EDUCAŢIE SI ANTIEDUCAŢIE

Moto: ,,Omul este bun de la natură,
dar devine rău în societate”
(J.J Rousseau)
Educaţia ca si cultura, ele fiind inseparabile, reprezintă prima
lege a unei societăţi. Ea reprezintă mijlocul de formare a capacităţii
umane în permanentă devenire si de antrenare spirituală si materială a
unei colectivităţi. Aceasta, deoarece oamenii se antrenează prin tradiţie
în arte, comerţ, industrie, politică, precum si în vicii sau virtute. Dacă
scopul dreptului, ca stiinţă a dreptăţii si lege de funcţionare, legitimare si fundamentare a
statului este să producă legi, instituţii, norme diferite, scopul educaţiei este de a crea adevărata
virtute morală si socială, prin modele umane diferite.
Educaţia prin definiţie înseamnă formarea psihologică si morală a individului uman si
mai apoi instruirea intelectuală prin transmiterea unei informaţii brute sau neutre. Copilăria,
experienţa, jocul, creativitatea, comunicarea, caracterul sunt elemente în serviciul libertăţii
noastre. În acest sens viaţa noastră psihică si morală poate evolua si progresa la infinit. Dacă
progresul intelectual obţinut prin instruire reprezintă un proces de învăţare, progresul moral
obţinut prin formare si autocultivare, reprezintă un proces de dezvăţare. Din păcate educaţia în
unele state s-a transformat într-un ritual mecanic si într-un fel de îndoctrinare, de limitări
dogmatice, care nu duc la o constientizare a valorii, utilităţii si semnificaţiei ontologice a
informaţiei, a direcţiei activităţii personaliste de cunoastere.
Educaţia trebuie să încurajeze autoeducaţia, educabilul fiind scos din starea de latenţă,
de inutilitate si motivat nu numai teoretic, sau mintal pentru studiu, ci si emotiv, moral si nu
în ultimul rând social. De ce un ritual mecanic? Deoarece se promovează învăţarea mecanică
ca scop în sine. Nu se ţine cont de efectul si finalitatea produse de transmiterea informaţiei
teoretice statice în planul constiinţei si percepţiei mentale a educabilului. De aceea trebuie
soluţionată problema cunoasterii obiective a realităţii umane subiective, a înclinaţiilor si
capacităţilor potenţiale ale educabililor permiţând adevărata libertate de afirmare,
autodefinirea si constientizarea proceselor de învăţare în chip personalist.
Principiul educaţiei individualizate si permanente semnifică faptul că fiecare individ
este unic având propriile tendinţe naturale de devenire, iar cunostinţele acumulate nu sunt
definitive ci permanente, relative, scopul principal fiind valorificarea la maximum a zestrei
genetice sau spirituale a educabilului si modelarea social-culturală a personalităţii sale, a
comportamentului subiectiv si conduitei obiective, reprezentative. Raţiunea educaţiei constă
în formarea de personalităţi puternice cu constiinţă de sine si de grup, având unitate de
caracter, responsabilitate etico-socială a libertăţii individuale, spirit independent si activitate
creatoare.
