În întreaga lume, milioane de oameni au început să transpună în practică viziunea şi principiile celei mai rapide şi profunde transformări sociale a timpurilor noastre: revoluţia sustenabilităţii. Astăzi, sustenabilitatea oferă limbajul comun care leagă problemele centrale cu care se confruntă civilizaţia noastră. Ca principiu organizatoric, sustenabilitatea reflectă interdependenţa preocupărilor şi soluţiilor ecologice, economice şi sociale. Într-o lume sfâşiată de contradicţii ireconciliabile, revoluţia sustenabilităţii este singura situată într-o poziţie ideală pentru a furniza contextul necesar unui larg dialog social şi un catalizator pentru acţiunea concretă.
Acest proiect de ţară prezintă viziunea, direcţiile de acţiune, soluţiile şi obiectivele specifice ale unei adevărate revoluţii a sustenabilităţii în România. Pentru România, conceptul de sustenabilitate nu este doar un concept la modă sau încă un cuvânt gol din limbajul politicianist. El este o necesitate vitală, însăşi esenţa proiectului de ţară pentru următoarele decenii. Clasa politică a avut grijă să torpileze Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă din 2008. Dar nu a putut înăbuşi spiritul şi viziunea ei. Ele se vor reaprinde în contextul noii economii civice a revoluţiei sustenabilităţii. O revoluţie prin care România va renaşte.
Obiectivul strategic naţional este ca românii să trăiască în prosperitate, să-şi recâştige demnitatea, hoţia sa fie stârpită, iar ţara să ajungă acolo unde merită, conform potenţialului natural şi uman pe care îl deţine. România trebuie să devină un lider în Balcani şi în Europa, pe teme mari şi precise. Avem toate atuurile pentru a depăşi nivelul statelor Uniunii Europene (UE) la principalii indicatori ai dezvoltării sustenabile în domeniile economic, social şi uman către orizontul anilor 2020. Acest obiectiv nu poate fi realizat în cadrul actualului sistem economic şi social nesustenabil, care a condus ţara la ruină. Toate guvernele României au încurajat exploatarea nemiloasă a patrimoniului natural şi a populaţiei, deşi obligaţia lor era să protejeze oamenii şi natura împotriva exploatării, din orice parte ar fi venit ea. Această situaţie va înceta odată ce revoluţia sustenabilităţii va reda românilor prosperitatea şi demnitatea pierdute, precum şi speranţa în viitor.
Vom stabili ţintele intermediare şi de lungă durată ale dezvoltării sustenabile a României printr-o largă consultare a forurilor de decizie cu toţi factorii relevanţi: mediul de afaceri, comunitatea ştiinţifică, Biserica şi societatea civilă. Ce trebuie să facem mai întâi? Pare un răspuns imposibil de dat, numai că nu aşa se pune problema. Nu trebuie să ne preocupe problema priorităţii. Trebuie să le facem pe toate, cu chibzuinţă şi realism, cât mai repede şi mai bine. Avem convingerea că schimbarea radicală a calităţii vieţii în România poate avea loc rapid şi uşor în câteva luni. Acest lucru presupune fermitate în aplicarea direcţiilor de dezvoltare, iar noul guvern sa fie incoruptibil şi să dea exemplu personal de moralitate, jertfă şi patriotism. Ordinea, disciplina, cuvinte puţine, dar transpuse în multe şi frumoase fapte, trebuie să fie farul călăuzitor. Corupţia endemică din România de azi este una din principalele cauze ale nesustenabilităţii economiei româneşti şi a nedreptăţilor de tot felul. Iată de ce ea trebuie scoasă în afara legii.
Eficienţa şi suportabilitatea socială vor fi indicatori de bază: trebuie să obţinem o valoare adăugată cât mai mare, cu un consum cât mai mic de resurse. În acelaşi timp, trebuie să rezolvăm în ritm accelerat unele probleme care în ţările din Vestul Europei şi-au găsit răspuns cu decenii în urmă. Atingerea obiectivelor-ţintă nu poate fi garantată pe termen mediu şi lung, decât dacă structura şi funcţionarea sistemului politic şi socio-economic se dimensionează şi se adaptează continuu la configuraţia şi capacitatea de suport a capitalului natural, material, social şi uman de care dispunem. În ultimii 25 de ani s-a produs o supradimensionare continuă a sistemului politic, sufocat de legi şi reglementări numeroase şi contradictorii, imposibil de aplicat.
Un asemenea pas istoric, cum este revoluţia sustenabilităţii, reclamă imperativ realizarea unui consens naţional, acceptarea unei strategii a interesului comun, care ar trebui să se ridice deasupra confruntărilor politice şi a ciclurilor electorale. Cooperarea trebuie să devină modus operandi, nu numai în economie, ci în întreaga societate românească. Restaurarea sentimentului de încredere reciprocă, o trezire a imboldului asociativ şi a spiritului de întrajutorare sunt absolut necesare. Fără conlucrare şi dăruire nu pot renaşte micile comunităţi, care stau la baza oricărei societăţi sustenabile, nu se poate concepe crearea şi răspândirea largă a bogăţiei şi a autonomiei economice a fiecărui cetăţean. Va fi un test de maturitate pentru partidele politice şi pentru societatea românească, în general, dar asta ne va uni, daca vrem să trăim mai bine.
România deţine un capital natural superior multor ţări membre ale Uniunii Europene. Sustenabilitatea este domeniul unde putem concura de la egal la egal în cadrul UE, cu condiţia să lucrăm cu seriozitate şi realism. În funcţie de rezultate, obiectivele noastre vor putea fi reajustate după câţiva ani în direcţia stabilirii unor ţinte mai ambiţioase. Viitoarele programe sectoriale şi regionale vor trebui să ţină cont de valoarea autentică a patrimoniului natural, material, social şi uman existent. Există premise reale pentru ca România să devină un exemplu european de utilizare şi de conservare raţională a resurselor, în condiţiile unei dezvoltări echilibrate şi ale creşterii continue a calităţii vieţii. Premisa cea mai importantă o constituie omul însuşi: voinţa de a elabora proiecte viabile, adecvate realităţii, şi de a le implementa.
