Produsul Intern Brut a crescut în T3 cu 2,6% faţă de T2, pe date ajustate sezonier, iar raportat la perioada similară de anul trecut avansul a fost de 8,6% şi de 8,8% pe serie brută, a anunţat Institutul Naţional de Statistică.
Aceasta este cea mai mare creştere economică trimestru la trimestru din 2008 încoace.
La nouă luni, PIB a crescut cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.
Astfel, potrivit INS, raportat la perioada similară din 2016, în T1 2017 creşterea PIB, ajustată sezonier, a fost de 5,8%, în T2 de 6,1%, iar în T3 de 8,6%.
Faţă de cele trei luni precedente, în primele două trimestre ale anului creşterea PIB a fost de câte 2%, ajustată sezonier, iar în T3 avansul a accelerat la 2,6%.
Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2017, publicată în 10 octombrie 2017, astfel : rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 101,8% la 102,0%; rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul I 2017, au fost revizuite de la 101,7% la 102,0%.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.


sursa: zf

Miranda kerr sexy imagesRed stocking fuckGirls suck dogSweet kick ass pornOakville erotic massageCan pregnant woman have sexLesbian pop culture web sitesHentai manga pregnant xnxx Beach boob showRed hairy teen pornHot asian actress getting fuckedGretchen rossi sex tubeHot free teen picturesManuela arcuri sexMy friend fucks my mom pornJesica daniels nudeFree porn no membership neddedFree mature bossoms flash porn movies https://old.neueporn.com/ Adult horror moviesNaked ladies showing boobsAmateur babe huge tit tubesNaked incest sex pics thumbsTite lil pussyWendi mclendon pornBikini clad woman smoking a water pipe in a beirutDad and daughter sex clips xnxx Adult male circumcision experiencesBreast milk without pregancyNude body search striupThe delivery guys sucked my cockPorn ve erotik resimlerBikini beach houstonM possible pussyFree download candie evans porn moviesMlf wearing sexy underwarePorn jobs in ukBeautiful cheerleaders nude
... [Trackback] [...] Find More on to that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on to that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] There you will find 80040 additional Information to that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] Info to that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
... [Trackback] [...] There you can find 24126 additional Info on that Topic: meritocratia.ro/2017/11/14/crestere-economica-exceptionala-t3-romania-bate-china-avansul-pib-accelereaza-la-88-t3-pe-primele-noua-luni-cresterea-economica-este-de-7/ [...]
Asta nu este o crestere reala deoarece se bazeaza pe cresterea datoriei publice a tarii! Nu se poate vorbi despre o crestere a unei bogatii (produs intern) atata timp cat aceasta bogatie este datorata (apartine de drept si de fapt) creditorilor privati! Toate tarile UE, inclusiv Germania (care si-a triplat datoria publica de la intrarea in UE) si-au crescut contunuu datoria publica, ceea ce evidentiaza caracterul SPECULATIV AL ECONOMIEI CAPITALISTE. Nici nu poate fi vorba de o comparatie cu evolutia Chinei, care nu are datorii externe, mai mult este principalul creditor al "cresterii economice" ale statelor capitaliste (25% din datoria externa a SUA este la chinezi). Asa ca sa nu ne amagim cu o propaganda liberala nejustificata. O crestere economica reala intr-o guvernare prodemocrata (care nu poate fi capitalista prin obiectivele ei - maximizarea profiturilor private) s-ar regasi in cresterea nivelului de trai al populatiei, ceea ce nu este cazul in UE!