Întreprinderile de tip cooperatist

Termenul de „cooperative” este de regulă privit cu suspiciune mai ales în România, unde utopicele „cooperative” din comunism au desproprietărit și au distrus țăranii și, în loc să cultive spiritul de asociere și de încredere (adică pilonii de bază ai unei întreprinderi cooperatiste), au desființat comunitățile organice, alterând complet relațiile dintre oameni prin masificarea și dezrădăcinarea rezultate în urma colectivizării.

Este un termen care trebuie să-și recapete legitimitatea, dată chiar de sensul lui real, întrucât adevăratele cooperative au funcționat la noi nu în comunism, ci în perioada 1864-1947, înainte de a se instala ciuma comunistă. Istoricul Emilia Corbu s-a documentat temeinic cu privire la sistemul economic cooperatist din perioada menționată, organizând expoziții unice prin țară pe acest subiect.1

Practici cooperatiste se întâlnesc și în prezent în țara noastră (de exemplu, cooperativa Biocoop din Sibiu,2 agricultura sprijinită de comunitate,3 deși pe o scară redusă, din cauză că modelul este insuficient cunoscut și promovat).4 Încă se crede că nu există alternativă la modelul corporatist falimentar, centralizat, bazat pe „creșterea nelimitată”, pe „maximizarea profitului” cu orice preț și pe acumularea în câteva mâini a unei bogății financiare uriașe pe seama omului de rând lipsit de independență economică. Dacă la noi este ținut sub tăcere, modelul cooperatist și-a dovedit din plin funcționalitatea concret, pe teren, în diverse zone ale lumii, unde aceste întreprinderi sunt adaptate la realitățile specifice țărilor respective. Zonele în care acestea funcționează nu au cunoscut criza devastatoare care a afectat regiuni și țări întregi înrobite și ruinate de sistemul neoliberal păgubos și viciat de nereguli și deficiențe insurmontabile.

Voi da câteva date din două cărți aparținând unor economiști și specialiști de marcă:

În întreprinderile de tip cooperatist lucrează o sută de milioane de oameni din întreaga lume. Următoarele date reflectă importanța pe care o au pentru economiile mai multor țări cooperativele care fac parte din lista celor mai mari 300 de cooperative din lume: În Finlanda, 20% din PIB provine din veniturile realizate de cooperative, în Elveția, 13,8%, în Noua Zeelandă, 13,6%, în Țările de Jos 13,4%, în Franța 10,1%, în Canada 2%, în Quebec 6,1%. În Statele Unite, cooperativele din domeniul sănătății realizează venituri de peste 2 miliarde de dolari (Health Cooperative of Puget Sound, Health Partners of the Twin Cities). Alte exemple edificatoare sunt Credit Mutuel CIC din Franța (care a cumpărat cu 5,2 miliarde de dolari activitățile germane ale Citigroup), grupul bancar Desjardins din Quebec, cooperativele Mondragón din Țara Bascilor, cu 50 de ani de activitate și 80.000 de lucrători-proprietari, cele aproximativ 8.000 de cooperative din regiunea italiană Emilia-Romagna, unde veniturile realizate de acestea reprezintă 40% din PIB.5

Există tipuri diverse de cooperative: uniunile de credit, societățile mutuale de asigurări, cooperative de locuințe, cooperative de distribuție a energiei electrice, cooperative de cumpărători, de producători etc., activând și în domenii precum îngrijirea medicală, îngrijirea copilului, telecomunicațiile.

În SUA, National Rural Electric Cooperative Association (NRECA) este o organizație reprezentând mai mult de 900 de cooperative de distribuire a energie i electrice în zonele rurale, deservind 42 de milioane de consumatori din 47 de state.6 Sistemele locale de distribuție sunt deținute de consumatori.

În Suedia, există 27.000 de cooperative de locuințe, deținând 762.000 de apartamente. O treime din populația țării beneficiază de aceste locuințe. De exemplu, cooperativa Understenshöjden de lângă Stockholm cuprinde 44 de familii care au construit, în 1995, prin eforturi proprii și cu ajutorul unor firme specializate, case din materiale naturale.7

Site-ul „Coop Directory Service”8 prezintă o amplă listă a cooperativelor din SUA și din lume, în special cooperative specializate în producția de hrană sănătoasă, organică, la nivel local.

Potrivit site-ului „Co-operative News” (http://www.thenews.coop), cifrele publicate de Ministerul spaniol al Muncii confirmă faptul că cooperativele au creat 8.000 de noi locuri de muncă, în prima jumătate a anului 2012, în timp ce rata șomajului a ajuns în Spania la un nivel record de 27,2 %.9

Prin ce diferă cooperativele de lucrători-proprietari de corporațiile-gigant?

După cum explică John Médaille în cartea sa, Spre o piață cu adevărat liberă, corporațiile din capitalismul neoliberal nu funcționează diferit de economiile socialiste planificate. Managerii corporatiști devin, ca și managerii socialiști dintr-un sistem socialist, proprietarii efectivi ai sistemului. Cooperativele despre care vorbim funcționează diferit de CAP-urile din comunism și de corporațiile-gigant ineficiente economic, în cadrul cărora mijloacele de producție, puterea și recompensele sunt concentrate în mâinile câtorva birocrați, în timp ce riscurile sunt transferate către nivelurile inferioare, iar pierderile, socializate.