Ideea de sustenabilitate presupune o corelare organică între dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei şi societăţii, pe de o parte, şi între regiunile ţării, precum şi alocarea corespunzătoare a resurselor financiare disponibile, în funcţie de priorităţile convenite. Pentru a decide ce avem de făcut şi în ce ordine, trebuie să înţelegem clar situaţia în care ne aflăm. În România, tranziţia către democraţia funcţională şi economia de piaţă a fost prelungită şi dureroasă. Să nu repetăm greşelile şi să valorificăm succesele, atâtea câte au fost!
Ce propunem
A. Direcţii de acţiune
1. Întărirea instituţiilor fundamentale ale statului şi a ordinii constituţionale.Paralel cu adâncirea democraţiei la toate nivelurile, un efort naţional de o asemenea anvergură cere o consolidare a rolului de îndrumător şi coordonator al statului. Principalele instituţii democratice (autorităţile legislativă, executivă şi judecătorească) trebuie să găsească modalităţi practice de a conlucra armonios şi eficient spre binele ţării, evitând blocajele artificiale şi confruntările sterile. Fiecare persoană învestită cu putere de decizie trebuie să poarte răspunderea profesională şi morală şi, după caz, juridică pentru faptele sale. Trebuie adoptată mult amânata lege a funcţionarului public. Un rol hotărâtor în monitorizarea şi controlul performanţei funcţiei publice revine organismelor societăţii civile, care trebuie să răspundă cu adevărat menirii lor, precum şi unei prese scrise şi audiovizuale care respectă propriile norme deontologice. Avem nevoie de legi care să protejeze presa liberă de influenţele nefaste ale “oamenilor cu bani”.
2. Dezvoltarea durabilă ca element de bază a politicii de stat. Este nevoie de o idee revoluţionară, unificatoare, capabilă să mobilizeze în mod conştient contribuţiile celor mai bune minţi ale ţării spre un scop precis, idee care să se bucure de acceptare şi sprijin din partea populaţiei. Conceptul dezvoltării durabile ne oferă o asemenea alternativă, alături de democraţia economică, numită de unii autori distributism sau economia proximităţii (răspândirea bunăstării pe scară largă, prin generalizarea şi încurajarea micii proprietăţi productive şi a formelor asociative.) Este vorba de un ansamblu de politici publice, măsuri legislative şi iniţiative concrete, coerent articulate, destinate creării şi dezvoltării de bănci populare, cooperative de producţie şi distribuţie, uniuni de credit, întreprinderi cu lucrători-proprietari, producţie în parteneriat (peer to peer) etc. Mica proprietate nu poate supravieţui în lipsa cadastrului general. Acesta va fi pus la punct şi va apăra proprietatea fiecarui român şi democraţia reală. Fiecare om, fiecare familie, fiecare comunitate trebuie să ştie cu cât îi va fi mai bine mâine, peste o lună, un an, 5, 10, 20 de ani şi ce trebuie să facă pentru aceasta.
3. Tranziţia economică spre economia civică. Revoluţia sustenabilităţii va înfăptuitrecerea de la un sistem economic interesat doar în investiţii extractive (extragerea până la epuizare a energiilor înmagazinate în sol, subsol, în apă, plante, animale şi oameni) către o economie civică, funcţională, bazată în mare parte pe energie regenerabilă – o economie menită să protejeze natura şi să satisfacă nevoile oamenilor, printr-un sistem de producere şi răspândire largă a bogăţiei. Economia civică va fi un sistem economic şi social mai echitabil, mai moral şi mai stabil. Întrepătrunderea factorilor economici şi a celor sociali nu se va face însă prin privilegierea statului dădacă şi prin redistribuirea egalitaristă de tip socialist, ci prin răspândirea largă a unor forme asociative de proprietate productivă (asupra pământului, uneltelor, resurselor de educaţie) şi prin accesul facil la capital ieftin. Măsurile legislative şi de altă natură vor urmări prevenirea concentrării puterii economice în câteva mâini. Dinamismul economic al României sustenabile se va baza cu prioritate pe capitalizarea micului producător şi susţinerea pieţelor locale; încurajarea şi apărarea unor noi forme de proprietate productivă (de exemplu băncile populare, cooperativele) menite să reziste maşinaţiunilor şi presiunilor venite din partea speculatorilor; îmbunătăţirea guvernanţei întreprinderilor, a managementului micro- şi macroeconomic; agricultura ţărănească, sectorul IT şi industriile verzi, ca locomotive ale dezvoltării sustenabile.
4. Tranziţia şi securitatea energetică. România este încă o ţară energofagă. Intensitatea energiei primare şi energiei finale este de 3 ori mai mare decât media europeană, în contextul în care accesul la resursele de petrol şi gaze devine tot mai costisitor. Dependenţa de importul de energie primară a ajuns la 25% la gaze naturale şi petrol, cu tendinţe de creştere, pe măsura epuizării resurselor proprii. Infrastructura energetică este în mare parte învechită şi ineficientă, iar efectele negative asupra mediului continuă să fie substanţiale. Valorificarea potenţialului însemnat de economisire a energiei poate fi realizată prin creşterea eficienţei energetice, reducerea pierderilor de energie şi a intensităţii energetice în industrie, în sectorul utilităţilor publice şi în cel rezidenţial. Asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a consumului energetic şi de materiale se va face pe baza evaluării realiste a capacităţii de suport a capitalului natural şi ameliorării semnificative a productivităţii resurselor. Securitatea energetică va fi însă obţinută doar prin implementarea tranziţiei energetice, trecerea la utilizarea energiei din surse regenerabile (eoliană, solară, hidro). Revoluţia sustenabilităţii îi va transforma pe mulţi români în proprietari, producători şi consumatori de energie, care nu vor mai depinde de energia centralizată. Independenţa energetică nu înseamnă decuplarea de import, ci se traduce prin faptul că românii trebuie să aibă în proprietate şi gospodărire propria sursă de producere a energiei regenerabile (solară, eoliană) în baza conceptului de “energie distribuită”.