Nu se poate reduce educaţia doar la o instruire pur teoretică, la o gândire încătusată
dogmatic si impersonală, la forme fără fond, sau la valori false pseudo-culturale produse de
mentalităţi social-politice retrograde si antidemocratice unde stiinţa este subordonată
unilateral unor concepţii înrobitoare. De aceea educabilul trebuie să-si valorifice, capacitatea
înnăscută de cunoastere, simţul critic si creativ, ambele emisfere cerebrale exprimând
propriile judecăţi de valoare într-un domeniu sau altul. Cunostinţele nu pot fi dogmatizate si
valorizate ca fiind ,,corecte” si definitive, ci accentul trebuie pus pe teoria relativităţii
cunoasterii, pe folosirea informaţiei ca mijloc de perfecţionare intelectuală, morală precum si
de descoperire a vocaţiei sociale, favorizând astfel performanţa si spiritul novator. Totalitatea
conexiunii sensurilor, receptivitatea faţă de conceptele noi, reprezintă căi de formare a unei
cunoasteri discriminative atât pe plan ideal si ideatic cât si pe plan real si practic. A învăţa nu
este un rezultat, o destinaţie, un mod de a străbate diferite etape sociale, dictat de o
prejudecată, de o cerinţă socială impersonală, sau falsă, ci este o cale. Într-o societate
răsturnată în care valorile s-au amestecat cu nonvalorile, încălcându-se legea ierarhiei si a
selecţiei pozitive, majoritatea oamenilor devin victima sistemului de educaţie, a
determinantei informaţionale, mai ales când învăţământul este subordonat politic, fiind viciat
de concepţia socială, sistemul colectiv de organizare si de practica umană contrare unei
reforme profunde si tributare stării de inerţie, a regresiei pe fondul psihologiei de viaţă
materialiste, respectiv defetiste si a războiului axiologic. În acest caz promovarea valorilor
individuale are de suferit. Toate acestea s-au întâmplat si au ajuns într-un fel de cerc vicios, ca
urmare a faptului că în statul comunist generaţii întregi au crescut condiţii de eprubetă,
definindu-se dinainte realitatea si crescând fără apărarea intelectuală si morală necesare.
Problemele existenţiale erau sfidate de idolatria conceptelor teoretice si abstracte sau de
pseudovalori culturale.
Însăsi corupţia începe în sistemul de educaţie, indiferent de stat, fiindcă drumul spre
putere trece prin controlul asupra educaţiei si mijloacelor de informare, principiul egalităţii de
sanse nerespectându-se. Statul reacţionar vrea uniformizarea intelectuală, cultivarea
unilaterală si artificială a intelectului uman, omogenizarea creierelor, slăbirea identităţii
proprii, încurajarea conformismului si a oportunismului prin care individul devine o simplă
rotiţă a masinii social-politice. Statul reacţionar este un dusman al educaţiei democratice,
culturalizate, bazate pe cultul pentru valoare, ideal, virtute si simbol, ca si pe o cunoastere
reală a societăţii si a raportului dintre guvernanţi si cei guvernaţi.
Scoala reprezintă viitorul naţiunii si libertatea generaţiilor ce se nasc în societate.
Adevărata informaţie, teoria informaţiei, teoria cunoasterii, gnoseologia, epistemologia,
percepţia semnificaţiei ontologice a informaţiei, reprezintă căi de a ajunge la adevărul de
constiinţă al fiecăruia si, asa cum spune si Biblia, adevărul duce la libertate.
Tainele si căile iniţiatice ale treptelor cunoasterii umane ce implică evoluţia de
constiinţă rămân ascunse, pentru ca omul să devină victima îndoctrinării sociale, a
dezinformării, devenind un produs al condiţiilor social-politice existente. Concepţia despre
bine si rău, preceptele morale universale, cunoasterea cerinţelor sociale, formarea gândirii
voluntare, a comportamentului social, sunt produsul sintetic al scolii, familiei si mediului
social.
În ciuda faptului că multe aspecte ale teoriei educaţiei, ale metodologiei
învăţământului, ale utilităţii informaţiei si ale cunoasterii într-adevăr superioare si necesare
transformării condiţiei umane sunt ocultate, fiecare individ uman, prin dispoziţiile sale
naturale, prin mediul social si prin raportare la familie, poate să-si cultive calităţile sau
capacităţile native prin: 1. saturaţie; 2. incubaţie; 3. iluminare; 4. creativitate; 5. credinţă; 6.
voinţă; 7. constiinţă.
Aceasta este autoeducaţia, deoarece fiind sincer, educaţia nu are decât legătură
tangenţială cu instituţia de învăţământ. Ea presupune evoluţie de-a lungul întregii vieţi. Se
învaţă mereu pentru viitor, iar reciclarea anticipează progresul. Un om gresit format
psihologic va fi gresit informat intelectual, cu toate carenţele de caracter si devierile de
comportament social, cum ar fi excesele de libertate.
