Bercea Mondial, Traian Băsescu, Duane Butcher Fraţii Traian şi Mircea Băsescu ar putea fi şi verigi într-o reţea internaţională de
In rezumat Acest raport este despre implicarea americană și britanică în comerțul cu droguri în principal opiu din Afganistan, concentrându-se
O companie ce aparţine familiei Ponta a încheiat în ultimii cinci ani contracte cu statul în valoare de aproape 100
De cand am aflat prima oara de Resetarea Financiara speram ca ea sa se intample cat mai repede, pentru ca
O discuţie din 1968 dintre Senior şi prietenul său, Valentin Hila, într-o cameră de hotel din Baia Mare, zguduie istoria
După întânirea de la Cotroceni a premierului (însoţit de ministrul său de finanţe) cu preşedintele ţării, nu mai pot fi
Rusia, Marea Britanie şi Israelul ar fi interceptat convorbiri telefonice compromiţătoare dintre preşedintele Bill Clinton şi amanta sa, Monica Lewinsky.
Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat
Echipa neoconservatorilor americani apropiată preşedintelui George W. Bush, adeptă a dreptului de ingerinţă dar şi creatoare a conceptului de „război
Iată proiectul de lege privind ”statutul special al Ținutului Secuiesc” pe care UDMR dorește să-l depună în Parlamentul României și