5. Modernizarea sistemelor de sănătate, învăţământ, cercetare şi inovare. Starea de sănătate a populaţiei, echiparea ei cu acele cunoştinţe şi deprinderi indispensabile pentru societatea de mâine reprezintă condiţii obligatorii pentru menţinerea şi avansarea ţării. Redresarea situaţiei demografice, care tinde să devină catastrofală, este, de asemenea, o necesitate stringentă care trebuie abordată printr-un program naţional cu bătaie pe mai multe decenii. Vom investi în educaţie şi formare profesională, cercetare şi inventică, în punerea rapidă în practică a tehnologiilor de vârf, promovarea consecventă a criteriilor de ecoeficienţă. Vor fi adoptate opţiuni clare pentru profesionalizarea forţei de muncă. O atenţie deosebită va fi acordată noilor forme de producţie în parteneriat (care includ colaborarea de tip “peer to peer”, „open source“, distribuţia pe Internet, accesul la platforme comune). Profesioniştii care lucrează în cadrul acestor organizaţii parteneriale au marele avantaj că ideile lor trec direct în producţie, nu au nevoie de finanţare şi nici de utilaje mari. Bugetul alocat învăţământului şi sănătăţii va fi sporit prin reducerea unor cheltuieli guvernamentale care nu îşi vor mai găsi vreodată locul în cadrul noii economii civice. Vor dispărea coloanele de maşini oficiale, elicopterele şi alte convoaie, ambasadele nenumărate cu personal suprastufos, vilele de protocol inutile care storc bugetul, chiriaşii de lux, foştii funcţionari care ocupă abuziv apartamente sau vile, institute de cultură în zone care nu ne interesează, consulate nenumărate care nu servesc românii din străinătate, se vor acorda puteri suplimentare Curţii de Conturi, care nu poate trimite în judecată etc. Toate sursele de îmbogăţire frauduloasă pe spinarea statului vot fi eradicate.
6. Stimularea şi dezvoltarea capitalului naţional prin politici monetare ferme, reducerea şi raţionalizarea fiscalităţii. Vom încuraja şi sprijini formarea unui capital autohton solid, capabil să concureze cu succes pe pieţele interne şi internaţionale, de la sectorul financiar-bancar şi până la antreprenoriatul dinamic de la firul ierbii în industrie, servicii, agricultură şi silvicultură. În consonanţă cu tendinţele dominante în lumea modernă, povara fiscalităţii trebuie să se mute de la impozitarea muncii spre taxarea consumului de resurse. Vom crea o reţea de bănci populare şi cooperatiste, uniuni de credit, care va finanţa revoluţia sustenabilităţii din economie, în primul rând din agricultură.
7. Descentralizarea deciziilor economico-sociale conform principiului subsidiarităţii. Subsidiaritatea înseamnă că toate hotărârile principale privind dezvoltarea localităţilor, judeţelor şi regiunilor istorice ale ţării, şi nu altele, trebuie să se ia la cel mai mic nivel de organizare administrativă care le poate asigura fezabilitatea şi eficienţa. Descentralizarea deciziei presupune, în primul rând, eradicarea corupţiei de la toate nivelurile, iar ulterior, alocări bugetare mai substanţiale, în condiţiile menţinerii integrităţii statului naţional român unitar şi a prerogativelor sale în ceea ce priveşte asigurarea dezvoltării armonioase, de ansamblu, a ţării. Implicarea activă a cetăţenilor şi a comunităţilor capătă astfel o importanţă primordială în evaluarea şi corectarea performanţei efective a autorităţilor locale.
8. Relansarea agriculturii, asigurarea independenţei alimentare a ţării.S-a spus, cu deplin temei, că hrana, apa şi energia sunt factorii esenţiali ai progresului în secolul XXI, componente vitale ale avuţiei şi securităţii naţionale. Conform aprecierii experţilor internaţionali, România dispune de un potenţial considerabil în toate aceste trei domenii, în special în agricultură, mult peste media statelor Uniunii Europene. Sectorul agricol va fi relansat, prin sprijinirea gospodăriei ţărăneşti şi a agriculturii tradiţionale, pentru a asigura populaţiei o hrană sănătoasă şi independenţa alimentară a ţării. România trebuie să devină un Centru European de Excelenţă pentru agricultura organică şi sustenabilă. Producţia agricolă a gospodăriilor ţărăneşti va fi organizată în forme cooperatiste moderne, cu respectarea legislaţiei UE (nici o legătură cu fostele CAP-uri comuniste) mai ales în domeniul distribuţiei. Gospodăria ţărănească tradiţională şi producţia sa agricolă vor fi ajutate de stat prin credite cu dobândă zero. Reindustrializarea ţării va porni de la parteneriatul sat-oraş şi se va face, în primul rând, după obiectivul agricol urmărit. Vor fi eliminate total industriile poluante şi ineficiente.
9. Conservarea şi gestionarea patrimoniului natural şi cultural. Capacitatea de suport a capitalului natural este depăşită, iar decalajul tinde să se mărească, în măsura în care o seamă de programe sectoriale urmăresc obiective contradictorii şi intră în conflict cu însuşi conceptul de dezvoltare durabilă, generând, evident, efecte negative pe termen lung. România a ajuns să fie o ţară săracă în păduri, ceea ce explică gravele dezechilibre ecologice şi frecventele catastrofe naturale din ultima perioadă. Pe ansamblu, s-a redus potenţialul productiv şi coprotectiv al pădurilor, cu consecinţe asupra stării economice şi ecologice a ţării noastre. Gospodărirea raţională a resurselor de apă, protecţia pădurilor, conservarea mediului şi a biodiversităţii sunt componente esenţiale ale avuţiei naţionale. Este crucial să protejăm solul, ca primă resursă strategică a României, alături de fondul forestier, care trebuie să crească la 34% din suprafaţa ţării până în 2030. La fel de importante sunt revitalizarea economică şi socială a zonei montane şi a zonelor umede; încurajarea turismului, în special a celui ecologic, balneoclimateric şi cultural; îmbunătăţirea şi diversificarea ocupării forţei de muncă în mediul rural, inclusiv prin realizarea unor produse de nişă, tradiţionale sau ecologice. Adoptarea unei legislaţii pentru protejarea patrimoniului arhitectural tradiţional, atât la sate, cât şi la oraşe. Este necesară adoptarea unui plan de dezvoltare dinamic, pentru ca resursele naturale să fie exploatate în beneficiul românilor. În acest scop, se impune crearea unui Fond Suveran, alimentat din redevenţele şi profitul rezultat din exploatarea raţională şi responsabilă a resurselor naturale. La început, acest fond va fi alimentat din banii obţinuţi prin confiscarea averilor dobândite ilicit în ultimii 25 de ani. Deşeurile trebuie să fie considerate o resursă, iar nu ceva care poate fi aruncat. Bucureştiul produce 7.000 de tone de deşeuri menajere pe zi, care au un potenţial de valorificare de 60% pentru producerea de energie, 30% reciclare şi 10% recuperare de metale diverse. Avem nevoie de o legislaţie care să garanteze dreptul cetăţeanului român la apă potabilă suficientă şi de cea mai bună calitate şi să asigure dreptul la apă pentru satisfacerea cerinţelor igienico-sanitare la standarde europene ridicate. Apa este un bun public, nicidecum o marfă. Aprovizionarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă nu vor fi supuse “liberalizării pieţelor”. Apele minerale şi termale sunt parte din patrimoniul natural al României şi nu pot fi privatizate sau înstrăinate. Sub nici un motiv nu putem permite entităţilor economice, cum ar fi firmele din industria extractivă şi agricultura industrială, cele care se ocupă cu depozitarea deşeurilor menajere şi industriale, să contamineze sau să distrugă resursele noastre de apă, de suprafaţă şi subterane.