Revenind la autoeducaţie, ca parte componentă a educaţiei, ea are ca scop libertatea
minţii umane. Numai prin gândire voluntară, credinţă morală, voinţă raţională si muncă
productivă, bine orientate social, omul îsi poate ridica standardul de viaţă. Libertatea este
libertatea minţii. Opresiunea este opresiunea minţii. Mintea este instrumentul important de
supravieţuire al omului. Dar mintea nu funcţionează sub constrângere. Constrângerea
paralizează creativitatea, iar mintea nu poate fi făcută sclavă. Când mintea este oprimată,
gândirea raţională este înăbusită, iar ceea ce urmează este întunericul barbariei. Dar atunci
când oamenii sunt liberi să gândească si să acţioneze si mintea este eliberată, renasterea si
iluminismul devin posibile. Capitalismul adevărat este sistemul minţii. Au demonstrat-o
societăţile prospere. Acestea sunt criticate, nu pentru cei care reprezintă capitalismul ca sistem
al minţii libere, oamenilor liberi si al unei educaţii democratice cu valoare utilă omului, nu
numai pe plan material, ci si pe planul împlinirii naturale, morale, sociale, a realizării unui
ideal spiritual, al unui crez în domeniul cunoasterii si spiritualităţii. Aristotel, John Locke,
Thomas Jefferson, Adam Smith, Ludwig Von Mises, Ayn Rand, William James, au glorificat
educaţia si gândirea liberă. Pentru o gândire deschisă si liberă, polivalentă si pentru o educaţie
antietatistă s-a afirmat si compozitorul german Richard Wagner (1813-1883), reformator al
operei si un creator de excepţie care a reusit să cuprindă mai multe ramuri ale activităţii si
cunoasterii umane, profund preocupat de realitatea epocii sale si de formarea unei societăţi
libere bazate pe virtute, valoarea si aspiraţiile antietatiste ale individului.
Drama educaţiei constă în faptul că nu avem o cunoastere obiectivă a realităţilor
subiective. Cunoasterea s-a îndreptat mai mult spre exterior, spre suprafaţa vieţii si mai puţin
spre obiectul uman care este factorul transformator al realităţilor sociale.
Calităţile subiective, tot ce este excepţional la un individ, nu este cuantificabil prin
sistemul de educaţie, ba dimpotrivă, orice afirmare, dincolo de restricţiile practicii psihopedagogice,
este considerată lipsă de conformitate faţă de dascăl si sursă de instabilitate faţă
de colectivitate. Odată cu evoluţia socială a practicii umane si a reorientării valorilor se va
schimba si sistemul de educaţie, promovându-se ideile opuse, ca parte integrantă procesului
creativ al democraţiei spirituale. De aceea este necesară încurajarea comunicării, autodefinirii
si cunoasterii psihologice de sine a educabililor.
Trebuie să spunem că dezinformarea poate denatura scopurile nobile ale educaţiei.
Informarea, educarea si cultura reprezintă căile de acces la puterea politică care caută să
controleze viaţa intelectuală si constiinţa morală colectivă, încurajând indirect spiritul de
obedienţă mediocru si dreptul reacţionar si coercitiv care duce la o societate a ordinii relative,
dirijată, lipsită de un caracter omogen si puternic, formată din executanţi si nu din oameni ai
virtuţii, ai cunoasterii realităţii existenţei lor. În China, de exemplu, se introduce prin
subordonare ideologică în educaţie, ideea potrivit căreia cel care nu gândeste ca ceilalţi este
un ignorant, un anormal. Uniformizarea, lipsa competiţiei de idei, încătusarea spiritului critic
si creator, conformismul faţă de o opinie general-acceptată, în dauna rezultatelor personaliste,
stiinţa fără constiinţă si vocaţie personală reprezintă surse de alienare si nu nonconformismul
care poate fi în condiţii elevate constructiv si reformator.
Există o necorelare a factorilor determinanţi în formarea morală si psiho-mentală a
educabilului, prin cunoasterea socializării primare a comportamentului său, prin relaţia dintre
scoală, familie si o comunitate religioasă sau neutru din punct de vedere social care să
formeze veriga de legătură între gândirea teoretică si gândirea voluntară, semn al maturizării
sentimentului de sine si constientizării actelor de libertate.
