REVOLUŢIA INTERIOARĂ(1)

Mărturisesc deschis…îmi place polemica, îmi place provocarea, lupta în “câmp deschis”…cu armele “inteligenţei sufleteşti”… o armă cu multe “tăişuri”… în care nu există învinşi… în care există doar un învingător: ADEVĂRUL !!! … ce nu aparţine nimănui, ce apartine intregului. Am convingerea că dacă nu suntem perfecţi, cu siguranţă că suntem “perfectibili”, cu o singură condiţie – să NE DORIM lucrul acesta. Să ne dorim NU pentru puterea pe care ţi-o da cunoştinţa, NU pentru orgoliul biruinţei, NU pentru competivitatea combativă a celui mai “bun”… dintre cei buni… Am spus-o şi o voi spune ori de câte ori am prilejul: “singura noastră lupta reală, necruţătoare, fără menajamente…este cu propriile neputinţe” Condiţia esenţială este de a le recunoaşte, de a pune “corect” problema în ecuaţie… fără sentimentalisme , fără emotivităţi ipocrite, fără concesii…România şi alte câteva ţări, a experimentat, pe cobai umani, pentru prima oară în istorie, trecerea de la pre-capitalism la socialism, unsocialism după chipul şi asemănarea “traficanţilor” de doctrine populiste. Mai apoi a experimentat, tot pentru prima oară în istorie, trecerea de la socialismul de “familie” la post-socialismul de “gaşcă”. Acum incercăm cel mai CORECT principiu de funcţionare socio-politic şi economic al lumii – trecerea de la post-socialismul de gasca la MERITOCRATIE, la domnia valorii. “Corect”, deoarece propune ca unic criteriu de promovare meritul, valoarea uman-profesională şi asociez aceşti doi termeni deoarece eu cred că nu poţi fi un bun profesionist dacă eşti o lichea, că nu poţi fi un hoţ, un vagabond, un trădător şi în acelaşi timp să respecţi profesionalismul, cunostintele căpătate în urma studiilor. Există “bănuiala” că s-ar putea strecura printre meritocraţi,buni profesionişti cu tare comportamentale, cu vicii morale. Fals !!! Repet…lichelele nu pot fi în acelaşi timp buni profesionişti şi golani… îngeri şi demoni, cu mamona şi cu D-zeu. Ei au o “spoială” de pseudo-cultură… pentru “aburit” interlocutorii, ei rămân lepre cultivate. Valoarea iese ca uleiul la suprafaţă… atunci când criterile sunt corecte. La noi criiterile au fost şi sunt cleptocratice. Meritocraţia propune criterii corecte , nediscriminatorii. Consider că s-a vorbit , că s-a cam spus totul, sau aproape totul despre efectele socialismului, post-socialismului, capitalismului de “cumetrie” ca să citez din “clasici”… capitalismului de pradă şi de fiară, dar se vorbeşte prea puţin despre cauzele profunde generatoare de asemenea “rătăciri” doctrinare. Desigur, enunţarea faptelor de corupţie, trădările faţă de ţară şi popor a întregii clase politice, a tuturor celor ce s-au succedat la conducerea destinelor acestei ţări, pot naşte resentimente justificate, pot naşte revolte legitime, pot crea un curent anti-partinic… logic, de bun simt,dar nu este suficient. Până când nu vom conştientiza cauzele profunde, spirituale, generatoare de corupţie, trădare, hoţie, până când nu vom găsi cauzele pentru care asistăm astăzi la o lipsa acută de reacţie, de acţiune a celor mulţi şi nedreptăţiţi, exploatati, înjosiţi până la limita acceptabilului, nu vom putea ieşi, nu vom putea rupe acest adevărat “cerc vicios” al neputinţei… Repet – noi nu luptăm cu o clasa politică iresponsabilă, cu un sistem bolnav, cu o gaşcă de trădători, ridicaţi în cele mai înalte poziţii în stat… “ei” sunt aceia ce se lupta pentru a se menţine la putere, o putere discreţionară şi ilegitimă. Legitimitatea presupus democratică este un FALS deoarece clasa politică şi-a securizat sistemul cleptocratic cu legi şi condiţii de accedere la putere numai pe baza de bani, relaţii, santaj şi corupţie. Meritocraţia nu se poate “impune” cu metodele “clasice”, cu armele celor ce acced la putere pe baza unor criterii ce nu au nimic în comun cu valoarea, cu meritul personal. Meritocraţia este un principiu izvorât în mod natural pe baza criteriilor de valoare, de dreptate, de cinste… Pentru aceasta însă, este nevoie de o resurecţie morală profundă. Mi-ar place să se rezolve totul în urma unei “treziri” spontane, să ne spălăm pe faţă cu apă rece şi să ne trezim la “realitate”, la viaţă, ca prin minune. Minuni s-or face, minuni există, dar o minune picată din cer… nu este meritocrată. Pentru ca o asemenea “minune” să se petreacă, va trebui mai întâi “să băgăm în traistă”… să trecem printr-o resurecţie morală, spirituală. Restabilirea criteriilor de valoare, restabilirea sensibilizării, sentimentului dreptăţii, echităţii, nediscriminării, civilităţii, umanităţii puse în slujba totalităţii, a compasiunii, a iubirii, nu se poate petrece peste noapte, cât ai bate din palme… şi este bine că este aşa… este normal să fie aşa… este meritocrat. Până când nu ne vom asuma trecutul, bun/RĂU, până nu ne vom asuma educaţia, bună/REA, până nu ne vom asuma gândurile, acţiunile, reacţile… bune/RELE… până nu le vom “arde” în focul asumării inteligente, al filtrului sufletesc, orice încercare de schimbare va fi forţată, va fi ipocrită, va fi efemeră… Nu putem fi alţii decât suntem, doar în urma unei hotărâri intempestive. Suntem şi vom fi ceea ce suntem, dincolo de toate declaraţiile de intenţie. Pentru o transformare profundă şi “definitivă” este nevoie de o operaţie pe “cord deschis”, o vivisecţie, fără menajamente, obiectivă, de o revelaţie… Dar,cum am mai spus, va trebui să punem corect în ecuaţie REALITATEA, având o atitudine de “martor” obiectiv. Întrebarea de fond pe care ar trebui să ne-o punem atunci când vedem dezechilibrele lumii în care trăim, este una de bun simt: cum a fost posibil să se ajungă la această situaţie inacceptabilă, pe care ÎNCĂ o cauţionăm prin acceptare ???