10. Ocrotirea familiei. La temelia României trebuie să stea familia creştină. Familia este întruchiparea perfectă a unităţii în diversitatea persoanelor, universul interpersonal al angajării reciproce, locul unde persoana se defineşte pe sine în relaţie cu ceilalţi şi principala comunitate care se interpune între individ şi stat. În prezent, familia este considerată un element neesenţial, de multe ori chiar stânjenitor, ceva ce ţine de „orele de după muncă“ – i se diminuează importanţa şi, uneori, este chiar batjocorită, prin inacceptabile lărgiri de sens. Pentru orice guvernare responsabilă, ocrotirea familiei ca nucleu al alcătuirii sociale, grija faţă de tânăra generaţie, ca şi faţă de persoanele vârstnice sau păturile defavorizate trebuie să se situeze la loc de frunte.
11. Securitatea personală şi egalitatea de şanse a individului. Siguranţa personală şi a proprietăţii onest dobândite trebuie să fie asigurată prin măsuri ferme, fără compromisuri. Tot personalul Ministerului de Interne va fi verificat, schimbat şi reorganizat, după principii morale şi profesionale ferme. Încrederea publicului larg în imparţialitatea şi independenţa Justiţiei, precum şi în imunitatea acesteia la orice încercare de imixtiune a politicului, trebuie recăpătată, urmând să dea măsura profesionalismului şi eficacităţii în acest domeniu. Vor fi date legi de responsabilizare a magistraţilor, în sensul că orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale.
12. O politică externă şi de securitate dinamică şi constructivă pe plan regional, european şi global. România îşi varespecta obligaţiile faţă de alianţele, organismele şi parteneriatele din care face parte, în măsura în care acestea le vor respecta pe ale lor faţă de România. În acest context, ţara noastră poate şi trebuie să-şi asume un rol mai consistent în afacerile internaţionale, atât pe plan bilateral, cât şi în contextul mai larg internaţional. Criza economică şi cea financiară au dovedit, o dată în plus, însemnătatea diversificării relaţiilor externe şi a păstrării unor pieţe tradiţionale. Rolul diplomaţiei române în promovarea intereselor economice ale ţării peste hotare trebuie întărit substanţial, cu participarea efectivă a mediului naţional de afaceri. România trebuie să-şi asume clar, în termeni conceptuali şi în acţiunea practică, responsabilităţile care îi revin în zona extinsă a Mării Negre, în bazinul Dunării şi în regiunea Balcanilor. România trebuie să îşi afirme vocaţia de punte de legătură şi spaţiu de dialog şi complementaritate între culturi şi să îşi valorifice avantajele care decurg din poziţia geografică privilegiată, pe traseele viitoare ale schimburilor comerciale şi de energie între Estul şi Vestul spaţiului eurasiatic. În acest context, se impune ca ţara noastră să-şi reia activismul cunoscut în cadrul organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale, în special în sistemul ONU. Consolidarea capacităţii de apărare a ţării nu este doar un angajament faţă de aliaţi, ci o cerinţă vitală a securităţii naţionale, într-un context atât de complicat al relaţiilor internaţionale.
B. Obiective şi soluţii specifice
- Şomaj zero într-un an de la preluarea puterii de către un guvern de demnitate naţională şi declanşarea revoluţiei sustenabilităţii. Acest obiectiv se va realiza datorită trecerii la noul model economic, stârpirii corupţiei şi încetării politicii de tip “după noi, potopul”, practicată de marile corporaţii în România.
- Impozitare zero, timp de 10 ani, a sectorului IT din România. Sectorul românesc de IT are capacitatea să devină unul dintre primii jucători mondiali.
- Impozitare zero, timp de 10 ani, a gospodăriei ţărăneşti de subzistenţă.
- Impozitare zero a oricărei ferme mici şi mijlocii care face parte dintr-o cooperativă legal întemeiată.
- Impozitare zero a întregului ciclu de producţie şi distribuire a produselor tradiţionale româneşti care îndeplinesc sau depăşesc normele agriculturii biologice.
- Facilitarea achiziţiei de unelte agricole şi alte materiale pentru producţia de hrană sănătoasă.
- Wi-fi gratuit în toată România în 5 ani.
- Încurajarea producţiei şi răspândirii de carte digitală.
- Mutualizarea firmelor private falimentate de proprietarii lor, pentru a obţine avantaje necinstite. (Mutualizare = trecerea firmelor private sau de stat în proprietatea lucrătorilor lor şi transformarea în firme cu lucrători-proprietari).
- Asistenţă gratuită pentru accesarea fondurilor europene de către cooperativele de producţie şi distribuţie.
- Recapitalizarea micului producător prin intermediul uniunilor de credit şi al băncilor populare.
- Tinerii şi persoanele între 50-65 de ani care se mută în sate depopulate şi care fac dovada exercitării unei activităţi productive vor fi scutiţi de la plata tuturor impozitelor timp de 10 ani. Prima de instalare va consta în produse româneşti (unelte, articole casnice, materiale de construcţie etc.) în valoare de 30.000 euro. Vor primi subvenţii la hectar la nivelul mediei europene.
- Măsuri de încurajare a absolvenţilor universităţilor să se instaleze şi să se implice în comunităţile rurale.
- Românii din diasporă care se repatriază vor primi scutiri de taxe şi facilităţi pentru deschiderea unei afaceri.
