Lista lui Soros.
Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști
Oficial, George Soros s-a implicat în România, în ultimele zile ale anului 1989, imediat după căderea regimului Ceaușescu. Unii spun însă, că activitatea magnatului american de origine maghiaro-evreiască, a început cu mult înainte de căderea regimului Ceaușescu.
Chiar dacă nu a recunoscut niciodată implicarea sa în România de dinainte de 1989, Soros a admis că s-a implicat în alte țări comuniste, sprijinind financiar oponenții regimurilor respective. Având în vedere că Soros a înființat Grupul de Dialog Social chiar în 31 decembrie 1989 și Fundația pentru O Societate Deschisă în primele zile ale lui 1990, este greu de crezut că primii membrii „s-au nimerit” să fie acolo și că „scena” nu fusese pregătită încă de pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu.
Ascensiunea lui George Soros a început în anii ’80, atunci când în Statele Unite au apărut o mulțime de ONG-uri cu nume foarte interesante: „National Endowment for Democracy”, „Freedom House”, „National Democratic Institute” sau „Open Society Institute”.
Conform unei anchete jurnalistice, toate acestea au acționat direct și în România, chiar la începutul anilor ’90, beneficiind de fonduri uriașe, de ordinul a milioanelor de dolari.Toate, însă, sunt legate direct CIA, pe care agenția le-a „privatizat”, George Soros fiind unul din beneficiari. Lovitura era genială: SUA puteau să se implice în alte țări, fără să mai fie acuzată de „amestec în treburile interne ale unui alt stat”, pentru că la mijloc era vorba despre „societatea civilă”.
Revenind la România, Soros a venit personal la București în 1990, prima oprire fiind la sediul Grupului de Dialog Social, acolo unde s-a întreținut cu Silviu Brucan și ceilalți membri fondatori: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu sau Stelian Tănase.
Dacă nu s-a implicat personal, George Soros a avut reprezentanți direcți în conducerea „societății civile”. Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budiș), persoană care, nu întâmplător, a emigrat din România în anii ’70. Andreea Pralong a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu.
Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de „societate civilă”, necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.
Enumerăm doar câteva din ONG-urile apărute după 1990: „Soros Advising and Placement Center”, „Soros Educational Advising Center” , „Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia „Concept” , „Centrul pentru Drepturile Omului – București”, „Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, „Asociația „Pro Democrația”, „Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au „născut” alte ONG-uri.
Printre membrii acestor organizatii găsim foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului, jurnaliști influenți. De remarcat este că trei din cei patru președinți ai României au sau au avut consilieri oameni din cercul lui Soros.
Lista completă a beneficiarilor burselor Soros nu a fost niciodată făcută publică. O listă a fost avansată de ziarulZiua, aici.
Iată o listă cu o parte din foștii sau actuali membri ai Grupului de Dialog Social, ai Fundației pentru O Societate Deschisă sau ai altor ONG-uri afiliate Open Society Romania Network. Datele prezentate pe noi pot fi verificate și sunt publice.
• Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu
• Alexandru Lăzescu – fost director al TVR
• Andrei Pippidi – istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust
• Vladimir Tismăneanu – politolog,președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România
• Andrei Pleșu – scriitor, Ministru al Culturii(28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), membru al CNSAS(2000 – 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu ( decembrie 2004 – mai 2005)
• Catrinel Pleșu – fost director, Centrul Naţional al Cărţii, din cadrul ICR (2009 – 2012)
• Mihai Șora – filosof, Ministrul Educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)
• Renate Weber – consilier al președintelui Traian Băsescu, (2004 – 2005) europarlamentar PNL.
• Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist
• Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al premierului Adrian Năstase, Ministru cancelar, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS
• Andrei Marga – filosof, Ministru al Educației (1997 – 2000), Ministru de Externe (mai 2012 – august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 – iunie 2013)
• HR Patapievici – filosof, membru al CNSAS (2000 – 2004), președinte al ICR (2005 – 2012)
• Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR( 2005-2012)
• Mihai-Răzvan Ungureanu – consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de externe (2004 – 2007), șed al SIE (2007 – 2012), premier al ROmâniei (februarie 2012 – mai 2012)
• Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației „Pro Democrația”
• Victor Rebengiuc – actor
• Sabina Fati – jurnalist România Liberă, revista 22
• Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
• Andreea Pora – jurnalist
• Teodor Baconschi – teolog, fost ministru de Externe, decembrie 2009 – ianuarie 2012, ambasador al României la Vatican, în Portugalia, San Marino. Secretar de stat în MAE(2005-2006), Consilier al Președintelui Traian Băsescu (2006 – 2007)
• Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției(2004 -2007), fost candidat la președinția României
• Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, profesoară la SNSPA
• Stelian Tănase – scriitor, președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV
• Laura Ștefan – membră a ONG-ului „Expert Forum”, director în Ministerul Justiției( 2005-2007), a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA
• Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soros. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)
• Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 – 1991), fost director al Știrilor TVR
• Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.
• Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR
• Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas( fosta Editură Politică)
• Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale şi UNDP pe Europa de Est şi Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic şi Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie şi Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice
• Smaranda Enache – președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)
• Edward Helvig – șef al SRI, fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne, C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar
fost Ministru Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta
• Radu Filipescu – nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS
• Armand (Armant-Constantin) Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 – 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă
• Dan Perjovschi – desenator, ilustrator
• Mircea Toma – activist, ActiveWatch.
Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al ONG-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul IICCMER. A obținut, prin Miliția Spirituală, o bursă de 30.000 de dolari de la CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.
• Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Educaţiei (2004-2009). Lucrarea sa „The Learning Government Research Project:Assessing Policy Making Reform in Romania” a fost editată sub auspiciile Open Network Society și a Centrului pentru Studii Politice din cadrul Universității Central Europene, ambele înființate de George Soros sursa: ActiveNews
... [Trackback] [...] There you can find 79039 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] There you will find 77009 additional Information to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Here you can find 22410 more Info to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Info to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on on that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Find More to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Find More Info here to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Find More here on that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Here you can find 83442 additional Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Information here to that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
... [Trackback] [...] Read More here on that Topic: meritocratia.ro/2015/09/03/lista-lui-soros/ [...]
Ce lepadaturi au ajuns sa faca ordine in aceasta tara.Toti acesti tradatori trebuie sa dea socoteala si pedepsiti asa cum se cuvine unor tradatori de tara. Asa sa ne ajute Dumnezeu!