ISTORIA JAFULUI AURULUI ROMANESC – 50 miliarde euro

Istoria românilor este istoria unui popor statornic, care şi-a urmat făgaşul propriu de acţiune şi manifestare, de civilizaţie materială şi spirituală caracteristică, despre care putem afirma că a creat valori originale şi perene, intrate de mult timp în patrimoniul culturii universale.

Acest popor blând şi răbdător a avut de înfruntat, timp de secole, succesive valuri ale populaţiilor migratoare, războaie pustiitoare,- la care se adaugă nelipsitele distrugeri şi jafuri, ce urmau confruntărilor.

Este greu să se estimeze cu exactitate valoarea bunurilor materiale şi a diverselor valori luate înaintaşilor noştri, de puterile străine, începând din secolul al XVI-lea, când se încheie primul tratat între Muntenia şi Imperiul Otoman şi până în contemporaneitate, ba chiar şi după încheierea armistiţiului din septembrie 1944.

Şi, totuşi, vom încerca o succintă trecere în revistă – fie şi numai atât cât ne permit consemnările documentare ce s-au mai păstrat – privind exploatarea otomană, habsburgică şi ţaristă asupra ţărilor române; precum şi profiturile obţinute de capitalul străin din economia românească, în perioada interbelică, apoi aurul şi aşa-zisele despăgubiri de război luate din România de armata de ocupaţie sovietică, la care să nu uităm a adăuga diversele valori luate prin societăţile Sovrom.

Exploatarea otomană

Muntenia a plătit în perioada cuprinsă de la primul tribut (1415) şi până în 1858, o sumă ce se ridica la 664.176.536 lei aur. Această sumă transformată în cantitate de aur echivalează cu 214.194 kg aur.

Cantitatea aceasta a rezultat prin transformare:1 leu aur – echivala cu 0,3225 grame.
Moldova a plătit în perioada cuprinsă între 1456 şi 1858 o sumă ce se ridica la 322.532.000 lei aur. Prin transformarea sumei respective a rezultat cantitatea de 104.338 kg aur.

După Unirea Principatelor în 1859 şi până la cucerirea Independenţei de stat, în 1877, România a plătit Imperiului Otoman suma de 44.615.000 lei aur, echivalent cu o cantitate de 14.392 kg aur.

Transilvania a plătit în perioada cuprinsă între 1415 şi 1650, cât s-a aflat sub dominaţia otomană, suma de 25.108.000 lei aur, sumă ce ar echivala cu 8.097 kg aur.
În total, tributul plătit Imperiului Otoman de Muntenia, Moldova şi Transilvania, s-a ridicat la suma de 1.056.305.780 lei aur, echivalentul a 341.021 kg aur.

Exploatarea habsburgică

În total, între anii 1678-1918, Imperiul habsburgic a încasat sub diferite forme din Transilvania, Oltenia, Banat şi Bucovina suma de 2.450.000.000 lei aur, echivalentul a 875.500 kg aur.

O importantă sursă de venituri pentru rapacea vistierie imperială şi austro-ungară după 1867 a constituit-o exploatarea minelor de metale preţioase, valorificarea producţiei acestora constituind un monopol de stat.

Din puţinele date care s-au păstrat, se detaşează următoarele: producţia de aur a minelor din Baia Sprie s-a ridicat între anii 1823 -1857 la 13.743 kg, iar la minele din căpitănatele Baia Mare şi Zlatna între anii 1891 – 1912 la 10.999 kg, deci întreaga producţie de aur în această perioadă a fost de 24.742 kg aur.

Cantitatea de argint exploatată la Baia Sprie între anii 1792-1897 a fost de 4.388.660 kg, iar la căpitănatele Baia Mare şi Zlatna a fost de 51.602 kg, deci totalul producţiei de argint în această perioadă a fost de 4.440.462 kg.

Exploatarea ţaristă

Prima pătrundere ruseasca in avea să se producă la 10 iunie 1711, când oastea ţarului Petru cel Mare trecea Nistrul spre a fi, curând nimicită la Stănileşti.

În scurta vreme cât au hălăduit în Moldova, noii aliaţi s-au ilustrat printr-un furt care a izbit imaginaţia cronicarului: scările de argint de la şeile boierilor, care tocmai gustaseră pentru prima oară şampania franţuzească, rămânând „înmărmuriţi de beţi.”

Ulterior, invaziile se repetă cu o anumită periodicitate, de câte ori Poarta este agresată de o Rusie în plină expansiune teritorială, mai întâi în jurul bazinului Mării Negre, apoi către Apus, către Moldova.