România trebuie să ştie ce vrea, iar poporul român să înţeleagă ce poate. Demnitatea ţării – şi a noastră, ca neam – este principalul scop, acum şi în viitor.
Dr. Călin Georgescu
sursa: cotidianul.ro
918kiss [...]we like to honor lots of other net web sites on the internet, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
pg slot [...]usually posts some incredibly interesting stuff like this. If you are new to this site[...]
918kiss [...]Sites of interest we've a link to[...]
Queen Arwa University uniRank [...]one of our guests recently recommended the following website[...]
Queen Arwa University Journal [...]The data talked about within the article are several of the top readily available [...]
french bulldog texas [...]one of our visitors just lately proposed the following website[...]
Kampus Ternama [...]although web-sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they're really really worth a go through, so possess a look[...]
live webcam sex [...]please check out the web pages we stick to, such as this one particular, because it represents our picks through the web[...]
webcam girls [...]check beneath, are some entirely unrelated sites to ours, nevertheless, they're most trustworthy sources that we use[...]
adult webcams [...]please pay a visit to the web pages we adhere to, like this one, as it represents our picks from the web[...]
sao paulo jobs [...]Every the moment in a even though we select blogs that we study. Listed below are the newest sites that we decide on [...]
Film institutionnel Nantes [...]one of our visitors not long ago advised the following website[...]
itsmasum.com [...]although web sites we backlink to beneath are considerably not connected to ours, we really feel they're in fact really worth a go by means of, so have a look[...]
itsmasum.com [...]although websites we backlink to below are considerably not related to ours, we really feel they are in fact really worth a go via, so possess a look[...]
prankhotline [...]below youll uncover the link to some internet sites that we feel you need to visit[...]
talk to random people [...]the time to study or check out the material or web-sites we have linked to below the[...]
itsmasum.com [...]usually posts some quite exciting stuff like this. If you are new to this site[...]
website [...]always a significant fan of linking to bloggers that I like but dont get a whole lot of link adore from[...]
changement chauffe eau Tours [...]we came across a cool web page that you simply may possibly get pleasure from. Take a appear for those who want[...]
nangs delivery in Sydney [...]The details mentioned inside the write-up are a number of the very best accessible [...]
Nangs delivery [...]Here is a good Blog You may Uncover Fascinating that we Encourage You[...]
deux categorie de logiciels malveillants [...]The facts talked about within the post are a number of the very best out there [...]
SaaS Contracts Attorney [...]Sites of interest we've a link to[...]
7mm-08 ammo [...]just beneath, are many entirely not connected internet sites to ours, nevertheless, they may be surely really worth going over[...]
220 swift [...]The data talked about in the write-up are a few of the most beneficial obtainable [...]
weight drops [...]we prefer to honor numerous other world wide web websites on the internet, even if they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages really worth checking out[...]
megagame [...]very couple of websites that occur to become in depth below, from our point of view are undoubtedly nicely worth checking out[...]
resorts in the catskills new york [...]check beneath, are some absolutely unrelated websites to ours, on the other hand, they are most trustworthy sources that we use[...]
resort lake placid [...]that may be the end of this post. Right here youll come across some web pages that we believe you will value, just click the hyperlinks over[...]
Dating Classes [...]although sites we backlink to below are considerably not associated to ours, we feel they may be basically really worth a go by, so have a look[...]
slot online free spin [...]Wonderful story, reckoned we could combine some unrelated information, nevertheless actually really worth taking a search, whoa did a single understand about Mid East has got extra problerms as well [...]
Raahe Guide [...]although web sites we backlink to beneath are considerably not related to ours, we really feel they're truly really worth a go as a result of, so possess a look[...]
Raahe Guide [...]below you will obtain the link to some internet sites that we think you need to visit[...]
Raahe Guide [...]very handful of internet sites that take place to be comprehensive below, from our point of view are undoubtedly properly really worth checking out[...]
cybersécurité [...]we prefer to honor many other online web pages on the net, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
carte uno reverse [...]the time to read or take a look at the content material or internet sites we have linked to beneath the[...]
pg slot [...]here are some links to web-sites that we link to since we think they may be really worth visiting[...]
french bulldog clothing [...]Wonderful story, reckoned we could combine a few unrelated information, nonetheless seriously really worth taking a appear, whoa did one learn about Mid East has got far more problerms also [...]
Lipstick shades [...]just beneath, are various totally not connected web pages to ours, however, they're surely really worth going over[...]
หวย24 [...]we prefer to honor numerous other web web pages on the internet, even when they arent linked to us, by linking to them. Under are some webpages really worth checking out[...]
918kiss [...]Sites of interest we have a link to[...]
allgame [...]usually posts some pretty fascinating stuff like this. If you are new to this site[...]
freelance web developer Singapore [...]always a major fan of linking to bloggers that I love but do not get a lot of link like from[...]
superslot [...]Sites of interest we've a link to[...]
nangs near me [...]The facts mentioned within the report are a few of the very best readily available [...]
Manajemen bankroll [...]Every after inside a although we pick blogs that we read. Listed below would be the most current web sites that we pick out [...]
늑대닷컴 [...]one of our guests lately recommended the following website[...]
que es el litigio fiscal [...]Every when in a even though we pick blogs that we read. Listed beneath are the latest web sites that we decide on [...]
frt trigger [...]we came across a cool internet site that you simply may get pleasure from. Take a look should you want[...]
live sex cams [...]just beneath, are numerous totally not related web pages to ours, nonetheless, they may be certainly really worth going over[...]
fullersears.com [...]please stop by the internet sites we adhere to, like this one particular, as it represents our picks through the web[...]
fullersears.com [...]we like to honor numerous other world-wide-web sites around the net, even if they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
cheap sex cams [...]Here are a number of the websites we recommend for our visitors[...]
glucotrust scam [...]here are some links to web-sites that we link to mainly because we believe they are really worth visiting[...]
Generator sales Yorkshire [...]Wonderful story, reckoned we could combine a number of unrelated information, nonetheless truly worth taking a appear, whoa did one understand about Mid East has got far more problerms at the same time [...]
FiverrEarn [...]we came across a cool internet site that you could possibly delight in. Take a search in the event you want[...]
FiverrEarn [...]here are some hyperlinks to web pages that we link to because we assume they're really worth visiting[...]
Kuliah Termurah [...]we prefer to honor numerous other web web sites on the web, even when they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages worth checking out[...]
