• 🗺️ Filiale Meritocratia
  • 👨‍🎓 FORUM
  • 📧 Contact
  • 🇬🇧 English
  • Doneaza pentru Fundatia Primo
Miscarea Meritocrata
Meritocratia si Meritocratismul
  • STIRI
  • Principii
  • Strategie
  • Alegeri Meritocrate
  • L. Primo
    • Emisiuni
    • ACTUALITATEA ROMANEASCA
    • Articole Laurentiu Primo
    • Tedx
    • SENTINTA CNA
  • Constitutie
  • Adeziune
  • STATUT

Președintele Chinei are o PROPUNERE ISTORICĂ: Ce a putut să le ceară liderilor mondiali

January 19, 2017 10 Comments 1433 views
Preşedintele chinez, Xi Jinping, a chemat miercuri, la Geneva, toate statele planetei să construiască o lume fără arme nucleare şi să distrugă stocurile existente, informează AFP.

“Armele nucleare ar trebui total interzise şi distruse” pentru a construi o lume fără astfel de arme, a spus el, într-un discurs de aproape 45 de minute, pronunţat la sediul european al ONU, scrie agerpres.ro.

Preşedintele Chinei, stat-putere nucleară, care a încheiat o vizită de patru zile în Elveţia, a insistat de asemenea asupra “egalităţii suverane” între naţiuni.

“Marile state trebuie să le trateze ca egale pe ţările mici, în loc de a se comporta hegemonist impunându-şi voinţa”, a arătat Xi Jinping, adăugând: “Trebuie să respingem dominaţia unuia sau a mai multor state”.

sursa: stiripesurse

Share
Tweet
0 Shares
Previous article Declarații ȘOCANTE ale unui reprezentant al Bisericii Catolice | În zece ani vom fi cu toții MUSULMANI din cauza PROSTIEI noastre
Next article STĂPÂNI NOI !?
admin

admin

Similar posts from related categories

Planul secret al lui Kim Jong-Un a fost devoalat: Ce vrea să facă dictatorul cu bombele nucleare

Planul secret al lui Kim Jong-Un a fost devoalat: Ce vrea să facă dictatorul cu bombele nucleare

Lovitură dură pentru “băieţii deştepţi” de la Energy Holding

Lovitură dură pentru “băieţii deştepţi” de la Energy Holding

Patronul de la Expirat anunţă închiderea clubului!

Patronul de la Expirat anunţă închiderea clubului!

TOCANITA “A LA KIEV”

REVOLUŢIA MORALĂ

De ce suntem saraci?

”Jurnaliști cumpărați”: cum acționează propaganda NATO și lobby-ul SUA

Atentat în New York: 8 morți și 11 răniți

Atentat în New York: 8 morți și 11 răniți

Comments

  • situs slot May 16, 09:55

    ... [Trackback] [...] Read More Information here to that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • Tow Truck Los Lunas NM March 13, 21:10

    ... [Trackback] [...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • Industrielle Dampfkessel für ganz Deutschland March 09, 02:19

    ... [Trackback] [...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • sexual orientation straight meaning February 27, 02:54

    ... [Trackback] [...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • Devops January 12, 11:17

    ... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • Bilskrot Göteborg öppettider January 09, 13:53

    ... [Trackback] [...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • 토토사이트 December 22, 14:13

    ... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • ruger in stock December 02, 06:46

    ... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • quick service November 28, 04:32

    ... [Trackback] [...] Here you can find 48052 additional Information on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
  • 메이저사이트 November 01, 03:36

    ... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2017/01/19/presedintele-chinei-propunere-istorica-ce-putut-sa-le-ceara-liderilor-mondiali/ [...]

    Log in to Reply
Post Reply

Only registered users can comment.

Principiile fundamentale care vor sta la baza reconstructiei Romaniei

https://youtu.be/5wMx95bbvJY

  • Politică de confidențialitate

Sistemul de incalzire al viitorului

© 2017 Copyright Meritocratia. All Rights reserved.
Close Window

Loading, Please Wait!

This may take a second or two. Loading, Please Wait!