Rockefeller îşi construieşte Arca lui Noe. Oare ce ascunde?

În congelata insulă Spitsbergen situată în arhipelagul „singuratic” Svalbard (marea Barens, la circa o mie de kilometri de pol) e pe cale de a fi completată, cu un ritm nebunesc, superbanca seminţelor, destinată să conţină seminţele a 3 milioane de specii de plante din întreagă lume.
O „bancă” săpată în granit, Închisă cu două porţi rezistente la atentate cu bombă, senzori de mişcare, căi speciale de aerisire şi ziduri de beton armat groase 1 metru.
Această „cetate” naşte în aglomeratul Longyearbyon, unde orice străin este imediat luat în seamă; în rest, insula e aproape deşertă. Ea va fi folosită, după spusele guvernului norvegian care deţine arhipelagul, la”conservarea pentru viitor a biodiversităţii agricole”
seif-semintePentru cei care nu au înţeles, este vorba despre „ARCA Apocalipsei„.
Adevărul e că principalul investitor în această arcă a seminţelor este Fundaţia Rockefeller, împreună cu Monsanto şi Syngenta (stâlpii de susţinere ai materialului biologic modificat pe cale genetică), Pioneer Hi-Bred care studiază Ogm pentru multinaţionala DuPont; un grup interesant căruia i s-a asociat în ultima vreme şi Bill Gates, cel mai bogat om din istoria universală, prin fundaţia caritativă Bill&Melinda Gates Foundation. Aceasta pune la dispoziţie proiectului circa 30 milioane de dolari în fiecare an.
Aceste informaţii au fost desluşite de William Engdhal, care trage o concluzie: acele persoane nu aruncă banii pe utopii umanitare.
La ce se aşteaptă pentru a crea o asemenea bancă de seminţe?
Bănci de seminţe există cel puţin o mie în întreagă lume, împrăştiate prin universităţi: ce viitor vor avea?
Rockefeller Foundation, ne aminteşte Engdahl, e aceeaşi care în anii ’70 finanţează cu 100 milioane de dolari din acea vreme, prima idee de „revoluţie agricolă genetică”.
Era vorba de un mare proiect care începe cu crearea a Agricolture Development Council (emanată de Rockefeller Foundation), apoi a Internaţional Rice Research Institute (IRRI) în Filipine (la care a participat şi FundaţiaFord).
În 1991, acestui centru de studii asupra orezului s-a alaturat mexicanul (dar tot al familiei Rockefeller) Internaţional Maize and Wheat Improvement Center, apoi un centru asemănător pentru agricultură tropicală, ICTA ( cu sediul în Nigeria şi construit tot cu dolarii Rockefeller)
Acestea împreună, au creat într-un final CGIAR, şi anume Consultative Group on Internaţional Agricolture Research.
În nenumărate întâlniri internaţionale dintre experţii în sector şi politicieni, ţinute în centrul de conferinţe al Rockefeller Foundation din Bellagio, CGIAR a făcut un joc murdar atrăgând în cercul dansurilor FAO (Autoritatea pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU), Banca Mondială ( la acea vreme condusă de Robert McNamara) şi UN Development Program.
CGIAR invitase şi găzduise generaţii de oameni din domeniul ştiinţelor agricole, mai ales în Lumea a Treia, despre minunile agri-businessului modern, şi despre industriile pe cale de dezvoltare în sectorul seminţelor modificate genetic.
Aceşti cercetători, la rândul lor, au difuzat acea mentalitate în lumea lor, construind astfel o reţea de influenţă care a favorizat introducerea agri-businessului Monsanto în piaţă mondială.
„Cu un punct de sprijin prudent asupra fondurilor investite iniţial”, scria Endghal, „în anii ’70 Rockefeller Foundation s-a pus în poziţia de creator al politicii agricole mondiale. Şi chiar a creat-o.”
Seiful cu Seminte al RockefellerTotul în numele ştiinţelor benefice umanităţii („Foamea în lume”) şi al unei agriculturi pe măsura pieţei libere mondiale.
Genetica e o veche fixaţie a Rockefeller, încă din anii ’30, când se numea „eugenetica„, şi era studiată mult în laboratoarele germane ca şi cercetare a purităţii rasiale.
Rockefeller Foundation a finanţat generos acei cercetători, mulţi dintre care, după căderea lui Hitler, au fost duşi în USA unde şi-au continuat studiile şi experimentele.
Cartografierea genomului uman, secvenţa genomului, ingineria genetică, împreună cu OGM create de Monsanto, Syngenta şi alţi giganţi sunt rezultatul cercetărilor şi experienţelor din acea vreme.
În 1946, de atfel, Nelson Rockefeller a lansat expresia propagandistică „Revoluţia Verde„, mai întâi în Mexic, o călătorie în care îl însoţea Henry Wallace care era ministrul agriculturii sub Roosevelt, şi se pregătea să pună bazele a ceea ce urmă să fie Pioneer Hi-Bred Seed Company.
Norman Borlang, agro-cercetător renumit ca fiind părintele Revoluţiei Verde, cu un Nobel pentru pace, lucra pentru Rockefeller. Scopul declarat: învingerea foamei în lume, mai ales în India şi în Mexic.
Dar într-adevăr Rockefeller cheltuia bani pentru umanitatea în suferinţă?
Răspunsul stă în fraza pe care Henry Kissinger a pronunţat-o în anii ’70, în timp ce năştea CGIAR: „Cine controlează petrolul controlează ţară, cine controlează mâncarea controlează populaţia.”
Petrolul, Rockefeller îl controla deja prin Standard Oil, care şi acum se află la conducerea cartelului petrolifer mondial. Acum ştim că Revoluţia Verde era defapt sinonimul publicitar pentru OGM şi că scopul său real era acela de a sustrage producţia agricolă familiilor şi taxarea cultivatorilor, mai ales în lumea a treia, în interesul a 3 sau 4 giganţi ai agro-businessului euro-american.
Practic, aceste lucruri se întâmplă datorită recomandării şi difuzării de noi „hibrizi-miracol” care dau recolte „miraculoase”, pregătite în laboratoarele giganţilor multinaţionali. Seminţele hibride au un caracter comercial interesant pentru business: nu se reproduc sau se reproduc foarte puţin, obligându-i pe agricultori să cumpere în fiecare an seminţe noi, în loc să folosească ( aşa cum s-a făcut de milenii) o parte din recolta lor pentru asemăna din nou.

