ROMANIA BRAND DE TARA

Ce poate fi mai firesc ca în caz de pericol să acorzi atenţie armatei? Nu-i aşa? Şi totuşi, deşi „pricepuţii”
aflaţi în funcţiile de conducere ale statului se străduiesc să-şi dovedească reacţia „competentă” faţă de situaţia din Ucraina prin anunţarea unor „fantastice” măriri de 0,2 % din PIB pentru bugetul apărării, nu e chiar aşa, e chiar viceversa. Şi ar fi de tot râsul, dacă nu ar fi de plâns, sau poate de plânsul lor. E o clară demonstraţie de praf în ochi şi manipulare, să faci apel la
instrumentele militare atunci când ţara abia îşi mai trage zilele. Poate doar dacă nu se au în vedere nişte afaceri grase! Crimeea şi-a schimbat ţara de apartenenţă, putem spune, fără să se tragă un foc de armă. UE şi SUA ameninţă cu sancţiuni economice, iar Rusia după ce planifică măsuri economice pentru Crimeea, anunţă măsuri de răspuns tot economice la sancţiunile cu care este ameninţată. În lume în prim plan sunt aspectele economice, numai la noi nu se discută despre aşa ceva. În schimb sunt anunţate firave măsuri militare. Cum ar putea fi vorba despre altceva în situaţia în care este economia ţării. E caracteristic nouă să abatem atenţia de la cauzele care ne-ar incrimina. Cu ce să întreţii o armată puternică când economia este la mai slabă ca niciodată în ultima sută de ani? Ce se mai produce pe aici este din banii străinilor. Şi atunci arătăm spre pieptul dezgolit al ostaşului român de la care aşteptăm mari fapte de eroism pentru a ne apăra averile colosale furate din avutul ţării, de la acelaşi ostaş trimis la moarte. Doar de asta avem armată! Uite mai dăm 0,2% din nimic şi să treacă la luptă. Ce deştepţi suntem! Armata să se descurce! Noi am făcut tot ce trebuia! Oare aşa să fie? A vorbi despre măsuri economice acum în România este ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Ptiu drace. Orice numai economie nu. Autostrăzi, acciză, europarlamentare, prezidenţiale orice e mai bun decât să-ţi propui să gândeşti refacerea economiei. Bineînţeles că unii ar replica că economia noastră e în creştere, e pe drumul cel bun, se vede o creştere semnificativă etc. Ciudat este că nu se prea observă efectele pozitive, ci doar din ce în ce mai multe din cele negative. Mai multe taxe, preţuri mai mari, bunăstare din ce în ce mai puţină. Nu poţi avea armată naţională fără să ai economie naţională. Când economia e total integrată, cum ar spune preţioşii economişti în păsăreasca lor de lemn spre adormirea năucilor votanţi, eşti cu mâna întinsă la stăpânire. Din ce să dai la armată? Şi atunci lume, lume, hai la circul alegerilor, uite acciza nu-i acciza, bucătari transformaţi în chef-i, talentaţi cântăreţi din drujbe, fotbalişti puşcăriaşi, cântăreţi politicieni, contabili medici, medici sportivi, bărbaţi femei, hai la iarmarocul aiuritor al uitării de ziua nenorocită de astăzi, hai la drogul
televiziunilor care să vă ducă departe de realitatea nemerniciei hoţilor din fruntea bucatelor!