Din epoca primitivă până în zilele noastre, s-au succedat laputere, la conducerea destinelor popoarelor, fie că este vorba de sclavagism declarat, dictatură, tiranie, monarhie, capitalism sau comunism, doar conducători care şi-au exercitat puterea în folos propriu şi al sicofanţilor profitori. Criterile de accedere la putere nu au fost niciodată doctrinare, de valoare, de merit, de cinste, de dreptate… De ce ? Simplu ! Dorinţa de putere discreţionară, de înnavuţire fără limite, de stăpânire totală, de mândrie personală, au prevalat în locul oricărui alt criteriu. Pentru atingerea acestui scop, nimic nu era şi nu este interzis. Trădarea, lipsa de scrupule, minciuna, hoţia, privatiunea de libertate, crima, au fost şi SUNT mijloace de acaparare a puterii. Şi totul din cauza EGOLATRIEI, al unui egoism exacerbat care dacă în lupta pentru supravieţuire, la începutul umanizării, constituia “sâmburele existenţei”, astăzi a devenit un balast inacceptabil şi inadecvat conceptului de civilitate, de umanitate. În acest proces dezumanizant, educaţia, ca ştafeta otrăvită predată de la o generaţie la alta în mod iresponsabil, a jucat şi joacă rolul cel mai important. Aici ne aflăm poate în cel mai dezarmant cerc vicios. Părinţi greşit educaţi, vor trebui să-şi educe proprii copii…după principii corecte, principii pe care nu le cunosc, pe care cu greu le pot înţelege şi pe care şi mai greu le pot pune în practică, ei înşişi fiind victimele educaţiei. În acelaşi context făuritorii sistemelor sociale, al doctrinelor politice, nu au ţinut cont de cei cărora le erau adresate aceste construcţii raţionale, nu au ţinut cont de oameni. Aceste sisteme, doctrine, erau doar raţionale. Nu aveau nimic uman, nu se adresau nevoilor spirituale, sufleteşti. Singurele definitorii ale noţiunii de umanitate erau lipsite de IUBIRE. Erau şi sunt un produs intelectual. În mod natural, trebuia să se plece de la OM, de la nevoile lui generale, cu preponderenţă spirituale. Apoi, cei care le-au aplicat, le-au aplicat tot conform cu modul lor de a fi – egoist, raţional. În mod firesc, în conditiile date, aceste doctrine au fost aplicate în folosul celor aflaţi la putere, în detrimentul celor mulţi, care dacă ar fi ajuns la putere, dacă şi-ar fi dorit puterea, ar fi procedat la fel.( ?!) Meritocraţia nu reprezintă un ideal care ca orice ideal este o reacţie la nemulţumirile existente. Un om cu adevărat mulţumit, împlinit în integralitatea fiinţei sale, nu are idealuri aplicabile în viitor. Prezentul trăit în deplinătate, în totalitate, în autenticitate, este suficient. Meritocraţia reprezintă un principiu natural, universal valabil, experimentat de NATURĂ cu rezultate evident benefice. Ce dovadă vreţi mai mare decât aceea în care de la celula primordială, de la nefericita ameoba, am devenit OAMENI ?! Această evoluţie a fost posibilă datorită selecţiei naturale, aşa cum este denumită în lumea necuvântătoare şi mai de curând… meritocraţie, în lumea cuvântătoarelor. Dar până când lumea noastră, a cuvântătoarelor, va accepta aceast principiu ca unic criteriu de stabilire a ierarhiilor, este nevoie de o reală revoluţie spirituală individuală. Dar continuarea acestui subiect… în articolul următor.

Radu Calin.