Teoria venită direct de la VATICAN

Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat ADN-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident şi devine un curent istoriografic autentic.

Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai.

El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum!

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: „Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!

Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.

În general, istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Şcoala Ardeleană că dacii au fost exterminaţi de romani şi noi suntem latini puri. Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic decât ştiinţific, a fost atenuat, sub influenţa lui B.P. Haşdeu, de istoricii Giurescu, Iorga sau P.P. Panaitescu, care au presărat şi elemente dacice de continuitate şi chiar o importantă influenţă slavă. A fost comod pentru istoricii români să susţină continuitatea latină şi originea romană a românilor din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar românii ardeleni oprimaţi să aibă drepturi egale cu ungurii şi austriecii în Transilvania.

Pe Traian nu l-a interesat decât un culoar de ocupaţie spre capitala Sarmisegetuza şi minele de sare şi aur de la Roşia Montana din Munţii Apuseni, ca să-şi umple tezaurul de la Roma. Dacia lui Burebista şi Decebal se întindea de la Tisa, Carpaţii Păduroşi în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la Bug.

Dacia în timpul lui Burebista 81-44 î.Hr. și sisitemul de cetăți dacice din munții Orăștie

În concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni. Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureş, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug şi Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.

Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie războaiele purtate de Daci și Romani – spunând despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) că a fost un trac veritabil și că războaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine).

Iar Traian, spunea înainte de a porni la luptă: „mă întorc în țara străbunilor mei”.

Ocupaţia romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani şi numai pe un teritoriu restrâns. În consecinţă cum puteau fi romanizaţi şi să-şi însuşească limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către romani.

Mai mult, ocupaţia romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puţin ca în Galia şi Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbeşte popular până azi în unele regiuni ale Franţei rurale. Transilvania a fost ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani şi românii ardeleni nu vorbesc germana nici acasă şi nici pe stradă, poate numai elevii de la un liceu de profil.

Basarabenii au fost ocupaţi 200 de ani de ruşi, dar vorbesc limba română în familie. Deci ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade şi din punct de vedere al simplei logici istorice.

Tot mai evident ies la lumină cercetări ştiinţifice legate de ADN, că românii sunt urmaşii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii geto-dace a limbii şi poprului român se va impune, bineînţeles cu recunoaşterea unor influenţe istorice latine sau slave.

Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.

Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş, specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă.

Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.

Ce au căutat dacii în Anglia şi de ce existau acolo copii cu numele de Decebal

În ruinele unui fort roman, situat la Birdoswald, în Marea Britanie, au fost descoperite vestigii care arată că aici a staţionat iniţial o cohortă de soldaţi daci, recrutaţi după înfrîngerea dacilor de către romani şi încorporaţi în armata romană, iar apoi alţi militari daci, fie urmaşi ai celor dintâi, fie noi recruţi din Dacia.

Cohorta a fost constituită curând după cucerirea  Daciei, în vremea împăratului Traian, în anul 106 e.n., iar soldaţii au fost transferaţi în provincia romană Britania, unde urme ale prezenţei lor apar curând după anul 120 e.n.

Inscripţiile găsite arată că soldaţii daci au ajutat la construirea Zidului lui Hadrian (imaginea de mai jos), iar ulterior au staţionat la fortul Birdoswald, unul dintre punctele fortificate de pe traseul zidului.

Zidul lui Hadrian în apropiere de Birdoswald

În două inscripţii apare reprezentat un falx – cuţitul curbat caracteristic dacilor, care apare şi pe Columna lui Traian, în scena în care Decebal se sinucide cu o astfel de armă. (Aceasta este versiunea „oficială” în ceea ce priveşte moartea lui Decebal. Totuşi, recent, omul de cultură Dan Alexe a prezentat pe blogul său o altă versiune: regele dac a fost decapitat de un militar roman, care a fost decorat şi înaintat în grad ca răsplată pentru această ispravă).

Este impresionant felul în care soldaţii daci din Britania romană îşi păstrau cultura: la peste 200 de ani de la înfrângerea lui Decebal şi la aproape 2000 km depărtare de Dacia, încă mai reprezentau falxul pe inscripţiile lor şi dădeau copiilor nume dacice, inclusiv pe cel de Decebal. O piatră de mormânt comemorează moartea a doi băieţi cu nume dacice, unul numit Decebalus, care a trăit numai câteva zile, şi altul cu numele de Blaesus, mort la vârsta de 10 ani.

Sursa: English Heritage

Tiberius Claudius Maximus, omul care l-a decapitat pe Decebal…

September 1, 2014

Decurionul (un fel de plutonier) Tiberius Claudius Maximus, veteranus, născut pe la anul 69 e.n., a fost omul care l-a capturat și decapitat pe Decebal (despre care legenda spune că s-a sinucis pentru a nu fi prins) și care, stabilit în Philippi, în Macedonia, și-a ridicat în timpul vieții (se vivo faciendum curavit) o stelă funerară pe care și-a gravat CV-ul (cursus honorum), ilustrându-l cu scena în care el, pe cal, îl capturează pe regele dac, care, pe stela soldatului, spre deosebire de scena oficială de pe Columna din Forum, ridică mâna cerând să fie cruțat, în loc să se sinucidă, ca în versiunea oficială.

Nimic nu ne spune că Tiberius Claudius Maximus ar fi călătorit la Roma după ridicarea Columnei lui Traian și că el ar fi știut ce figurează pe columnă. Orgoliosul său mormânt spune un adevăr personal mai credibil decat cel imperial, oficial:

explorator in bello Da/ cico et ob virtute(m) bis donis / donatus bello Dacico et / Parthico et ab eode(m) factus / decurio in ala eade(m) quod / cepisset Decebalu(m) et caput / eius pertulisset ei Ranissto/ ro :

„explorator (adică șef de iscoade și cercetași) în războiul dacic, și recompensat pentru curajul său cu două decorații în timpul războiului cu dacii și una în războiul cu parții, făcut de același [împărat] decurion întrucât l-a capturat pe Decebal și i-a adus capul la Ranisstorum (unde se afla împăratul)”.

Sinceritatea lui e dovedită de limba inscripției: el spune că a fost făcut duplicarius de către divinul Traian: factus dupli(carius) / a divo Troiano doar pentru aceasta: l-a capturat și ucis pe Decebal.

Era un om simplu. Cum se vede, în pronunția latinei lui balcanice un A lung devenise O, ceea ce explică grafia Troian pentru Traian (a divo Troiano).

Stela lui ne arată organizarea strictă a armatei romane, precum si faptul că teritoriul ocupat a fost colonizat cu veterani… de la atotprezenții veterani rămânându-ne, desigur, în limbă, peste milenii, termenul de „bătrân”.

Stela lui Tiberius Claudius Maximus este reprodusă și analizată în:

–M. Spiedel, „The captor of Decebalus, a new inscription from Phlippi”, in Journal of Roman Studies, LX, 1970, pp. 142-153