De fapt socialismul este stadiul final spre care evoluează un sistem capitalist, întrucât interesele birocraților guvernamentali și cele ale birocraților corporatiști sunt convergente. Istoria arată că ambele tipuri de birocrații mai degrabă se sprijină reciproc decât să-și impună restricții una alteia.10

În cooperativele de lucrători-proprietari, oamenii nu sunt simpli angajați care prestează o muncă pentru altcineva, ci sunt proprietari ai mijloacelor de producție, ai propriei munci și ai recompenselor, de care beneficiază întreaga comunitate de lucrători, în funcție de contribuția adusă.

În locul managementului corporatist „de sus în jos”, aceste firme se bazează pe managementul de tip „open-book” (toți membrii firmei au acces la înregistrările contabile ale companiei), astfel, toți membrii devin responsabili pentru modul cum funcționează firma.

Întreprinderile de tip cooperatist se deosebesc de corporațiile-mamut din capitalismul monopolist prin următoarele aspecte, pe care le redau pe scurt (prezentate pe larg în cartea lui John Médaille):

1. – producția flexibilă (care presupune circulația rapidă între diferite linii de producție, în funcție de cerere);

– utilajele de mici dimensiuni, multifuncționale, care sunt larg răspândite și care pot fi cu ușurință mutate de la o linie de producție la alta (spre deosebire de utilajele scumpe din sistemul corporatist, care necesită investiții mari de capital și care sunt specifice doar pentru fabricarea anumitor tipuri de produse);

– producția în funcție de cerere, care încurajează localizarea liniilor de aprovizionare, atenuează ciclurile avânt-prăbușire și apelează mai puțin la publicitate pentru vinderea produselor (spre deosebire de cea de tip „supply-push”, din sistemul corporatist, bazată pe stimularea ofertei, care dezvoltă o cultură consumistă și recurge la propaganda publicitară abuzivă și manipulatoare, strategii fără de care sistemul nu ar supraviețui);

– lanțurile locale de aprovizionare, proprietatea productivă larg răspândită (aceasta soluționează problemele cauzate de separația dintre poprietate și muncă și dintre management și cunoașterea procesului de producție).

Toate acestea fac posibilă dezvoltarea unei piețe locale și relocalizarea economiei.

Un astfel de sistem este favorabil agriculturii tradiționale, singura care ne poate asigura o hrană sănătoasă, un sol de calitate și un mediu natural curat. Agricultura modernă, de tip intensiv, care ne distruge pământul și sănătatea, este practicată în regim industrial corporatist. Țăranii trebuie să se unească în cooperative (fiind vorba nu de asocieri „forțate”, ci voluntare, care răspund nevoilor fiecărui țăran, dar care acționează și în slujba binelui comun), astfel încât intermediarii și marile lanțuri de hipermarketuri să nu mai poată deține monopolul pentru a-i strivi.11

Subvențiile, rentele economice și costurile externalizate

Sistemul actual corporatist, ineficient economic și costisitor, bazat pe producția industrială și pe comerțul global (sistem dependent de investiții mari de capital, de costuri externalizate, de producția de tip „supply-push” etc.), nu ar supraviețui dacă nu ar fi generos subvenționat, după cum arată John Médaille. Dacă s-ar elimina subvențiile, s-ar realiza mai ușor o reformă a sistemului industrial și a celui agricol, care să relocalizeze economia și să creeze condițiile pentru înființarea de întreprinderi cooperatiste. Nu doar sistemul bancar are mari probleme, ci, în primul rând, aceste două sisteme, care creează, de fapt, bogăție. Pentru a fi relocalizată economia, trebuie început cu localizarea producției de bunuri, cu înlăturarea subvențiilor (acordate de stat corporațiilor) și a costurilor externalizate (de care profită marile companii în detrimentul competitorilor mici și locali, de exemplu, cheltuielile de transport subvenționate; alt tip de costuri externalizate sunt efectele negative ale tranzacțiilor economice – poluarea, problemele de sănătate, epuizarea resurselor naturale –, suportate de terți, așadar, de comunități care nu participă la aceste tranzacții). Vor putea fi sprijinite, apoi, piețele țărănești locale în locul importurilor, agricultura locală, durabilă și diversificată, în locul celei industriale.

„Sistemul industrial actual depinde de enormele cheltuieli guvernamentale, de rentele economice și de abilitatea de a externaliza costurile” (John Médaille). Prin urmare, pentru aplicarea unei reforme industriale și agrare, trebuie început cu rezolvarea acestor probleme: subvențiile, rentele economice (bogăția fără muncă)12 și costurile externalizate.

Prin nenumăratele exemple practice ale funcționării lui, modelul despre care am vorbit își dovedește viabilitatea. Sistemul corporatist neoliberal prezintă deficiențe structurale care conduc la sărăcirea și înrobirea țărilor unde este aplicat, la subminarea specificului, dar și a suveranității economice a acestor țări.

Publicat inițial pe 23 octombrie 2012 pe site-ul gandeste.org.