Scientific Research [...]the time to study or pay a visit to the content material or web pages we have linked to beneath the[...]
email [...]the time to read or take a look at the subject material or web-sites we have linked to beneath the[...]
gifts [...]we like to honor a lot of other web web pages on the web, even if they arent linked to us, by linking to them. Below are some webpages really worth checking out[...]
Food [...]usually posts some very fascinating stuff like this. If youre new to this site[...]
FiverrEarn [...]always a huge fan of linking to bloggers that I like but do not get lots of link like from[...]
FiverrEarn [...]The information and facts talked about within the article are a few of the most beneficial available [...]
Queen Arwa University [...]that could be the end of this write-up. Right here you will uncover some sites that we believe youll enjoy, just click the links over[...]
FiverrEarn [...]please go to the websites we stick to, such as this one particular, as it represents our picks through the web[...]
FiverrEarn [...]always a major fan of linking to bloggers that I really like but dont get a good deal of link appreciate from[...]
FiverrEarn [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated data, nonetheless seriously really worth taking a appear, whoa did 1 find out about Mid East has got extra problerms also [...]
FiverrEarn [...]check below, are some totally unrelated sites to ours, having said that, they may be most trustworthy sources that we use[...]
FiverrEarn [...]here are some hyperlinks to web sites that we link to mainly because we assume they're worth visiting[...]
FiverrEarn [...]the time to read or visit the material or internet sites we've linked to beneath the[...]
FiverrEarn [...]here are some links to web-sites that we link to for the reason that we feel they are worth visiting[...]
FiverrEarn [...]although sites we backlink to below are considerably not connected to ours, we feel they are in fact worth a go through, so have a look[...]
FiverrEarn [...]Sites of interest we've a link to[...]
french bulldog kennels texas [...]below you will obtain the link to some web pages that we think you must visit[...]
FiverrEarn [...]Wonderful story, reckoned we could combine several unrelated data, nonetheless really worth taking a search, whoa did one find out about Mid East has got a lot more problerms as well [...]
FiverrEarn [...]Sites of interest we have a link to[...]
FiverrEarn [...]Wonderful story, reckoned we could combine a couple of unrelated information, nevertheless actually worth taking a look, whoa did 1 learn about Mid East has got much more problerms as well [...]
FiverrEarn [...]we prefer to honor quite a few other online sites on the internet, even though they arent linked to us, by linking to them. Under are some webpages really worth checking out[...]
FiverrEarn [...]here are some hyperlinks to sites that we link to for the reason that we assume they're worth visiting[...]
live sex cams [...]the time to read or take a look at the material or internet sites we've linked to below the[...]
french bulldog puppies [...]one of our visitors not long ago proposed the following website[...]
skin care supplement [...]Sites of interest we've a link to[...]
How many years of pharmacy school [...]just beneath, are numerous completely not related sites to ours, having said that, they may be certainly worth going over[...]
STUDY ABROAD CONSULTANT KOCHI [...]Here are a number of the web-sites we suggest for our visitors[...]
IMMIGRATION CONSULTANT THIRUVALLA [...]we like to honor numerous other net web-sites around the net, even when they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages really worth checking out[...]
partners [...]Every once inside a when we select blogs that we study. Listed beneath would be the most current sites that we pick out [...]
pupuk anorganik terbaik [...]the time to study or take a look at the content or web sites we've linked to beneath the[...]
Pupuk Organik terbaik dan terpercaya hanya melalui pupukanorganik.com [...]always a large fan of linking to bloggers that I love but really don't get a great deal of link appreciate from[...]
Porn stars Australia [...]that could be the finish of this report. Right here youll locate some web-sites that we believe youll value, just click the hyperlinks over[...]
FiverrEarn [...]although internet websites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we feel they're in fact really worth a go via, so possess a look[...]
Training Philippines [...]check beneath, are some entirely unrelated sites to ours, even so, they're most trustworthy sources that we use[...]
FiverrEarn [...]check below, are some absolutely unrelated web-sites to ours, even so, they may be most trustworthy sources that we use[...]
Classic Books 500 [...]one of our visitors lately encouraged the following website[...]
Moving trucks [...]just beneath, are several totally not related websites to ours, on the other hand, they are surely really worth going over[...]
Long-distance moving [...]very few web sites that transpire to become comprehensive below, from our point of view are undoubtedly properly really worth checking out[...]
Interstate moving [...]that will be the end of this article. Here you will obtain some sites that we consider youll enjoy, just click the hyperlinks over[...]
FUE [...]very few web sites that transpire to be detailed beneath, from our point of view are undoubtedly properly really worth checking out[...]
FUE [...]the time to study or take a look at the content or sites we have linked to below the[...]
Piano tuning experts [...]we came across a cool web page that you could possibly take pleasure in. Take a search in the event you want[...]
Warranty [...]always a significant fan of linking to bloggers that I really like but really don't get lots of link like from[...]
Continuous improvement [...]here are some hyperlinks to web sites that we link to because we assume they are worth visiting[...]
top university Egypt [...]just beneath, are quite a few completely not connected internet sites to ours, however, they're surely worth going over[...]
french bulldog for sale dallas [...]one of our visitors not too long ago encouraged the following website[...]
FiverrEarn [...]we came across a cool site that you might delight in. Take a appear should you want[...]
Fiverr.Com [...]we like to honor lots of other world wide web web pages on the net, even if they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages worth checking out[...]
bulldog frenchie puppies [...]although internet sites we backlink to below are considerably not related to ours, we really feel they're really worth a go by way of, so have a look[...]
wix [...]always a big fan of linking to bloggers that I like but dont get quite a bit of link really like from[...]
alpha necklace [...]just beneath, are numerous totally not associated web pages to ours, having said that, they are surely worth going over[...]
future university [...]we prefer to honor several other world wide web internet sites on the internet, even when they arent linked to us, by linking to them. Under are some webpages really worth checking out[...]
future university [...]one of our guests a short while ago suggested the following website[...]
french bulldog texas for sale [...]although web sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we really feel they are really really worth a go by means of, so possess a look[...]
we buy phones [...]Here is an excellent Blog You might Come across Interesting that we Encourage You[...]
mini blue french bulldog [...]although internet websites we backlink to below are considerably not associated to ours, we really feel they're basically really worth a go via, so have a look[...]
mini frenchie [...]Sites of interest we have a link to[...]
book tour vietravel [...]the time to read or stop by the content material or web pages we have linked to below the[...]
blockchain [...]one of our visitors a short while ago proposed the following website[...]
golf cart rentals isla mujeres mexico [...]we like to honor numerous other world-wide-web websites around the internet, even though they arent linked to us, by linking to them. Below are some webpages worth checking out[...]
