O problemă pe care agenda prezidenţială n-o va putea ocoli este legată de procesul nerecunoscut public al “reconfigurării” orbitei economice a Ardealului. în spaţiile fără graniţe economice – precum este şi UE – regiunile orbitează economic în mod obiectiv în jurul polilor de putere economică existenţi sau în dezvoltare, indiferent de graniţele politice. Pentru Ardeal, Bucureştiul este cel mai slab pol de putere economică din zonă.
Budapesta şi Viena sunt mult mai puternice şi mult mai aproape. În plus, de ani de zile, Bucureştiul parcă face tot ce este posibil pentru a se depărta de Ardeal, evitând pur şi simplu să construiască o arteră de comunicaţie modernă (autostradă, drum expres) care să treacă munţii fie spre Braşov, fie spre Sibiu. În tot acest timp, Ardealul s-a apropiat de Ungaria/Austria, autostrăzile venind dintr-acolo spre graniţele României şi din Ardeal înaintând spre Vest.
Bucureştiul este tot mai izolat. Investiţiile străine, atâtea câte sunt, se cantonează în Ardeal, nici n-au prea auzit de Moldova sau Oltenia. Iar investiţiile germane – pe a căror “invazie” se mizează în condiţiile venirii la putere a lui Iohannis – se opresc toate la arcul carpatic. Câteva zboruri săptămânal leagă Timişoara sau Clujul de Bucureşti, câteva zeci de zboruri săptămânal leagă aceste oraşe de Budapesta, Viena, Franktfurt. Si politicul urmează până la urmă economicul!
“Desprinderea” politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte. Pe fond n-are vreo importanţă că acest preşedinte este un etnic minoritar. Poate că tocmai acest lucru va fi un impediment în calea “desprinderii”, căci dl Iohannis va fi “apăsat” oricum de faptul că dacă aşa ceva se întâmplă cumva, s-ar întâmpla pe vremea unui etnic minoritar, deşi Ardealul l-a adus pe domnia sa, prin vot, în fruntea ţării şi nu ştim ce aşteaptă exact Ardealul de la domnia sa!
Poate aşteaptă chiar “desprinderea” de Bucureşti, întrucât teza principală a etnicilor români majoritari din Ardeal, şi nu a altcuiva, este că ei muncesc şi le toacă banii miticii de la Bucureşti! Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri.
După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. îl va pierde în linişte, pe Facebook!
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Jurnalul.ro
golf cart rental isla mujeres [...]Wonderful story, reckoned we could combine a handful of unrelated data, nevertheless truly worth taking a look, whoa did one study about Mid East has got more problerms also [...]
playnet casino [...]we prefer to honor a lot of other internet web pages around the internet, even if they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages worth checking out[...]
floodle puppies for sale [...]Sites of interest we've a link to[...]
best probiotic for french bulldogs [...]the time to study or visit the content material or sites we have linked to beneath the[...]
french bulldog texas [...]usually posts some pretty interesting stuff like this. If you are new to this site[...]
mexican candy store near me [...]Every as soon as in a even though we decide on blogs that we read. Listed below would be the newest web-sites that we select [...]
mexican candy store near me [...]always a major fan of linking to bloggers that I like but really don't get lots of link like from[...]
we buy puppies [...]The information talked about inside the article are several of the most effective out there [...]
fertility institute of nj [...]we came across a cool web page that you just may possibly take pleasure in. Take a appear in case you want[...]
dog probiotic [...]here are some links to web sites that we link to due to the fact we assume they may be worth visiting[...]
boston terrier for sale in massachusetts [...]although web-sites we backlink to beneath are considerably not connected to ours, we really feel they're basically worth a go by way of, so have a look[...]
yorkie poo breeding [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated information, nonetheless genuinely really worth taking a search, whoa did a single study about Mid East has got extra problerms at the same time [...]
늑대닷컴 [...]check below, are some entirely unrelated websites to ours, having said that, they are most trustworthy sources that we use[...]
sole mare vacanze t-shirt [...]that is the finish of this article. Here you will discover some internet sites that we believe youll appreciate, just click the links over[...]
linh hoang [...]although web-sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they're basically really worth a go by way of, so have a look[...]
in vitro fertilization mexico [...]although web-sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they may be truly worth a go via, so have a look[...]
isla mujeres condo [...]we came across a cool web-site which you might enjoy. Take a search when you want[...]
rent a yacht in cancun [...]The data mentioned inside the article are several of the best out there [...]
chamy rim dips [...]check beneath, are some completely unrelated web-sites to ours, nevertheless, they are most trustworthy sources that we use[...]
game ESP downloads [...]we like to honor a lot of other internet sites on the internet, even if they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages worth checking out[...]
micro french bulldog [...]although web sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we feel they're in fact worth a go as a result of, so possess a look[...]
french bulldog puppies near me [...]below youll locate the link to some web pages that we consider you need to visit[...]
french bulldog texas [...]Wonderful story, reckoned we could combine a number of unrelated information, nevertheless actually really worth taking a look, whoa did 1 discover about Mid East has got far more problerms at the same time [...]
esports domains [...]we prefer to honor many other online websites on the net, even though they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages really worth checking out[...]
Premium URL Shortener [...]although websites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they are really really worth a go by means of, so possess a look[...]
... [Trackback] [...] Find More here to that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] There you will find 46167 more Info on that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-face…
... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] Here you will find 35156 more Info to that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-faceb…
... [Trackback] [...] Find More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] There you can find 62322 additional Info to that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe…
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] Read More to that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2015/03/12/ilie-serbanescu-bucurestiul-va-pierde-ardealul-n-a-facut-nimic-sa-l-pastreze-nu-l-va-pierde-in-lupta-in-fata-superioritatii-adversarului-il-va-pierde-in-liniste-pe-facebook/ [..…
Are mare dreptate Dl.Ilie Serbanescu si cand se refera la Bucuresti ar trebui sa intelegem ca se refera la MAFIA GUVERNULUI tarii noastre care au acceptat sa fim jefuiti,goniti din tara si acum sfartecati.Vina este a noastra, votam de 25 de ani numai analfabeti,hoti si tradatori de neam si tara.Poporul nu mai este ce a fost,astia care suntem acum ne batem joc de toata originea noastra,am fost amestecati cu ciurucurile, cu buna intentie.Daca nu ne trezim cat se poate de repede,tara noastra va dispare dupa harta lumii.ASTA VREM?! MERITOCRATIA ESTE SINGURA SALVARE!