Acele seminţe au fost brevetate, şi costă şi mult. Sunt practic un monopol al Dekalb ( Monsanto) şi al Pioneer Hi-Bred (DuPont), deci aceleaşi companii afirmate în ale OGM’ului.
Relativa autosuficienţă şi sustenabilitate care se autoalimentează din agricultura tradiţională era pe sfârşite.
Seminţele hibride au fost urmate de tehnologiile agricole americane „necesare”, cu mare consum de capital, indispensabilele fertilizante chimice Monsanto şi DuPont şi odată cu OGM’urile, absolut necesarele anti-parazitare şi ierbicide studiate pentru acea specifică sămânţa OGM.
Totul brevetat, totul foarte scump.
Ţăranii care timp de secole au cultivat pentru autoconsum şi pentru piaţa locală, şi care importau şi exportau foarte puţin, aveau deci şi puţini bani.
Naşte astfel soluţia: lansarea în agricultura „orientată la piaţă globală„, producerea de alimente nu de consum ci de comerţ, cash-crop, recolte pentru a încasa.

Adio autosuficienţă şi autoconsum, adio închiderea importului superficial.
Ţăranii, de acum încolo, puteau să vândă produsele lor şi în afară ţării: sub controlul a şase intermediari globali, giganţi şi titani ca şi Cargill, Bunge Y Born, Louis Dreyfus… Banca Mondială a lui McNamara, pregătită să sară în ajutor, furniza regimelor subdezvoltate împrumuturi pentru a crea canale de irigare moderne şi diguri; Chase Manhattan Bank a lui Rockefeller se oferea – având în vedere faptul că ţăranii nu produceau niciodată destul pentru a-şi plăti datoriile contractate din achiziţia de pesticide, OGM şi seminţe hibride brevetate – să îi îndatoreze pe ţărani în regim privat.

Dar aceste „favoruri” erau rezervate marilor antreprenori agricoli cu moşii. (Pentru ca acestia asigurau plata cu riscul de a-si pierde proprietatile.)
Micii ţărani, pentru seminţele-miracol, pentru ierbicide şi fertilizante ştiinţifice, trebuiau să se îndatoreze „pe piaţă”, adică la cămătari. Ţăranii, aşa cum se întâmplă mai ales în India, trebuiau să lucreze pentru a-şi plăti datoriile.
Aceeaşi revoluţie a luat amploare şi în Africa. Kilometrii în şir de monoculturi de bumbac modificat genetic, seminţe sterile de cumpărat în fiecare an. Şi partea frumoasă încă nu v-am spus-o.

seminte

Din 2007, Monsanto, împreună cu guvernul USA, a brevetat pe scară mondială seminţe „Terminator”, adică seminţe care comit suicidul după ce sunt recoltate: o descoperire pe care o numesc fără remuşcări „Genetic Use Restriction Technology”, adică adresată reducerii seminţelor nebrevetate.
Extinderea seminţelor modificate genetic – şi anume de clone cu acelaşi pachet genetic – e binenţeles un pericol pentru rasa umană: dacă naşte o boală care distruge toate clonele, produce foametea.

Avem nevoie de biodiversitate, cea de care tot vorbesc ecologiştii din întreagă lume şi radicalii.
Acum bănuiesc că toţi veţi începe să intuiţi de ce se construieşte Arca lui Noe a seminţelor în Svalbard: când vine catastrofa, seminţele naturale trebuie controlate de grupul agri-businessului şi de nimeni altcineva. Băncile de seminţe, după părerea FAO, sunt deja 1400, majoritatea în Statele Unite. Cele mai mari sunt sub controlul Monsanto, Syngenta, Dow Chemical şi DuPont, care extrag pachetul genetic de modificat.
De ce au nevoie de o altă Arca agricolă la Svalbard, dotată cu uşi blindate şi alarme anti-intruziune, şi mai ales săpată în stâncă?
Celelalte bănci sunt în China, Japonia, Coreea de Sud, Germania şi Canada, şi binenţeles nu toate sunt sub controlul direct al marilor grupuri.

