Ilie Şerbănescu despre România şi Bulgaria: SCLAVELE IMPERIULUI EUROPEAN.

Ilie Şerbănescu despre România şi Bulgaria: SCLAVELE IMPERIULUI EUROPEAN. Despre primele revolte ANTICOLONIALISTE din UE şi despre …handicapul uriaş de a avea RESURSE MINERALE!

Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (I)
UE a aruncat România şi Bulgaria într-o aceeaşi barcă. Nu se ştie dacă este o barcă a salvării sau dimpotrivă a scufundării. Dar nimeni nu va mai scoate România şi Bulgaria din această aceeaşi barcă, în ciuda strâmbăturilor din nas de pe la Bucureşti, aşa ca din partea celui care se consideră mai mare şi mai frumos, şi în ciuda chiţăielilor de pe la Sofia când simte că pe la Bruxelles se pretinde că Bucureştiul a cam dat-o cu bâta în baltă.
La o analiză atentă, plasarea într-o aceeaşi barcă a României şi Bulgariei nu este deloc exagerată. România şi Bulgaria se află la aceeaşi periferie estică a UE. Ambele sunt cele mai sărace state din Europa. Îşi dispută în orice clasamente europene ultimele două locuri. Li s-a prescris de către Occident acelaşi program de distrugere a economiei, îndeosebi a industriei, cu specificităţi mai mult sau mai puţin semnificative. Amândurora li s-a programat dezechilibrarea şi destabilizarea sistemului energetic. În ambele distribuţiile de energie (de unde se colectează banul din sistemul energetic) au fost preluate de străini.
De altfel, capitalul străin deţine în ambele ţări controlul în axa majoră a economiei şi în sectorul financiar-bancar. În sistemul centru-periferie al UE ambele au ajuns clasice colonii de la periferie ale centrului vest-european. Sunt tratate în bloc. Au fost acceptate împreună în Uniune, după o procedură identică. Sunt respinse împreună să facă parte din spaţiul Schengen. Cu aceleaşi diversioniste argumente! Sunt tratate împreună ca ţări de rangul doi.
Toate discriminările – unele strigătoare la cer – din UE vizează cele două ţări. Le-au fost impuse deopotrivă aşa-zise mecanisme de verificare, un fel de şantaj oficial. Fermierii lor primesc cele mai mici subvenţii din UE. Muncitorii lor sunt practic singurii neacceptaţi oficial în mai toate ţările vestice ale UE.
Cele două ţări sunt vinovaţii de serviciu în tot ceea ce se întâmplă rău prin Uniune, de la cetele de ţigani acuzate că distrug Parisul sau Londra la suspiciunea că se livrează carne de cal în loc de carne de vită. Tot felul de bandiţi occidentali fac tot felul de nereguli şi malversaţiuni comerciale şi financiare fără griji pentru că, fără repercursiuni, pot arunca vina pe bulgari şi români. Toate acestea, dincolo de esenţa problemei: din cauza statutului ce le este rezervat în imperiu, bulgarii şi românii sunt plătiţi, indiferent dacă la ei acasă sau prin cine ştie ce alte ţări ale Europei, cel mai slab, în timp ce acasă la ei preţurile sunt la fel ca peste tot în UE. Si, ca atare,trăiesc cel mai prost din imperiu şi, în cerc vicios, vor trăi mereu mai prost, rezervându-li-se pe veci statutul de paria în imperiu.
La nivelul guvernelor şi claselor lor politice, România şi Bulgaria par să nu conştientizeze că se găsesc în aceeaşi barcă şi că normal ar fi să conlucreze în sărăcia şi nefericirea lor, în loc să-şi dea ghionturi, ba chiar să încerce a ieşi separat din barca cea comună, spre satisfacţia stăpânilor care îşi văd sclavii certându-se.
Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (II)
Un singur lucru deosebeşte România de Bulgaria în tot acest concert de frustrări şi discriminări guvernate de la centrul vest-european. Bulgaria, spre deosebire de România, este mai săracă în resurse minerale. Si a nu avea resurse minerale în UE este astăzi un avantaj imens, pentru că eşti mai puţin în bătaia samsarilor vest-europeni (fie că aceştia sunt bănci sau aşa-zişi investitori energetici). În schimb, a avea resurse minerale este un uriaş handicap.
Prin intermediul brokerilor lor – care sunt FMI şi Comisia de la Bruxelles – samsarii vest-europeni vor să acapareze toate resursele coloniilor de la periferie şi să-i lase coate goale pe adevăraţii posesori ai acestor resurse, astfel încât aceştia să nu mai aibă alte opţiuni decât văcsuirea ghetelor celor de pe la Bruxelles. Un instrument principal al acestei acţiuni de anvergură este aşa-zisa liberalizare a preţurilor în energie, impusă de la Bruxelles României şi Bulgariei, în favoarea numai şi numai a monopolurilor vest-europene care au pus mâna pe sistemele energetice ale celor două ţări.
