiverrearn.com [...]one of our visitors not too long ago suggested the following website[...]
fiverrearn.com [...]please pay a visit to the web-sites we adhere to, including this 1, because it represents our picks from the web[...]
french bulldog [...]here are some links to sites that we link to simply because we consider they are really worth visiting[...]
fiverrearn.com [...]just beneath, are many completely not connected sites to ours, having said that, they're certainly worth going over[...]
clothes manufacturer [...]Sites of interest we've a link to[...]
manufacturing clothes [...]please go to the websites we adhere to, like this 1, because it represents our picks from the web[...]
TMS System [...]here are some links to websites that we link to because we think they may be worth visiting[...]
red boost buy [...]we came across a cool internet site that you just might take pleasure in. Take a appear should you want[...]
endopump [...]Here is an excellent Weblog You may Locate Interesting that we Encourage You[...]
ikaria juice mediprime [...]Every as soon as inside a while we select blogs that we read. Listed beneath would be the latest web sites that we pick [...]
fiverrearn.com [...]very handful of websites that come about to be detailed beneath, from our point of view are undoubtedly well really worth checking out[...]
fiverrearn.com [...]please stop by the internet sites we stick to, like this one, because it represents our picks through the web[...]
fiverrearn.com [...]one of our visitors a short while ago proposed the following website[...]
Fiverr Earn [...]always a large fan of linking to bloggers that I really like but do not get a lot of link like from[...]
machine hip thrust [...]please stop by the web pages we comply with, including this one particular, as it represents our picks in the web[...]
magasin crossfit [...]please visit the internet sites we adhere to, such as this 1, as it represents our picks from the web[...]
pull up [...]below you will discover the link to some internet sites that we assume you should visit[...]
lampadari in sospensione [...]the time to read or go to the material or web-sites we've linked to below the[...]
SEOSolutionVIP Fiverr [...]Every once inside a when we pick out blogs that we read. Listed beneath would be the newest web sites that we opt for [...]
Maillot de football [...]below you will locate the link to some websites that we think it is best to visit[...]
Maillot de football [...]always a large fan of linking to bloggers that I like but really don't get a great deal of link adore from[...]
Maillot de football [...]check below, are some totally unrelated sites to ours, however, they're most trustworthy sources that we use[...]
Maillot de football [...]Wonderful story, reckoned we could combine a handful of unrelated information, nonetheless really worth taking a search, whoa did a single study about Mid East has got additional problerms as well [...]
Maillot de football [...]although sites we backlink to below are considerably not related to ours, we feel they're actually worth a go through, so possess a look[...]
Maillot de football [...]although sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we really feel they are really worth a go as a result of, so possess a look[...]
Maillot de football [...]although web-sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we feel they're basically worth a go via, so have a look[...]
Maillot de football [...]always a massive fan of linking to bloggers that I appreciate but do not get lots of link enjoy from[...]
Maillot de football [...]usually posts some very interesting stuff like this. If youre new to this site[...]
Maillot de football [...]although internet sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we feel they may be basically worth a go as a result of, so possess a look[...]
Maillot de football [...]that could be the end of this article. Here youll discover some sites that we consider youll value, just click the links over[...]
ما هي افضل الكليات الخاصه [...]we came across a cool internet site that you just may possibly take pleasure in. Take a look for those who want[...]
Regional Ring Road [...]we like to honor a lot of other net internet sites on the net, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
educational services [...]please check out the websites we adhere to, such as this a single, as it represents our picks in the web[...]
withdrawal and addition [...]usually posts some very intriguing stuff like this. If youre new to this site[...]
البرامج الاكاديمية بكلية الهندسة [...]that would be the finish of this article. Here youll find some web sites that we assume you will value, just click the links over[...]
هندسة البترول [...]here are some links to sites that we link to since we believe they are really worth visiting[...]
تقدم البحث [...]just beneath, are several completely not associated websites to ours, nevertheless, they may be surely really worth going over[...]
Oral and maxillofacial surgery master's program [...]Here is an excellent Weblog You may Obtain Fascinating that we Encourage You[...]
كم عدد سنوات كلية الصيدلة [...]very couple of websites that take place to be in depth beneath, from our point of view are undoubtedly nicely worth checking out[...]
قسم الكيمياء الصيدلانية [...]The details mentioned within the report are a number of the most beneficial offered [...]
التميز الأكاديمي [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to for the reason that we believe they may be worth visiting[...]
Future Journal of Social Sciences [...]below you will discover the link to some web-sites that we assume it is best to visit[...]
كلية التجارة وإدارة الأعمال [...]here are some links to web pages that we link to mainly because we assume they're worth visiting[...]
Sustainable development in Marketing [...]the time to study or take a look at the content or internet sites we've linked to below the[...]
ماجستير في إدارة الأعمال في FUE [...]check beneath, are some entirely unrelated sites to ours, nevertheless, they may be most trustworthy sources that we use[...]
https://www.kooky.domains/post/investing-in-web3-domains-what-you-need-to-know-before-you-start [...]just beneath, are quite a few entirely not related websites to ours, even so, they're certainly really worth going over[...]
https://www.kooky.domains/post/the-importance-of-dns-in-web3-domain-management [...]The details talked about in the report are a few of the ideal offered [...]
https://www.kooky.domains/post/introduction-to-blockchain-technology [...]Here are a few of the web pages we suggest for our visitors[...]
أنشطة الشركات مع الكيانات الداخلية والخا… [...]just beneath, are various entirely not associated websites to ours, however, they may be certainly worth going over[...]
MBA scholarships in Egypt [...]Sites of interest we have a link to[...]
charity [...]just beneath, are a lot of completely not connected internet sites to ours, nonetheless, they may be certainly really worth going over[...]
The main goal of the Faculty of Engineering is the Future University in Egypt [...]please take a look at the web-sites we comply with, such as this one particular, as it represents our picks from the web[...]
Future University Egypt MBA [...]here are some links to web pages that we link to mainly because we think they're worth visiting[...]
زيارات الحرم الجامعي والمقابلات لجامعة ا… [...]Here are some of the sites we suggest for our visitors[...]
Career opportunities [...]that could be the finish of this post. Right here you will come across some web-sites that we feel youll enjoy, just click the hyperlinks over[...]
Online MBA program in Egypt [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated data, nevertheless definitely worth taking a look, whoa did one particular understand about Mid East has got much more problerms too [...]
المجلات المحكمة لجامعة المستقبل بمصر [...]the time to read or visit the subject material or websites we have linked to below the[...]
... [Trackback] [...] Read More on on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/16/proiectul-paperclip/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2015/07/16/proiectul-paperclip/ [...]