Facem parte din planul de descurajare a ruşilor

Mai zilele trecute, ştirea privind alocarea de resurse suplimentare de SUA în vederea contracarării ameninţărilor în Europa de Est a fost considerată de ambasadorul României la Washington ”o veste bună”.

Din punctul de vedere al securităţii, poate s-ar putea să fie. Şi bună, şi rea. Nu mai contrapunem ruşilor doar declaraţii şi para-declaraţii politice. Avem şi forţă militară. Pe cale de consecinţă, cresc cantitatea de armament şi numărul de trupe staţionate pe teritoriul României. Şi asta este o veste bună? Pentru militari, cu siguranţă. Devin mult mai importanţi. Li se alocă fonduri, spaţii, bani pentru armament, în toate trebuie ţinut cont de părerile lor. Nu de alta, dar găzduind trupe şi echipamente militare, devenim şi ţintă. România este şi primul inamic rus spre vest. La fel ca Polonia şi ca Ţările Baltice. Prin amplasarea acestor echipamente, a comandamentelor şi a armamentului greu, devenim descurajanţi pentru forţele din regiune.

Dar dacă echipamentele din România nu descurajază atât de tare cât ne imaginăm noi? Totdeauna, conflictele dintre două blocuri au produs efecte devastatoare în punctele de contact. Şi stâncile mari, inclusiv faliile, când se lovesc, tot în locul de întâlnire al pietrelor se sparg şi se alege praful.

Ce ne facem dacă în ciuda creşterii cantităţii echipamentelor de descurajare efectul acesta nu se produce? Nu cumva garantata securitate a României ar putea să sufere pagube serioase?

“Marea Neagră ar trebui analizată din perspectiva faptului că este o zonă de contact între diverse forţe care au generat tensiuni în trecut, o zonă de demarcaţie geopolitică de maximă importanţă şi sensibilitate. Din această perspectivă, anunţul SUA privind alocarea suplimentară de resurse pentru contracararea ameninţărilor din Est este o veste bună pentru România. ţara noastră poate juca rolul de partener al SUA în asigurarea descurajării provocărilor”, a afirmat ambasadorul George Cristian Maior la o reuniune specială a lui Atlantic Council, dedicată problemelor de securitate în zona Mării Negre. Cu acelaşi prilej, conform Agerpres, la aceeaşi dezbatere a fost prezent şi Dan Mihalache, şeful cancelariei prezidenţiale. Presupun că afirmaţia privitoare la România care ”poate juca rolul de partener al SUA în asigurarea descurajării provocărilor” este un punct de vedere al preşedintelui României, nu al fostului director al SRI şi nici al şefului Administraţiei Prezidenţiale. Cu alte cuvinte, în strategia de apărare a preşedintelui Klaus Iohannis România poate juca rolul de cap de pod militar al SUA în vederea ”descurajării provocărilor”. Adică, ţara noastră poate primi oricât echipament militar este necesar pentru ”a descuraja”. Dar în cazul în care ”descurajarea” nu funcţionează, pentru a apăra flancul estic al Alianţei, ce se întâmplă? Cu alte cuvinte, putem găzdui comandamente, echipament greu, trupe, scut anti-rachetă şi, dacă este nevoie, şi alt material de război. Toate acestea aduc beneficii de securitate, dar generează şi expunere la încă neevaluate pericole. Pe termen lung, efectele în plan militar sunt egale cu ameninţările şi cu riscurile.

Oricât de bună i se pare vestea bietului nostru ambasador, ea trebuie să ne pună pe gânduri. Creşterea cantităţii de capacităţi militare pe teritoriul unei ţări nu bucură pe nimeni. România se află într-un parteneriat special cu SUA, dar încă n-a avut parte de prea multe elemente care să o fericească. Parteneriatul economic nu există, deşi, prin tradiţie, prezeenţa militară americană aduce dezvoltare şi, implicit, progres. La noi, parteneriatul economic încercat cu autostrada Bechtel a dus la un usturător eşec de imagine şi la nişte cheltuieli aiuritoare. Dezvoltarea generată de acest parteneriat se vede numai pe la DNA, SRI şi pe la organisme gen ANI şi ÎCCJ.

Să fie România singura ţară în care parteneriatul cu SUA şi prezenţa trupelor nu aduc nimic altceva decât capacităţi militare? Sau România nu are reprezentanţi capabili să negocieze, să susţină proiecte şi să contribuie la extinderea (din toate punctele de vedere) a Uniunii Europene şi a NATO până la graniţa de Est a ţării? Aşa cum a cedat economia pe mai nimic sau aşa cum a abandonat-o cu iresponsabilitate pentru a oferi pieţe libere, România îşi cedează şi prerogativele militare, şi nefericita poziţie geo-strategică pe mai nimic. Din acest punct de vedere, declaraţia lui George Maior este o catastrofă. Ea emană doar bucuria ţărănească a proverbialei veniri a americanilor şi nu conţine nici un strop de inteligenţă a diplomatului trimis să reprezinte ţara.

sursa: cotidianul.ro