Etica si educaţia nu pot fi suficiente în sine si nu pot avea o valoare supremă, fiind o
măsură a celorlalte valori sau o garanţie a lor, întrucât însusi adevărul la care a ajuns educaţia
este relativ si concret, având drept condiţionare practica umană si condiţiile social-istorice
marcate de concepţiile stiinţifice si politice dominante, care se constituie într-un sistem de
valori paralel, dar care răspunde unei necesităţi istorice, fie ea negativă sau pozitivă.
Transformarea cunoasterii într-o valoare supremă si absolută, care să stea la baza
eticii, este o gravă si primejdioasă eroare. Experienţa arată că acest tip de raţionalism stiinţific
la cea mai mică coliziune cu realitatea obiectivă se răstoarnă ca un castel de cărţi de joc si se
pune în slujba unor forţe reacţionare, ostile omului si evoluţiei societăţii. Etica stiinţei,
educaţia morală reprezintă o alternativă faţă de subordonarea minţilor libere unor
comandamente politice, care nu au responsabilitatea puterii informaţionale si nu respectă rolul
umanist al educaţiei si cercetării, tratând problemele existenţialedependent de ideologie sau de
concepţiile teoretice intelectualiste. Asadar etica sau educaţia sunt dependente de factori si
valori politice, social-economice, ideologice si chiar, paradoxal, atenţie! educaţionale si etice.
Acest dualism se explică prin faptul că acestea au avut întotdeauna un caracter istoric concret,
care defineste stiinţa ca o instituţie socială a societăţii contemporane.
Educaţia este condiţionată si determinată de practica umană si de cea social-istorică.
Identificarea apriorică a adevărului cu binele, a adevărului cu umanismul, este nefondată si
abstractă. Reprezentările noastre despre bine si rău, despre umanism, au întotdeauna un
caracter social-istoric concret. Se impune ca primă soluţie corelarea eticii si educaţiei morale
cu obiectivele sociale ale cunoasterii, cu idealurile umaniste care să răspundă cerinţelor
progresului social, binelui omului si aspiraţiilor stiinţifice. Dar numai activităţile creatoare
care să lărgească sfera educaţiei, să identifice tradiţiile progresiste si să unifice stiinţa printr-o
unică constiinţă a destinului universal, dând substanţă idealului umanist, va înlătura
unilateralităţile, antinomiile, falsele valori si o educaţie incompletă sau gresit produsă de
organizarea societăţii de războiul axiologic.
Fără o reorientare a valorilor, fără o legiferare a lor, nu se poate redistribui sau reforma
puterea pentru ca societatea având constiinţă de sine, putere informaţională, capacitate de
decizie, de inovaţie si creaţie, să se poată autoorganiza pe baza unui contract social între stat
si societate si între individ si comunitate, exercitându-se un control colectiv moral care să
reglementeze acţiunile indivizilor si grupurilor colective.
Educaţia trebuie să stea la baza puterii si nu invers, precum etica la baza stiinţei, iar
activitatea creatoare la baza tuturor, deoarece numai prin creaţie un individ devine
independent, omul eliberându-se si totodată eliberând societatea de un mod si o concepţie de
viaţă care impunând false valori de comportament si gândire au corupt constiinţa individului,
condiţionându-i negativ deciziile.
Societatea viitorului este societatea marilor creatori si a oamenilor cu simţ moral.
Educaţia încurajând sau determinând autoeducaţia va forma oameni responsabili de
informaţia pe care o deţin, care să producă cunostinţe utile perfecţionării activităţii omului în
scopul renasterii umaniste. Dacă înţelepciunea lui Homo Sapiens ce a decăzut din cauza lipsei
virtuţii lui Homo Humanus, degerând în societatea reacţionară în Homo Homini Lupus Est.
Omul adevărat este omul raţional si uman, armonios dezvoltat sub raport spiritual si
fizic. Umanismul adevărat a degenerat într-un umanism nihilist, relativist si hedonist. Cu cât
omul este mai raţional, cu atât perfecţionarea lui morală trebuie să fie mai mare, stiinţa
echilibrului fiind stiinţa vieţii. Omul trebuie să-si dezvolte trăsăturile de omenie si altruism,
eliminând trăsăturile agresivităţii si egoismului. Cu toate că astăzi civilizaţia modernă cere o
instrucţie din ce în ce mai tehnică si parţială, numai o educaţie generală si umanistă poate
forma muncitori si tehnicieni capabili să se „recicleze” în permanenţă, pe măsura proceselor
neîncetate ale tehnicii si ale transformării lumii moderne.