Private universities in Egypt [...]just beneath, are several totally not connected sites to ours, however, they're certainly really worth going over[...]
Best university in Egypt [...]just beneath, are numerous absolutely not associated websites to ours, having said that, they are surely really worth going over[...]
Best university in Egypt [...]please go to the web pages we adhere to, including this a single, as it represents our picks in the web[...]
Private universities in Egypt [...]one of our guests not long ago advised the following website[...]
Piano Delivery London [...]one of our guests recently encouraged the following website[...]
teacup french bulldog [...]Sites of interest we've a link to[...]
chiweenie [...]the time to read or visit the material or web-sites we've linked to beneath the[...]
french bulldog [...]very few sites that take place to become detailed below, from our point of view are undoubtedly very well worth checking out[...]
fiverrearn.com [...]the time to read or pay a visit to the subject material or internet sites we have linked to beneath the[...]
fiverrearn.com [...]below youll uncover the link to some sites that we feel it is best to visit[...]
weather tomorrow [...]please check out the web-sites we stick to, including this one particular, as it represents our picks from the web[...]
clothes manufacturer usa [...]one of our visitors lately suggested the following website[...]
livpure [...]one of our guests a short while ago suggested the following website[...]
transportation management system [...]we like to honor a lot of other web web pages on the net, even when they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages really worth checking out[...]
TMS System [...]Every once inside a even though we opt for blogs that we study. Listed beneath would be the newest web pages that we pick [...]
Advance-Esthetic LLC [...]please take a look at the web-sites we stick to, including this one, as it represents our picks through the web[...]
fiverrearn.com [...]Wonderful story, reckoned we could combine a number of unrelated information, nonetheless truly worth taking a look, whoa did one particular study about Mid East has got a lot more problerms at the same time [...]
fiverrearn.com [...]we like to honor numerous other web sites on the net, even though they arent linked to us, by linking to them. Under are some webpages worth checking out[...]
fiverrearn.com [...]usually posts some quite interesting stuff like this. If you are new to this site[...]
Fiverr Earn [...]please take a look at the websites we adhere to, which includes this 1, because it represents our picks from the web[...]
Fiverr Earn [...]please go to the web pages we follow, such as this 1, because it represents our picks from the web[...]
Fiverr Earn [...]below you will obtain the link to some web-sites that we think you need to visit[...]
Fiverr Earn [...]check below, are some entirely unrelated sites to ours, having said that, they are most trustworthy sources that we use[...]
ikaria juice [...]Sites of interest we have a link to[...]
bodytone [...]check below, are some entirely unrelated internet websites to ours, nonetheless, they're most trustworthy sources that we use[...]
Luce lineare LED [...]check beneath, are some completely unrelated web sites to ours, having said that, they're most trustworthy sources that we use[...]
lampada lineare LED [...]below you will find the link to some internet sites that we feel you should visit[...]
SEOSolutionVIP Fiverr [...]Here are some of the websites we recommend for our visitors[...]
Maillot de football [...]Wonderful story, reckoned we could combine a number of unrelated data, nevertheless really worth taking a search, whoa did 1 master about Mid East has got extra problerms also [...]
Maillot de football [...]Here is an excellent Blog You may Discover Intriguing that we Encourage You[...]
Maillot de football [...]Here are a number of the web pages we suggest for our visitors[...]
Maillot de football [...]The information and facts mentioned inside the post are several of the most beneficial accessible [...]
Maillot de football [...]check below, are some totally unrelated internet sites to ours, nevertheless, they may be most trustworthy sources that we use[...]
Maillot de football [...]we came across a cool web-site that you simply could possibly appreciate. Take a appear when you want[...]
Maillot de football [...]always a major fan of linking to bloggers that I adore but really don't get a good deal of link really like from[...]
Maillot de football [...]one of our visitors not too long ago recommended the following website[...]
Maillot de football [...]Every as soon as in a even though we pick blogs that we read. Listed beneath would be the most up-to-date web-sites that we decide on [...]
دكتوراه طب الأسنان في جامعة المستقبل في م… [...]we came across a cool web page that you just may well love. Take a look in case you want[...]
Pharmacology and Toxicology [...]here are some hyperlinks to internet sites that we link to mainly because we consider they're really worth visiting[...]
best university in egypt [...]Every when inside a when we select blogs that we read. Listed beneath would be the most up-to-date web sites that we decide on [...]
comprehensive reform [...]check below, are some completely unrelated internet sites to ours, even so, they may be most trustworthy sources that we use[...]
Chairman of the Board of Trustees [...]please take a look at the internet sites we follow, which includes this one, as it represents our picks from the web[...]
البرامج الاكاديمية ب كلية الحاسبات بجامع… [...]here are some hyperlinks to sites that we link to because we think they are really worth visiting[...]
تطوير التعليم لخلق نهضة تعليمية وبحثية و… [...]Here is an excellent Weblog You might Find Intriguing that we Encourage You[...]
Dental Implants [...]one of our guests just lately suggested the following website[...]
Dentistry education [...]The data mentioned inside the write-up are a number of the most effective readily available [...]
كلية الاقتصاد والعلوم السياسية [...]one of our guests just lately recommended the following website[...]
https://www.kooky.domains/post/advantages-of-web3-domains-over-traditional-domains [...]below youll uncover the link to some sites that we consider you should visit[...]
https://www.kooky.domains/post/understanding-the-web3-decentralized-naming-system [...]the time to study or stop by the subject material or websites we have linked to beneath the[...]
https://www.kooky.domains/post/cryptocurrency-focused-web3-domains [...]although web-sites we backlink to beneath are considerably not associated to ours, we feel they are in fact worth a go as a result of, so possess a look[...]
دكتوراه طب الأسنان في جامعة المستقبل في م… [...]we came across a cool web site that you may possibly appreciate. Take a appear in case you want[...]
دكتوراه طب الأسنان في جامعة المستقبل في م… [...]here are some hyperlinks to sites that we link to mainly because we consider they are worth visiting[...]