Nu ne trebuie economie, nu ne trebuie bună guvernare care să ne crească nivelul de trai. Uite vă mai dăm o zi liberă, că nu dăm de la noi. Maică nu vă dăm bani că nu are baba, vă dăm o promisiune, că din astea avem destule. Uite vă mai dăm
un zâmbet că şi din astea avem destule. Uite ce frumoşi suntem când vă promitem că o s-o duceţi mai bine, la paştele cailor, nu-i aşa că merităm să ne votaţi?  Momentul în care s-a pus problema unui brand de ţară ne-a lăsat perplecşi, a făcut să ne
stea mintea în loc. Nu ne putea trece prin cap că, în afară de nume, o ţară mai are nevoie şi de un brand. Cică, nu te ştie lumea dacă nu ai un „brand de ţară”. Personal nu cunosc ce branduri au alte ţări, dacă au, însă ştiu că noi am dat o grămadă de bani să se inventeze unul. Nu ştiu dacă după ce s-a inventat minunea a avut loc o invazie de turişti sau investitori, adică a folosit şi la
altceva decât la furat legal. E ca şi cum ai înlocui o ţară cu un brand, ai înlocui realităţileţării cu o siglă, cu o ştampilă, o emblemă, un motto sau cu o gogoriţă.  De când mă ştiu mă refer la ţara mea, România, fără să conştientizez, până acum, eroarea de referire în care mă găsesc de la un moment dat. Valoarea de referinţă, ţara, se schimbă. România este pe cale de dispariţie, se estompează în fiecare clipă, cu fiecare  hectar de pădure defrişat, cu fiecare hectar de pământ explorat pentru gaze de şist, cu fiecare hectar de pământ sau pădure vândut străinilor, cu fiecare element de patrimoniu furat şi înstrăinat, cu fiecare sit arheologic distrus,
cu fiecare monument istoric lăsat în degradare, cu fiecare intelectual plecat din ţară, cu fiecare personalitate istorică trimisă spre uitare prin scoaterea din cărţile de istorie, cu fiecare lucrare făcută de mântuială la costuri exorbitante, cu fiecare semianalfabet numit în funcţii de conducere, cu fiecare ticălos promovat ca exemplu în societate. Sunt ultimele zile ale României ca ţară aşa cum am moştenit-o de la părinţii noştri, după care vom vorbi despre ea la trecut. Va trebui să învăţăm să facem referire la alte valori, noţiunea dispărând din lista noţiunilor actuale. Vm avea ca brand de ţară smârcurile otrăvite de gazele de şist şi cianuri. Vom deveni faimoşi, nu pentru utopica independenţă energetică, care în treacăt fie spus e o altă promisiune deşartă, ca
UE şi NATO, ci pentru independenţa noastră faţă de inteligenţă şi înţelepciune.  România e ţara noastră şi ştim că e, cu sau fără brand de ţară, printre cele mai frumoase ţări din lume. Deocamdată! Avem tradiţii populare minunate, pe care le uităm cu o înverşunare sinucigaşă. Tradiţiile sunt coloana vertebrală a unui popor.
Tradiţiile depozitează istoria şi sufletul poporului, sunt rezervorul de energie sufletească al poporului nostru. Cântecul popular şi portul popular sunt numai ale noastre. Horele, sârbele, doinele şi baladele ne leagă direct cu strămoşii, sunt un canal de energie păstrat din tată în fiu cu sfinţenie de toţi strămoşii noştri. Tradiţiile noastre populare sunt sacre. Create în mii de ani, cântecele, portul, dansurile sunt moştenirea strămoşilor noştri. E secretul nemurii poporului nostru. E o moştenire magică. Atunci când iei contact cu ele are loc magia accesării energiilor colective înmagazinate în timp. Te simţi nemuritor precum strămoşii noştri daci. Prin pierderea tradiţiilor, suntem pe cale să pierdem secretul rezistenţei în istorie.
Dăm dovadă de o înţelegere ciudată a noţiunii de respect: ne respectăm pe noi înşine din ce în ce mai puţin ca indivizi, ne respectăm din ce în ce mai puţin ca români, ne respectăm foarte puţin unii pe ceilalţi, ne respectăm extraordinar de puţin valorile dar, repectăm autoritatea formală a unor indivizi lipsiţi total de valoare. Biciul românesc, făcut din te miri ce, care apoi vrem să pocnească, e simbolul prezumţiei de competenţă, a ratatului loial devenit competent, al lui la noi se
poate şi aşa, al nepricepuţilor pe care i-am ales să ne conducă spre o altă epocă a pescarilor, culegătorilor şi vânătorilor. Aşteptăm să ne construiască cineva ţara pe care am distrus-o noi înşine, din proprie iniţiativă, cu o osârdie şi o pasiune criminale. Am
vândut munca noastră de sute de ani pe promisiuni electorale, am dat vrabia din mână pe cioara de pe gard. Am luat, care o ţeavă de irigaţie, care un combinat, care valuta, am luat tot şi acum nu mai avem nimic. Într-o epocă când industria
se transformă de la o zi la alta, unii se gândesc să ne reindustrializăm, poate ca să avem ce fura după aceea. Inteligenţa ia drumurile străinătăţii şi noi vrem să ţinem pasul cu cei către care se îndreaptă. Risipim şi ne mirăm că nu
avem. Distrugem şi nu mai reuşim să construim nimic, fără să înţelegem că numai consumând nu poţi să aduni.  Într-un sat fără câini, hoţia e stăpână iar dintr-o ţară poate rămâne numai brandul.

Gheorghe Liviu Balaban
3 aprilie 2014