Dan Puric: „Lăsaţi-i în pace pe tinerii jurnalişti care spun adevărul!“

În atenţia d-nei Laura Georgescu,Preşedinte al C.N.A Dragă doamnă, Vă scriu, trebuie să recunosc, cu oarecare emoţie, nu din frică politică pentru funcţia importantă pe care o aveţi, ci din frică creştină că nici de data aceasta,probabil, n-o să mă înţelegeţi şi am să vă pierd pentru totdeauna. Şi atunci, totuşi, de ce vă scriu? Scriu cu nădejdea, tot creştină, vă rog să reţineţi, că, poate, vreun tânăr sau oricare alt român de calitate din ţara asta, citind această scrisoare, se va lămuri. Ştiu că sunteţi foarte supărată pe mine pentru că am afirmat că, timp de 24 de ani, am fost şi suntem „conduşi“, mai bine zis distruşi politic, economic, cultural şi, mai ales sufleteşte, vă rog să reţineţi ultima dimensiune, dragă doamnă, care este foarte importantă pentru un simplu om, apoi pentru o ţară întreagă, de o „şleahtă de securişti mafioţi“! Trebuie să recunosc acum, privind cu detaşare în timp, că termenul „mafiot“, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit. Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei şi, mai ales, legile ei nescrise dar respectate.Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod. Sunt, în fond, nişte suflete chinuite. Ştiu că aţi afirmat, cu o oarecare undă de mândrie „patriotică“ că şi dumneavoastră faceţi parte din rândul lor. Personal, am fost cam zdruncinat fiindcă nu mă aşteptam la o asemenea „solidaritate“! Şi totuşi, doamnă, lasaţi-mă să vă reamintesc! Cei pe care îi susţineţi, cu care pesemne vreţi să vă confundaţi ideologic şi sufleteşte până la neantizare, au făcut multe lucruri, cum nu trebuie, în această ţară. Au asasinat cu sânge rece oameni şi, mai ales tineri, ca lovitura de stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat şi declarată astfel Revoluţie. Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alţii, să-şi prăduiască fără de niciun scrupul, propria ţară, s-o vândă, pe nimic străinilor. Cine sunt ei, dragă doamnă, v-aţi întrebat vreodată? De ce v-aţi alăturat lor? Ce v-a determinat? Da, ştiu că şi ei vorbesc româneşte dar nu sunt români, sunt „mutanţi ideologici“. Nu v-aţi prins? Şi ruşii, şi bulgarii, şi ungurii şi toţi cei care au cunoscut experimental communist au asemenea specimene. Cum să dai în propria ţară? Ce suflet îţi trebuie să faci asta? V-aţi gândit vreodată că tinerii noştri, în aceşti ultimi ani, nu au avut şansa să înveţe niciodată istoria adevărată a acestui neam? Că ţăranul roman îşi bagă grâul în sobă ca să îl ardă, fiindcă nimeni nu i-l cumpără şi că azvârle laptele în apă, ca să-l bea pe cel de la supermarket? La pensionarii mutilaţi, deveniţi muribunzi , condamnaţi cu cinism la agonie socială? La tinerii dezorientaţi, descurajaţi, umiliţi şi cu zborul frânt, ce nu mai îndrăznesc să privească nici măcar cerul? La viitorul lor ucis, v-aţi gândit vreodată, doamnă? La bieţii oameni goniţi de sărăcie, obligaţi să fie sclavi pe „plantaţiile occidentale“, lăsându-şi copiii la bunici şi la rude? La numărul mare de sinucideri din rândul acestor mici nevinovaţi, făcute din disperarea singurătăţii? Da, dragă doamnă, gândiţi-vă şi la singurătatea tragică a acestui popor! Mai înainte de a fi dimpreună şi deodată cu cei pe care îi apăraţi, şi cu mândrie vă prezentaţi că din rândurile lor faceţi parte, mai bine aţi încerca să faceţi un pas către cei mulţi, care suferă în tăcere, încă. Încă, dragă doamnă! Căci nu e departe ziua, când această tăcere se va transforma în furtună. Şi mă rog, ca furia ei să nu vă prindă! Se ridică poporul, dragă doamnă, şi dumneavoastră vă ocupaţi de amenzi? Spuneţi-le încet, docil, poate chiar în şoaptă, băieţilor care vă înconjoară şi votează în unanimitate, că vremea lor a trecut. Un duh nou cuprinde ţara, dragă doamnă, iar duhul acesta nu vă va recunoaşte. Iar ca lucrul acesta, să nu se întâmple, grăbiţi-vă! Începeţi cu un gest mic, nesemnificativ, minor în aparenţă. Lăsaţi-i în pace pe tinerii jurnalişti, care spun adevărul! Ei sunt, în fond, dovadă că, organismul sănătos al ţării, există. Cât despre mine, uitaţi-mă! În schimb, vă rog din tot sufletul, nu uitaţi cele pe care vi le-am spus. Nu-i niciun pic de ură în ele, ci doar o panică de suflet creştin că, încă un om, se poate pierde.
Cu aleasă consideraţie, Dan Puric
sursa: adevarul.ro