• 🗺️ Filiale Meritocratia
  • 👨‍🎓 FORUM
  • 📧 Contact
  • 🇬🇧 English
  • Doneaza pentru Fundatia Primo
Miscarea Meritocrata
Meritocratia si Meritocratismul
  • STIRI
  • Principii
  • Strategie
  • Alegeri Meritocrate
  • L. Primo
    • Emisiuni
    • ACTUALITATEA ROMANEASCA
    • Articole Laurentiu Primo
    • Tedx
    • SENTINTA CNA
  • Constitutie
  • Adeziune
  • STATUT
  • AR LIVE
Toți oamenii președintelui. Ai președintelui OMV.

Toți oamenii președintelui. Ai președintelui OMV.

October 3, 2019 7 Comments 1095 views

În data de 23 iulie 2004, România și-a cedat către firma austriacă OMV cea mai mare bogăție pe care o deținea la acea dată: compania națională de petrol și gaze PETROM.

Operațiunea respectivă a fost imediat secretizată, deși privea, repet, cea mai mare bogăție a națiunii noastre de atunci și cea mai mare și mai importantă firmă din țară, una dintre cele mai mari firme din regiunea central și est-europeană.

Privatizarea respectivă s-a făcut sub atenta supraveghere a unor „consultanți” conduși de către angajații băncii Credit Suisse First Boston: azerul Vadim Benyatov și cehul Michal Susak, încadrați de către celebrul „spion” bulgar Stamen Stancev (toți trei dovediți vinovați).

Credit Suisse First Boston a ajuns să câștige statutul de consultant al acestei privatizări în urma unei manevre scandaloase de descalificare a Bank of America, care a câștigat, de fapt, licitația.

Decizia de a alege consultantul respectiv și de a vinde PETROM către austrieci a fost luată de echipa care conducea Ministerul Industriilor și Resurselor de atunci: ministru era Dan Ioan Popescu, iar secretari de stat Iulian Iancu și Andrei Grigorescu, ambii oameni de meserie, Iancu provenind din industria gaziferă, iar Grigorescu din industria petrolieră.

Atât Iancu și Grigorescu, precum și Popescu știau foarte bine ce fac, ce vând, cui vând și mai ales ce consecințe vor fi asupra economiei românești. Ar fi important de reținut faptul că, pentru a se vinde PETROM către austrieci, s-a refuzat oferta americanilor de la Occidental Petroleum.

Poate unii dintre mai-marii de atunci nu se vor mai mira atât de ce nu îi iubesc americanii…

Acum să ne uitam la cifrele mari, nu la poveștile vândute de politicieni. Atunci, în 2004, PETROM producea 5,46 milioane de tone de țiței și 6,44 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Ei bine, cumpărătorul OMV producea abia 3,75 milioane de tone țiței și doar 2,93 miliarde de metri cubi de gaze. Adică la jumătate față de PETROM!

Dar asta nu e tot: înainte de fatidica zi de 23 iulie 2004, OMV deținea rezerve de hidrocarburi totale de 384 milioane tone țiței echivalent, iar PETROM deținea rezerve de 1,025 miliarde tone de țiței echivalent, adică de trei ori mai mult! Acum, hai să stăm strâmb și să judecăm drept: cum să vinzi cea mai mare firmă a țării unei firme străine, de trei ori mai săracă în resurse? O fi existând vreun motiv? Păi sigur că da.

Mai întâi, hai să vedem cum arăta fotografia afacerii OMV în anul 2004: cifra de afaceri era de 9,88 miliarde de euro, din care fix 10% era reprezentat de exploatarea resurselor (988 milioane de euro), restul provenind din rafinare și vânzare (inclusiv a produselor petrochimice) 8,38 miliarde de euro si 394 milioane de euro provenind din petrochimie. Exploatarea și procesarea gazului nu aduceau mai mult de 784 milioane de Euro.

Exploatarea rezervelor de hidrocarburi nu aducea venituri, pentru că nu prea aveau ce explora. Iată de altfel cum arată rezervele dovedite după achiziția PETROM:Ei, si acum sa vedem cum arata, din punct de vedere al proporției diferitelor componente, PETROM în anul 2004: 16.700 miliarde de lei – valoarea adusă de exploatare (la cursul de atunci 400 milioane de euro), 48.600 miliarde de lei din rafinare (adică 1,2 miliarde de euro) si 26.000 miliarde de lei (650 milioane de euro) din vânzare/marketing. O cifră de afaceri, așadar, de peste 2 miliarde de euro.