MBA [...]below you will come across the link to some web-sites that we think you should visit[...]
digital world [...]Here are some of the sites we suggest for our visitors[...]
استمارة طلب التقديم بجامعة المستقبل [...]we came across a cool web page that you just could appreciate. Take a appear when you want[...]
درجات البكالوريوس في نظم المعلومات الادا… [...]please stop by the web sites we follow, including this one particular, because it represents our picks in the web[...]
برنامج الموارد البشرية بكلية التجارة جام… [...]very handful of websites that transpire to become in depth beneath, from our point of view are undoubtedly very well worth checking out[...]
Entrance exams for future university [...]please go to the web sites we comply with, such as this one, because it represents our picks through the web[...]
Application fee for future university [...]Wonderful story, reckoned we could combine a few unrelated data, nonetheless definitely worth taking a search, whoa did one understand about Mid East has got far more problerms also [...]
امتحانات القبول لجامعة المستقبل [...]we came across a cool web page that you just could possibly appreciate. Take a look if you want[...]
عملية التقديم لجامعة المستقبل [...]the time to study or stop by the content material or web pages we have linked to below the[...]
الدراسات العليا لكلية الاسنان جامعة المس… [...]just beneath, are a lot of entirely not connected web pages to ours, even so, they're surely worth going over[...]
احتفالات اجتماعية لطلاب الصيدلة في جامعة… [...]Wonderful story, reckoned we could combine some unrelated data, nevertheless definitely worth taking a look, whoa did 1 learn about Mid East has got extra problerms at the same time [...]
احتفالات اجتماعية لطلاب الصيدلة في جامعة… [...]Here is a good Blog You may Discover Interesting that we Encourage You[...]
مناهج ماجستير إدارة الأعمال في مصر [...]one of our guests a short while ago recommended the following website[...]
Dr. Ebada Sarhan [...]Here is a great Blog You may Come across Exciting that we Encourage You[...]
Chairman of the Board of Trustees [...]usually posts some pretty intriguing stuff like this. If you are new to this site[...]
Undergraduate programs at future university [...]Sites of interest we've a link to[...]
fue [...]we like to honor quite a few other world-wide-web web pages around the internet, even if they arent linked to us, by linking to them. Under are some webpages worth checking out[...]
Faculty of Computers and Information Technology [...]always a major fan of linking to bloggers that I love but really don't get a great deal of link like from[...]
Master's Degree in Information Technology [...]below you will obtain the link to some web pages that we believe you'll want to visit[...]
FCIT Admission Requirements [...]The data mentioned within the article are several of the very best offered [...]
Research Advancement [...]Every as soon as in a although we choose blogs that we read. Listed below would be the newest web-sites that we select [...]
Biomedical Engineering [...]the time to read or go to the content material or internet sites we have linked to below the[...]
تغيير التخصص [...]The facts talked about within the post are several of the most beneficial out there [...]
شروط القبول بكلية الهندسة جامعة المستقبل [...]although internet websites we backlink to below are considerably not associated to ours, we really feel they're in fact really worth a go by, so possess a look[...]
وظائف هندسية [...]check beneath, are some completely unrelated sites to ours, having said that, they're most trustworthy sources that we use[...]
ماجيستير أشعة الفم والوجه والفكين [...]usually posts some incredibly intriguing stuff like this. If you are new to this site[...]
فرص التعلم لطلاب كلية الاسنان بجامعة الم… [...]we came across a cool internet site which you may possibly love. Take a search for those who want[...]
Endodontics [...]always a major fan of linking to bloggers that I adore but really don't get quite a bit of link enjoy from[...]
GPA Calculation [...]check below, are some totally unrelated websites to ours, however, they're most trustworthy sources that we use[...]
لبروتوكولات الوطنية والدولية لكلية الصي… [...]that will be the finish of this write-up. Here youll locate some sites that we assume youll enjoy, just click the hyperlinks over[...]
Educational Activities for faculty of pharmacy at future university [...]here are some hyperlinks to web-sites that we link to simply because we assume they are worth visiting[...]
Attendance Regulations faculty of pharmacy [...]that will be the end of this article. Right here you will uncover some sites that we think you will appreciate, just click the hyperlinks over[...]
قسم العقاقير والنباتات الطبية [...]check beneath, are some entirely unrelated web-sites to ours, having said that, they're most trustworthy sources that we use[...]
Dissolution apparatus [...]we came across a cool web-site that you just may well delight in. Take a appear if you want[...]
National and International Protocols for faculty of pharmacy at future university [...]very few internet websites that occur to be comprehensive below, from our point of view are undoubtedly effectively worth checking out[...]
الإدارة العامة [...]we like to honor many other internet web pages around the web, even though they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages really worth checking out[...]
Economics [...]Every after inside a although we pick out blogs that we read. Listed beneath are the most up-to-date websites that we choose [...]
ما هو الاقتصاد والعلوم السياسية [...]just beneath, are several completely not related internet sites to ours, even so, they are certainly worth going over[...]
برنامج MBA بمصر [...]here are some links to web-sites that we link to for the reason that we consider they're really worth visiting[...]
كلية إدارة الأعمال في مصر [...]Sites of interest we have a link to[...]
Values and ethics [...]very couple of web-sites that transpire to become in depth beneath, from our point of view are undoubtedly effectively really worth checking out[...]
Research opportunities [...]usually posts some very intriguing stuff like this. If you are new to this site[...]
Career services [...]The data mentioned in the post are some of the ideal obtainable [...]
تنسيق الجامعات الخاصة [...]the time to read or stop by the subject material or web-sites we have linked to below the[...]
National Chi Nan University [...]Here are some of the web-sites we recommend for our visitors[...]
Chirurgie esthétique Tunisie [...]The facts mentioned within the post are several of the top readily available [...]
Chirurgie Tunisie [...]we came across a cool web page that you may well get pleasure from. Take a search when you want[...]
Chirurgie Tunisie [...]below you will find the link to some web pages that we think you'll want to visit[...]
Reba Fleurantin [...]very couple of web-sites that take place to become in depth below, from our point of view are undoubtedly nicely really worth checking out[...]
... [Trackback] [...] Find More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Information here on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Here you will find 54538 more Information to that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Here you can find 96140 additional Info to that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Information to that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Info on that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2014/10/10/proiect-de-tara-hrana-apa-energie/ [...]