Tehnologia „Terminator” poate sugera un scenariu complotist fantastic: o boală necunoscută până acum care infectează seminţele naturale conservate în băncile din afară controlului USA, obligând umanitatea să rabde la mila cavoului de la Svalbard, unicul supravieţuitor.
E un gând pe care mă grăbesc să îl alung: cine îşi permite să defăimeze binefăcătorii umanităţii înfometate ca şi Rockefeller, Monsanto, Bill Gates, Syngenta?
Dar Engdahl aminteşte cuvintele profesorului Francis Boyle, cercetătorul care scrise prima ciornă de lege americană împotriva terorismului biologic (Biological Weapons anti-Terrorism Act), aprobată de congres în 1989.
Francis Boyle susţine că „Pentagonul se armează pentru a combate şi pentru a câstiga războiul biologic”, iar Bush a emanat în acest scop două directive în 2002, adoptate „fără cunoştinţa publicului„.
Pentru Boyle, în perioada 2002-2004, guvernul USA a cheltuit 14,5 miliarde de dolari pentru cercetări în ceea ce priveşte războiul biologic. National Institute of Health (autoritate guvernamentală) a pus în comun 497 burse de studiu pentru cercetări asupra germenilor infectivi cu posibilităţi militare.
Bio-ingineria e într-adevăr instrumentul principal în aceste cercetări.
Jonathan King, profesor la MIT, a acuzat: „Programele bio-teroriste în continuă creştere reprezintă un pericol pentru însăşi populaţia noastră; aceste programe sunt invariabil definite ‘defensive’, dar în sectorul armamentului biologic, defensiv şi ofensiv se identifică reciproc„.

Alte posibilităţi fluctuează în jurul temei, iar Engdahl aminteşte câteva.
În 2001, o mică companie de inginerie genetică din California, Epicyte, a anunţat producerea unui tip de porumb modificat genetic care conţine un spermicid: bărbaţii care îl consumă devin sterili.
Epicyte produsese aceste seminţe miracol cu fonduri de la Departamentul de Agricultură USA (USDA), ministerul care împărtăşeşte cu Monsanto brevetele ale Terminator; şi din acea vreme, această companie avea în desfăşurare un joint-venture cu DuPont şi Syngenta.

Încă dinainte, din anii ’90, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS, adică ONU) a lansat o campanie pentru vaccinarea împotriva tetanos a femeilor din Filipine, Mexic şi Nicaragua, între 15 şi 45 de ani.
De ce doar femeile? Poate fiindcă bărbaţi, în ţările sărace, nu pot întâmpina tetanos, având în vedere faptul că nu se rănesc niciodată cu fier ruginit sau murdar?
Această întrebare şi-a pus-o şi Comite pro Vida, organizaţia catolică mexicană conştientă de campaniile anti-natalitate conduse în Sudamerica de Rockefeller.
Astfel a examinat vaccinul furnizat de OMS gratuit şi în mod generos tuturor femeilor fertile: şi a descoperit că acesta conţinea gonadotropină corionică umană, un hormon natural care, activat de germenul slăbit al tetanos conţinut în vaccin, stimulează anticorpi speciali care nu permit femeilor să ducă la capăt o sarcină. Pe scurt, un abortiv.
Concluzia a fost că acest vaccin-miracol era rezultatul a 20 de ani de cercetări finanţate de Rockefeller Foundation, de Population Council (al familiei Rockefeller), de CGIAR (Rockefeller), de National Institute of Health (guvernul UŞA)..şi Norvegia a contribuit cu 41 milioane de dolari la vaccinul antitetanic-abortiv.

E doar o întâmplare că e aceeaşi ţară care participă la Arca lui Noe şi care monitorizează şi supraveghează cu atâta interes ale sale insule Svalbard?

Toate acestea readuc în mintea lui Engdahl acea veche fixaţie a Rockefeller pentru eugenetica lui Reich: orientarea cercetărilor preferată era cea care se numea „eugenetica negativă„, şi urmărea extincţia sistematică a raselor nedorite şi a pachetelor lor genetice.
Margaret Sanger, feministă care a pus bazele (cu banii Rockefeller) organizaţiei Planned Parenthood Internaţional, ONG-ul cel mai implicat în difuzarea anticonceptionalelor în lumea a treia, avea ideile clare în legătură cuasta, când a lansat un program social în 1939, numit „The Negro Project” (2).

Aşa cum a scris într-o scrisoare adresată unui prieten de încredere, miezul proiectului era acesta: „Vrem să eliminăm populaţia neagră”.
Oare asta e tot ceea ce contează pentru progresişti? ..şi pardon, nu se spune „neagră” ci „afro-americană”.