De ce înregistra PETROM de două ori și jumătate mai puțini bani din vânzarea hidrocarburilor decât OMV, deși producea de două ori și jumătate mai mult este o întrebare la care niciun politician de după 1990 nu a avut curajul să răspundă niciodată.

Resursele de gaz din Marea Neagră erau licențiate către PETROM, așa cum lesne se poate observa:

Capacitatea de rafinare era de 6,43 milioane de tone, dintre care 2,99 milioane de tone la Arpechim Pitești și 3,43 milioane de tone la Petrobrazi. 300 de milioane de euro reprezentau vânzările produselor petrochimice în 2004, o cifră similară cu cea de la OMV. Și se producea, evident, în primul rând către export:

Ei, dragii moșului, până și un modest absolvent de liceu de la Videle și-ar fi dat seama de ce a cumpărat OMV-ul austriac PETROM-ul nostru atunci, doar citind aceste cifre sintetice: numai pentru rezervele de hidrocarburi și pentru piață! Consecința: capacitatea de rafinare si petrochimia trebuia să fie închise, pentru a nu concura industria austriacă…

Ce vedem astăzi, după 15 ani? OMV a închis jumătate din capacitatea de rafinare (rafinăria de la Pitești) și întreaga industrie petrochimică, dar s-a lăfăit în resurse de gaz și țiței, ba chiar s-a înstăpânit și peste vreo sută de miliarde de metri cubi de gaz de pe fundul Marii Negre, deși nu are niciun fel de expertiză pentru asta.

Dan Ioan Popescu este un pensionar de lux, care își ronțăie zecile (sutele?) de milioane într-o bătrânețe senină, uitat total de temuta DNA, într-unul dintre cele mai tulburătoare cazuri de amnezie juridică din istorie.

Iulian Iancu este specialistul numărul 1 al PSD-ului în industrie, fiind și aranjorul legii de exploatare off-shore din Camera Deputaților. Iar Andrei Grigorescu? Ei bine, acesta și-a lăsat un urmaș demn, chiar pe fiul său, basculat ministrul Energiei în Guvernul Cioloș, al tehnocraților(!).

Totuși, tehnocrații ăștia nu se puteau naște și din familii normale?, întreb și eu pentru mai mulți prieteni votanți.

Ei, și acum hai să admirăm un șir surprinzător de coincidențe, să vedeți și voi, bieților români, ce poate ieși din OMV-ul asta, din cei doar 13.000 salariați ai OMV-ului in România (mai puțin de 0,3% din masa salariaților din România).

Întâi ne vom aduce aminte de Mihai Răzvan Ungureanu, ministru de Externe (2004-2007), director al SIE (2007-2012 si 2015-2016) și chiar prim ministru (în 2012). Ei bine, Mihai Răzvan Ungureanu a locuit la Viena între anii 2000-2004, acolo unde reprezenta Pactul de Stabilitate pentru Sud-Estul Europei, instituție condusa de către fostul vice-cancelar austriac, Erhard Busek (2002-2008).

Busek fusese anterior reprezentantul Austriei pentru extinderea Uniunii Europene. Acuma, să vezi minune mare: soția lui Ungureanu este medic de meserie, drept pentru care primea de la OMV suma lunară de 7.000 de euro pentru „servicii de consultanță medicală” (cel puțin din 2009 și până în 2016). Să repetam suma: 7000 euro/lună! Oare din cei 60.000 de medici din România, OMV-ul n-a găsit-o decât pe soția ministrului de Externe, mai apoi șeful SIE și premier?

Poate a fost o coincidență faptul că, în perioada mandatului de la SIE al lui Ungureanu, OMV a căpătat și perimetrele de gaze naturale din Marea Neagră și a închis rafinăria de la Pitești și petrochimia.

A plecat Guvernul Ungureanu și au venit guvernele Ponta. Pe cine aduce acest guvern ca proaspăt ministru al Energiei, în anul 2014? Pe nimeni altul decât pe Răzvan Nicolescu, absolvent al liceului din Videle (o fi avut-o profesor pe Viorica Dăncilă?) și ditamai director (între 2008-2014) de afaceri publice și comunicare la firma deținută de OMV, la PETROM.

Coincidență sau nu, la mai multe luni de la plecarea sa din Guvern, pe 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană acceptă, printre cele 195 de proiecte energetice „de interes comun”, așa-numitul proiect BRUA, o conductă care să aducă gazul caspic provenit din sistemul TAP-TANAP și gazul din Marea Neagră, prin Bulgaria, România și Ungaria tocmai în … Austria. În aceeași Austrie unde, la Viena, se află nodul de gaze de la Baumgarten, deținut și operat de către Central European Gas Hub AG, având acționar majoritar pe (surpriză?) OMV, în proporție de 65%:

Oricum, mă întreb, nu de puține ori, de ce diverse sindrofii fripturiste sau chiar studiourile TV preamăresc virtuțile unei conducte care va veni din Bulgaria cu o capacitate de 1,7 miliarde de metri cubi și va pleca în Ungaria cu o capacitate de 4,4 miliarde de metri cubi?