În 1739, 1770-’74, 1787-’92, 1806-1812 – ocupaţia armată a provocat ţărilor române pagube imense, generând o perioadă nefericită de despopulare şi sărăcire.

Armatele ţariste şi-au arătat întregul potenţial al samavolniciilor: abuzurile, jafurile sistematice, dimpreună cu rechiziţiile, confiscările de bunuri şi animale transformaseră Principatele noastre în ţări cu un înalt grad de mizerie.

Când nimic nu mai era de luat, oştile imperiale se întorceau acasă, spre a reveni de cum se întrema situaţia în Principate. Diplomatic, în tot acest timp, Rusia, în concurenţă cu Austria, manevra întru alipirea Principatelor dunărene -, etapă necesară în drumul către Constantinopol (şi, cum s-a văzut, excelente vaci de muls – n.a.), fapt ce n-a împiedicat apariţia unei facţiuni boiereşti pro-ruse”.

Între anii 1828-1834 are loc cea de a şasea invazie rusească.

Campania rusească din 1828 a adus, în acelaşi timp, tot felul de nenorociri: foamea datorită uriaşelor rechiziţii ale armatei invadatoare, ciuma adusă din Turcia, o iarnă grea cu o epidemie printre animale care a făcut ravagii, ţăranii fiind folosiţi ca vite de povară; alţii au fost luaţi cu forţa în Bulgaria, pe câmpiile pustii şi bântuite de ciumă ori în flăcări, pentru a recolta grâul părăsit de turci.

Cea de a şaptea invazie se produce în anii 1848-1849.

Amestecul ruşilor lui Kiseleff în înăbuşirea revoluţiei a fost hotărâtor. În spatele represiunii şi a măsurilor guvernamentale româneşti antirevoluţionare au fost ruşii, la originea deportărilor, arestărilor şi maltratărilor, prilej, totodată, pentru nesătula împărăţie de a pretinde sume uriaşe pentru întreţinerea trupelor, 11 milioane de franci pentru Ţara Românească şi 2 milioane şi jumătate pentru Moldova.

Considerând Moldo-Vlahia ca şi anexată, oficialităţile militare ruse au trecut la ocupaţia preferată: jaful.

Anii 1877-1878 marchează a noua invazie şi cea de a doua răpire a Basarabiei, perioada 1916-1929, cea de a zecea, răpirea, în 1940 a Basarabiei şi ocupaţia militară dintre anii 1944-1958 încheind lista. Despre aceasta din urmă, reprezentantul american la Bucureşti, Roy M. Melbourne se exprima astfel, la 18 august 1945, deci la mai puţin de un an de la declararea armistiţiului:

„În istoria sa tulbure, România a trecut prin multe invazii, dar nici una nu a dus poporul într-o astfel de stare de disperare şi deznădejde ca actuala ocupaţie a ruşilor”.

Ideea, generalizată, că seculara exploatare otomană a cauzat în exclusivitate izolarea ţărilor române de acea Europă ce construia catedrale, ridica universităţi, înfăptuia Renaşterea, apoi lumea modernă industrială, trebuie amendată prin precizarea că mai bine de un sfert de mileniu de vampirizare rusească a pus capac unei stări şi aşa deplorabilă.

La începutul războiului Crimeei, pentru liniştirea populaţiei, o proclamaţie a ţarului Nicolae I justifica ocupaţia Principatelor române „pentru chestiuni de onoare”.

Se mai afirma în acel act neamestecul asigurat în afacerile interne „exact ca Ministrul Molotov peste 90 de ani”.

În perioada 1789-1854, Moldova şi Muntenia au suportat obligaţii în bani şi produse în valoare de 2.000.000.000 lei aur, echivalentul a 64.516 kg aur, la acestea adăugându-se jafurile, incendierile de oraşe şi alte multe pagube, care nu pot fi calculate.

În concluzie, pagubele produse de cele trei mari puteri imperiale (otomană, habsburgică, ţaristă) teritoriului românesc în perioada mai sus menţionată s-au ridicat la 1.263.037 kg aur, dupa cum urmeaza:

OTOMANII – 1415 – 1858                               echiv.    341.021 kg aur

HABSBURGII – 1678 -1918                           echiv.    875.500 kg aur

RUSII – 1789 – 1854                                         echiv.      64.516 kg aur

TOTAL:                                                             echiv.  1.281.037 kg aur

Luind in calcul un pret mediu de 40 euro/gram, la pretul aurului in anul 2015, valoarea aurului jefuit din Romania in perioada 1415 – 1918 se ridica la aproximativ 51 miliarde euro.

sursa: http://www.rumaniamilitary.ro