Alina Mungiu-Pippidi: Triumful meritocraţiei în Bucureştiul european

Un guvern inegal, nici pe departe atât de prost cum pretind duşmanii lui, dar nici vreun triumf al meritocraţiei, din care singura personalitate reală e cea din umbră, care a făcut tuturor favoarea să nu fie de faţă.

Un preşedinte stingher, incapabil de vreo vorbă însufleţitoare, deşi mai bine că nu a zis iarăşi chiar el că nu ne trebuie şi că nu suntem în stare, cu inflexiuni mai proaste în română decât ale lui Donald Tusk care citea fonetic, şi care ne aminteşte mai ales de ocaziile pe care le-a pierdut.

Un grup minuscul de protestatari, care au crezut de cuviinţă să aducă mahalaua românească în faţa preşedintelui Tajani (membru în partidul lui Berlusconi, care a tăiat legislaţia anticorupţie şi a pus sub examen disciplinar pe toţi procurorii care l-au anchetat), a comisarului Oettinger (care are uşa deschisă la orice lobbyist german şi amici în topul oamenilor de afaceri care vor să încalce sancţiunile din Crimeea) şi a lui Jean-Claude Juncker, cândva prim-ministru al ţării favorurilor fiscale, în care avertizorii de integritate sunt condamnaţi la închisoare.

Ce mai, triumful meritului de la vlădică la opincă, de la Securitate la societatea civilă. Noroc cu străinii că au citat pe Gafencu, Cioran, Eliade, Eugen Ionescu şi pe Nichita Stănescu, aceşti autori necunoscuţi liderilor noştri, care se feresc să citeze pe oricine, că, vorba lui Brejnev, cine o să creadă că eu, Leonea Brejnev, l-am citit pe Marx.

Cu toate astea, cum spun de luni de zile, acesta e momentul solidarităţii naţionale, de a fost vreunul, şi aş vrea să urez succes guvernului, pe care cade greul, preşedintelui Klaus Iohannis, echipei dnei ambasador Odobescu de la Bruxelles şi tuturor celor implicaţi. Hai că puteţi. Sunt sigură că puteţi. Cinci luni trec repede, că avem un mandat scurt. Succes deplin vă urez!

Desigur, solidaritatea mea, una mai departe de realism, şi prietenia mea profundă se îndreaptă către toţi absolvenţii de Harvard, Oxford, Stanford, conservator şi orice universitate pe bune, ca şi către ceilalţi români de merit, indiferent că sunt în sport sau agricultură. Nu fiţi trişti de ziua asta că suta de ani de la centenar a fost practic pierdută pentru construcţia meritocraţiei şi nu suntem de fapt mai capabili decât am fost vreodată să selecţionăm din România ce e mai bun. Şi nu daţi vina pe comunişti şi lipsa noastră de decomunizare (lustraţie) pentru ce s-a întâmplat. E fals. Cercetaţi mai degrabă de ce tabăra anticomunistă a ratat să construiască, măcar în sânul ei, meritocraţia şi cum de savanţii cei mai citaţi din Academie sunt tot cei pe care dna Ceauşescu se vedea nevoită să îi promoveze în deceniul opt, că erau cei mai buni. Când o să rezolvăm problema asta, meritocraţia în restul societăţii va veni de la sine, fără legi discriminative ca lustraţia – să sperăm că în următoarea sută de ani.
sursa: adevarul