Totuși, două treimi din România nu are acces la gaze, iar centralele electrice pe cărbuni se apropie de extincție cu asemenea guverne indolente. Oare de ce niciun analist sau consultant plătit cu mii de euro lunar nu spune că 3.500 din cele 6.700 de școli din România nu sunt alimentate cu gaz metan, ci cu lemne?

Sau oare de ce am face hub-ul OMV-ului și mai mare în loc să ne facem noi unul în România, de unde să deservim Republica Moldova, Serbia, Bulgaria și Ungaria? La aceste întrebări nici măcar domnul fost ministru Nicolescu nu cred că ar vrea să răspundă. Oricum, pare ocupat să conferențieze despre faptul că 50,7% dintre români preferă energia produsă de panourile solare (fotovoltaice), 46,3% energia eoliană (produsa de vânt), 35% energia produsă de hidrocentrale, 17,5% energia produsă prin arderea deșeurilor (biomasa), 16,8% energia produsă prin arderea cărbunelui și doar 11,1% energia produsă prin arderea gazului natural…

Ce ecologist pare românul statistic: jumătate vor panouri solare și doar 11% centrale pe gaze! Asta în vreme ce românii reali gem de greutatea facturilor încărcate cu subvenții pentru energia „verde”. Hai mai bine să trimitem gazele în Austria sau Ungaria, să le ardă fraierii ăia poluatori în centrale.

Evident că, după debarcarea precipitată a Guvernului Ponta, la Ministerul Energiei nu putea să apară chiar un om de pe stradă. Tehnocrați, tehnocrați, dar să îi știm și noi: noul ministru nu este altul decât consilierul lui Nicolescu, Victor Grigorescu, fiul lui Andrei Grigorescu, fostul secretar de stat de pe vremea privatizării PETROM. Alta coincidență, desigur, precum și continuarea pregătirii finanțării pentru sistemul de conducte BRUA.

E, poate, momentul să îi întrebăm din nou pe cei doi miniștri de ce nu a fost o prioritate și vreun proiect în care să folosim gazele de la Marea Neagră sau din Marea Caspică pe teritoriul României? Vreo conductă care să deservească cei 65% dintre români care nu au acces la gaze? Vreo centrală electrică pe gaze, alta decât cea a OMV-ului de la Brazi?

Tot în guvernul tehnocrat a poposit, ca secretar de stat însărcinat cu resursele minerale (printre altele) la Ministerul Economiei și Comerțului, și fostul director de strategie și relații cu investitorii de la OMV-Petrom (2007-2014), Sorana Baciu. Precis tot o coincidență.

Trece timpul și ajungem la guvernele lui Liviu Dragnea, unde o găsim cocoțată în fotoliul de premier pe chiar Viorica Dăncilă, nimeni alta decât soția lui Cristinel Dăncilă, salariat al OMV cu un mizilic de 8.000 euro/lună. Unde? La Videle, cum unde?

Adică doamna care trebuie sa decidă ce redevențe plătește OMV, ce condiții trebuie să îndeplinească OMV pentru a i se da voie la borcanul cu miere (gaze) de pe fundul mării, ei, da, respectiva doamnă are un soț care primește 8.000 euro pe lună de la OMV. Bani de câteva broșe, desigur. Si evident asta e tot o coincidență.

Dar cu cine se bate acum, la alegeri, soția lui Cristinel Dăncilă? Păi cu Dan Barna, soțul doamnei Olguța Dana Totolici, Head of Reward & Respect Labour Litigation Department la aceeași OMV-PETROM. Ca să nu se supere nimeni, salariul soției lui Barna este tot de 8.000 euro/lună. Desigur, încă o coincidență!

Acum să vă întreb și eu câte ceva:

1. De ce iau toți acești soți sau soții cate 8.000 euro/lună? E doar o coincidență?

2. De ce nu avem niciun politician important cu soția/soțul lucrător la Automobile Dacia (o firmă cu același număr de angajați precum OMV-Petrom)? Sau la Electrica? Sau la Lidl? Sau la Kaufland?

3. Din cei aproape 6 milioane de români care lucrează, care este probabilitatea să avem doi soți de candidați la președinție proveniți din cei numai 13.000 de angajați OMV?