Scopul educaţiei este în primul rând să instruiască, apoi sa adapteze pe plan social si în
sfârsit să formeze o judecată liberă si personală, indiferent de domeniu.
Pentru a concilia exigenţele sociale cu libertatea individului, ca si personalitatea
individului cu dinamica evoluţiei sociale, ordinea socială ar trebui să fie naturală, exact cum
vedea Rousseau. Ar trebui ca legislaţia statului să fie în armonie cu nevoile de educaţie si
culturalizare ale societăţii, după cum legislaţia si instituţiile se pot reforma după ierarhia de
valori a unei naţiuni. Cultura, spune Kant, poate să apară ca fiind exterioară, sau interioară
individului, după cum ea se exprimă prin disciplină sau educaţie. Disciplina însă este
negativă, ea mărginindu-se la al scăpa pe om de sălbăticia sa; educaţia, dimpotrivă, este partea
pozitivă, ea formându-l si modelându-l continuu pe individ.
Cultura este un produs al naturii umane, iar perfectibilitatea indivizilor si societăţilor
constă în activitatea creatoare desprinsă din viaţa culturală, care prin educaţie si autoeducaţie
poate da nastere unei civilizaţii superioare bazate pe virtute socială, bogăţie economică
nelimitată si înţelepciune politică.
De asemenea educaţia trebuie continuată pe toate planurile, fiind: educaţie culturală,
educaţie morală, educaţie civică, educaţie socială, educaţie profesională, educaţie juridică,
s.a.m.d.
Universităţile trebuie să devină adevărate comunităţi stiinţifice bazate pe comunicare
si competiţie generalizată de idei, încurajând creativitatea, euristica, inovaţia, capacitatea de a
lucra cu informaţia particulară si de înaltă precizie, având în acelasi timp o viziune holistică
integratoare asupra realităţii. Dezvoltând unitar ambele emisfere cerebrale ale creierului dăm
nastere unor personalităţi complete, polivalente, unor oameni de stiinţă si de cultură capabili
de a unifica si de a înţelege diferitele ramuri si concepţii stiinţifice. În acest sens scopul
cunoasterii este crearea unei stiinţe unitare despre om, prin mijlocirea educaţiei
transpersonale, din care va fi înlăturat dualismul existent al metodelor stiinţelor naturii si al
celor sociologice, ţinând cont de natura lui biologică, ca si de dimensiunea lui socială.
O stiinţă unitară despre om va trebui să înglobeze toate stiinţele speciale printr-o
sinteză creativă care să studieze sub toate aspectele omul si mai ales condiţia existenţială a
omului în societate.
Trebuie îmbinate în vederea unei educaţii cultural-stiinţifice noi, filosofia, sociologia,
etica, estetica, pedagogia, psihologia, politologia, dreptul social, etc., cu cercetările în
domeniul medicinii, psiho-fiziologiei, neurologiei, geneticii, etiologiei, căutându-se a se
identifica tot ce este nou, fără nici un fel de preconcepţie individualistă sau pseudomentalistă.
Afirmăm că scopul educaţiei adevărate, culturalizate, democratice, etice si
meritocratic-participative, este formarea omului nou, care are următoarele calităţi:
1. Concepţie stiinţifică despre societate.
2. Înaltă constiinţă morală, individuală si de grup.
3. Vocaţia totalităţii.
4. Activitate creatoare.
5. Responsabilitatea utilizării informaţiei.
6. Gândire transformistă si perfecţionism.
7. Respingerea nihilismului, cultivarea omului universal.
8. Cult pentru valoare, virtute, simbol si ideal.
9. Nonconformism socializant.
10. Cunoastere bazată pe credinţa într-o realitate superioară.
Scriitor Sebastian Sârbu, presedinte Academia Meritocratică
[ membru FSC, GCI Academia Română, Cerc. dir. stiinţ. Centrul de
Cercetare si Studii de Securitate Publică- ANSOA]