A EXISTAT ÎN EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT CEL GERMAN

Rusia a ridicat secretul de stat asupra documentelor din Arhivele de
Război. NU GERMANIA A FOST CEA MAI NAZISTĂ ȚARĂ DIN LUME. A EXISTAT ÎN
EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT CEL GERMAN. EL TREBUIE SĂ
PLĂTEASCĂ ISRAELULUI DESPĂGUBIRI DE CEL PUȚIN DOUĂ SUTE DE MILIARDE DE EURO
NO COMMENTS
Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea
reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației
Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al
Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să
ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către
naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu
sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în
adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainian cu
adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce
înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania
nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe
lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler
urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea
evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând
exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul
de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând
conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt
care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui
tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucrainieni vinovați de
genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainienii erau
un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce
regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă.
Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a
refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainienilor,
mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucrainieni cu adevărat
odioși, care au fost judecați și spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și Hrușciov
(care era ucrainian) au menținut regimul de documente secrete asupra
arhivelor de război de teamă ca Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri
pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS și
responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut
în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de
miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian poate
să-și asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este
falsificat pe scară largă, așa că președintele Putin a ordonat Ministerului
Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind
genocidul ucrainian.
Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai
nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul
german și decât Gestapoul.
Armata Ucrainiană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu
uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau
sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și
cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei le scoteau
inimile din piept cu cuțitele și le mâncau. Asta în numele apărării
Ucrainei.
Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucrainieni în Ucraina
de Sud-Est (Doneț. Lugansk, Harkov etc). Adică în locurile unde astăzi
actuala Armată Ucrainiană trage cu tunurile în satele și orașele rușilor,
așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publică indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu știe că
rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au
declarat independența în acest an și cer ajutorul Rusiei tocmai de teamă ca
evenimentele din 1941-1945 să nu se repete și rușii să fie exterminați de
ucrainieni.
Fasciștii ucrainieni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci
milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități
conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900
000 (nouă sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200
000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400 000 (patru sute de mii)
de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se
predaseră.
În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainiene întrec
cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I
între statele naziste.
Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane
de bărbați ucrainieni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să
muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai
ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Șukovici a
executat cu glonț în ceafă trei mii de polonezi ucrainieni, inclusiv trei
oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat
batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei,
bătrîni și copii. În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea
gîtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei”
mitropolitul catolic ucrainian ținea un servicu divin de mulțumire
rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”..
Biserica Catolică Ucrainiană a binecuvântat toate crimele și masacrele
diviziei naziste ucrainiene ”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941
masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici
au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei
din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40 000 (patruzeci de mii)
de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucrainieni i-au
dezbrăcat la pielea goală apoi au început să violeze femeile și fetele
neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicilor le
tăiau sînii și presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu.
Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe
grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominală că soldații
germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras,
lăsîndu-i pe călăii ucrainieni să ducă la capăt genocidul.
În cele din urmă totul a sfârșit într-o baie de sânge. Prizonierii au fost
omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau
stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu
sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpă și
râpa acoperită cu pământ.
Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350
000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei și copii
și peste 160 000 (o sută șaizeci de mii) de evrei.
La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucrainieni fasciști și
muncitorii ucrainieni fasciști care aveau o ură atât de mare față de evrei
și ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au
primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior
în Armata Germană.
Ucrainianul Șutnevici care ucisese și el circa trei mii de evrei a primit
doar gradul de căpitan în Armata Germană.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucrainieni
ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și
dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau
aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi
fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un
singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainienilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât
dacă o fată ucrainiană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci
tatăl sau fratele ei o violau cu forța. Zeci de tinere nesuportând o astfel
de umilință au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau
erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și
frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau
spintecate așa de jos în sus.
Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialistă.
Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei
între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste
idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în
spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri
le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe străzile din
Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și
rușilor, iar Armata Ucrainiană trage cu tunurile în blocurile de locuințe,
în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian,
nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina.
Este interesant să vezi ca român că întreaga noastră clasa noastră politică
și toți conducătorii noștri fraternizază azi cu clasa politică ucrainiană
fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești
care totalizează încă o Republică Moldovă pe care ea, Ucraina o ocupă în
mod nejustificat și cu binecuvântarea Bucureștiului. Oare de ce nu suflă
politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să crezi că Israelul
nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal,
aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro.
Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se
limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele
Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat
independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră
parte a statului ucrainian și, evident, nu vor plăti despăgubiri.

Gheorghe PANAITESCU