4. De ce s-au închis rafinăria de la Pitești și petrochimia din Petrom?

5. De ce nu se branșează la gaze două treimi din România?

6. De ce nu se construiesc centrale electrice pe gaze în România, deși gazul este cel mai curat combustibil și arderea sa are cel mai mare randament?

Pot Iulian Iancu sau Mihai Răzvan Ungureanu sau Răzvan Nicolescu sau Victor Grigorescu sau Sorana Baciu sau Viorica Dăncilă sau Dan Barna să răspundă măcar la o singură întrebare din cele 6?

P.S. Pentru Viorica Dăncilă: întrebările sunt retorice, nu vă chinuiți consilierii…

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Marii Negre (FUMN).

Share355
Tweet
355 Shares
Previous article Polonia ne arată calea: judecătorii și procurorii rămân fără imunitate!
Next article Iată o listă de fapte penale despre care DNA-ul, DIICOT-ul, SRI-ul și Instituțiile Statului se fac că NU EXISTĂ sau le-au MUȘAMALIZAT.
admin

admin

Similar posts from related categories

Putin: Noua Ordine Mondiala este in stadiu final al Masterplanului ei european….

Putin: Noua Ordine Mondiala este in stadiu final al Masterplanului ei european….

Un preot călugăr, scrisoare deschisă pentru Iohannis | Nimic NU dovedește că respectați CREDINȚA și valorile acestui NEAM. Vreți să fiți președintele nostru sau un STĂPÂN STRĂIN peste hotarele României?

Un preot călugăr, scrisoare deschisă pentru Iohannis | Nimic NU dovedește că respectați CREDINȚA și valorile acestui NEAM. Vreți să fiți președintele nostru sau un STĂPÂN STRĂIN peste hotarele României?

Şeful de cabinet al lui Viktor Orban, DECLARAȚII INCENDIARE | Barack Obama vrea cât mai mulţi imigranţi musulmani în Europa

Şeful de cabinet al lui Viktor Orban, DECLARAȚII INCENDIARE | Barack Obama vrea cât mai mulţi imigranţi musulmani în Europa

DUPA 20 DE ANI DE CAPITALISM NEOLIBERAL, SUA NU MAI SINT IN TOPUL TARILOR CELE MAI PROSPERE DIN LUME !

Ionel

Se pregăteşte pulverizarea României

Se pregăteşte pulverizarea României

Decizie extremă a lui Doroftei: vrea să plece din ţară

Decizie extremă a lui Doroftei: vrea să plece din ţară

Francois Hollande face afirmaţii surprinzătoare înainte de vizita în România

Francois Hollande face afirmaţii surprinzătoare înainte de vizita în România

Comments

  • credit card shop March 05, 22:37

    ... [Trackback] [...] Read More on on that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
  • used cars for sale January 16, 02:08

    ... [Trackback] [...] Read More to that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
  • 안전놀이터 December 14, 00:25

    ... [Trackback] [...] Find More to that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
  • digital business transformation November 27, 08:04

    ... [Trackback] [...] Read More on on that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
  • Buy weed online November 21, 20:22

    ... [Trackback] [...] Read More Info here to that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
  • https://maxiextermination.com/pest-control-tyrone-nm/ November 16, 20:57

    ... [Trackback] [...] Find More Information here to that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
  • knockoff genuine omega watches November 16, 10:35

    ... [Trackback] [...] Find More on to that Topic: meritocratia.ro/2019/10/03/toti-oamenii-presedintelui-ai-presedintelui-omv/ [...]

    Log in to Reply
Post Reply

Only registered users can comment.

Inregistrare user “Actualitatea Romaneasca”

  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org

Viitorul Meritocratiei!

https://youtu.be/9riHe1ek3Mc

ULTIMELE STIRI

Criza care vine. Oligarhia și sfârșitul republicii

Criza care vine. Oligarhia și sfârșitul republicii

February 10, 2021 0
Imunitatea la coronavirus poate dura ani de zile, posibil chiar decenii, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință din SUA.

Imunitatea la coronavirus poate dura ani de zile, posibil chiar decenii, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință din SUA.

January 19, 2021 0
COINCIDENȚE ȘOCANTE date în vileag de “bolșevici” !

COINCIDENȚE ȘOCANTE date în vileag de “bolșevici” !

March 11, 2020 9
  • Politică de confidențialitate
© 2017 Copyright Meritocratia. All Rights reserved.
Close Window

Loading, Please Wait!

This may take a second or two. Loading, Please Wait!