După vulnerabilizarea acestor sisteme, Bruxelles-ul pretinde acum consumatorilor din ţările respective să plătească aceleaşi preţuri pentru energie ca în Occident. Cu totul pe nedrept acest lucru, deoarece aici costurile sunt mai mici şi consecinţa este doar aceea că se realizează profituri nemeritate de către companiile vest-europene care au pus mâna pe distribuţiile din sistemele energetice ale acestor ţări! Nemaivorbind de impactul economic şi social, căci salariile mici de aici nu pot face faţă unor asemenea preţuri. În cazul României se atinge paroxismul pentru că obiectul preţurilor forţate artificial la niveluri fabuloase îl constituie propriile resurse lăsate de Dumnezeu românilor şi nu altcuiva!
Este extrem de important a se insista asupra acestor aspecte, pentru că, după cum s-a evidenţiat, explozia economico-socială inevitabilă s-a produs deja tocmai în acest domeniu! De jos în sus, bulgarii, spre cinstea lor, au spart buba. Au ieşit în stradă. Fără programe şi fără conducători! Cu alte cuvinte, s-a ieşit în stradă din mânie, din nevoie, ţintind nu pe cineva anume, ci starea de lucruri. Nu împotriva unui guvern anume sau unui partid anume, ci împotriva stărilor de lucruri! „Să dăm foc monopolurilor” a fost sloganul predilect.
Si era vorba îndeosebi de companiile străine care au confiscat, ca şi în România, distribuţiile din sistemul energetic – nu întâmplător cele care culeg banii din acest sistem – şi care au mărit fabulos preţurile în numele aşa-numitei liberalizări în energie dictate de la Bruxelles. La salariile mici din Bulgaria, factura energetică poate ajunge chiar să le depăşească! În medie, factura energetică a urcat la peste 100 euro, în timp ce salariul mediu este de 300 euro şi pensia medie de 150 euro. Fără să-şi dea seama, bulgarii au transformat protestele lor în primele manifestări antisistem – de fapt, anticolonialistespre a le spune chiar pe nume – din UE.
Doi într-o barcă: România şi Bulgaria (III)
Mişcările de stradă din Bulgaria sunt primele contestări anticolonialiste din UE pornite de jos! Primele, pentru că acelea anterioare din Grecia, au avut un alt caracter. Au izvorât din frustrarea faţă de tăierile din ceea ce exista la dispoziţie. Dar acest ceva la dispoziţie fusese luat de la alţii şi nu era din sudoarea sau competitivitatea proprie. Fusese luat de la alţii cu minciunele sau pur şi simplu cu împrumut. A fost supărarea că a cam înţărcat bălaia. La bulgari însă a fost din mânie, mânia de a-i lua omului de la gură, din munca lui! Este o mare deosebire!
Impactul pe care îl pot provoca aceste mişcări şi revendicările lor este superior discursurilor anticolonialiste ţintite ale guvernului Orban de la Budapesta şi măsurilor anticolonialiste luate de acesta (naţionalizarea sistemului de pensii private, suprataxarea băncilor, telecomului, retailului şi distribuţiilor de energie, toate confiscate ca şi în România de capitalul străin). Este superior pentru că vine de jos şi nu de sus!
Impactul, cu o posibilă contagiune în Est, produce fiori reci la Bruxelles. Mai ales că în primele rânduri ale protestelor au fost tinerii, conştienţi că în ţara lor nu-i aşteaptă decât sărăcia şi umilirea de către străini.
În asemenea circumstanţe, confruntările electorale nu au de fapt o miză reală, căci nu rezolvă nimic. Bulgarii nemulţumiţi, mai ales cei tineri, nu au (ca şi românii) cu cine vota de fapt! Nici un partid principal nu le prezintă o autentică alternativă, ci doar acelaşi drum cu alte figuri! O alternativă reală n-ar putea oferta decât o forţă politică cu un program având tente de eliberare naţională de sub colonialism, şi nu nişte partide care nu au altă preocupare decât să-şi îmbogăţească liderii şi, ca o garanţie în acest sens, să cumpere oblăduirea stăpânilor de la Bruxelles.
Similaritatea României cu Bulgaria duduie şi în această privinţă. România a putut evita deocamdată protestele de stradă de amploare pentru că în plan politic lucrurile s-au învârtit de o asemenea manieră încât nemulţumirile – de fapt şi pe fond aceleaşi cu cele ale bulgarilor – au fost absorbite de înfruntarea dintre forţa politică ce a impus austeritatea şi forţele politice pe care soarta le-a ocrotit prin faptul că atunci erau în opoziţie. La alegeri, prima a pierdut în mod strălucit, în favoarea celor din urmă care au preluat neuzualul 70% din voturi. Ajunsă la guvernare, fosta opoziţie nu poate face de fapt nimic pentru a combate marile nemulţumiri ale românilor, care sunt aceleaşi cu cele ale bulgarilor: sărăcia, umilinţa de la Bruxelles, practicile coloniale ale monopolurilor (bănci şi companii) vest-europene care au luat în stăpânire ţara. Este de discutat în termenii „nu poate” doar admiţând că ar vrea! Dar, de fapt e mult mai rău: nici nu vrea să facă ceva, fiindu-i mai comod politic să nici nu crâcnească, probabil considerând că, făcând sluj la Bruxelles, îşi asigură spatele la Bucureşti.
Jurnalul.ro/ Ilie Şerbănescu