„Este o știre de Breaking News. Atât pentru România, cât și pentru Europa și alte state interesate ale lumii. În scurt timp va fi inițiată procedura de dizolvare a Forumului Democratic al Germanilor din România. O procedură aparent excesivă. Chiar scandaloasă. În același timp, un examen excepțional pentru autoritățile judecătorești din România.
Cum se ajunge într-o asemenea situație? Cum de se pune problema desființării unui ONG înființat după 1989, condus ani de zile de domnul Klaus Iohannis și care, prin statutul său, apără interesele unei comunități etnice, culturale și spirituale, care a îmbogățit timp de sute de ani civilizația Țărilor Române?
Istoria acestui eveniment, care în scurt timp ar putea să facă înconjurul lumii, nu este deloc atât de complicată cum pare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, comunitatea sașilor din România a fost organizată de către o organizație numită Grupul Etnic German. Grupul Etnic German a devenit în scurt timp o remorcă a autorităților fasciste, un instrument prin care zeci de mii de sași au fost atrași în rândul trupelor SS și, în același timp, un mecanism prin care au fost devalizate averi ale comunității germane, adunate de-a lungul a sute de ani, averi ale unor români aflați în opoziție cu regimul fascist, dar și numeroase averi ale evreilor, luate cu japca, pe prețuri de nimic, sub presiunea legilor care îi discriminau din ce în ce mai mult.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, prin Convenția de Pace și Convenția de Armistițiu, s-a stabilit între altele că Grupul Etnic German a fost o organizație criminală și s-a decis scoaterea acestuia în afara legii și confiscarea de către statul român a tuturor bunurilor pe care deținea. Regele Mihai al României s-a conformat și a semnat decretul de dizolvare a Grupului Etnic German. Iar ceea ce a urmat ține de science-fiction.
După 1989, pentru a-și proteja interesele, obiceiurile, cultura, spiritualitatea, sașii au decis crearea unei noi organizații, intitulată Forumul Democratic al Germanilor din România. Acest ONG a fost mulți ani condus de către Klaus Iohannis, inclusiv în perioada în care acesta a deținut și funcția aleasă de primar al Sibiului. Cuiva, poate chiar lui Klaus Iohannis, i-a venit ideea ca printr-o jonglerie, în care urma să fie antrenată justiția locală, să poată revendica și obține bunurile confiscate în trecut în urma tratatelor internaționale și a decretului regal și care aparținuseră Grupului Etnic German. Concret, a fost făcută o solicitare pe adresa justiției din Sibiu, prin care acesteia i s-a cerut ca, în urma unui proces, să stabilească faptul că Forumul Democratic al Germanilor din România este descendentul Grupului Etnic German. Această solicitare a fost scrisă negru pe alb în acțiunea aflată pe agenda justiției din Sibiu. Nu după mult timp, instanța s-a pronunțat și, printr-o hotărâre definitivă, a stabilit că organizația criminală intitulată Grupul Etnic German s-a reîncarnat în organizația condus de Iohannis, numită Forumul Democrat al Germanilor din România. După care au urmat rând pe rând revendicarea și restituirea proprietăților, care fuseseră confiscate o dată cu dizolvarea organizației fasciste de tip criminal.
Așadar nu numai că există o hotărâre judecătorească definitiv care stabilește această descendență, dar ea a fost și materializată prin preluarea a mii de bunuri și de imobile care aparținuseră în trecut Grupului Etnic German.
Prestigioși experți internaționali au studiat acest caz, l-au documentat temeinic și au stabilit că au fost încălcate în mod grav tratatele internaționale încheiate de marile puteri la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și angajamentele ferme asumate atunci de România. În consecință, săptămâna viitoare probabil, justiția va primi solicitarea de dizolvare a Forumului Democratic al Germanilor din România, în calitatea acestuia de succesor atestat printr-o decizie judecătorească definitivă a Grupului Etnic German.
”
sursa: activenews
Campus visits and interviews for future university [...]always a large fan of linking to bloggers that I adore but dont get a great deal of link adore from[...]
زيارات الحرم الجامعي والمقابلات لجامعة ا… [...]Here is a superb Weblog You may Find Interesting that we Encourage You[...]
Graduate programs at future university [...]usually posts some pretty intriguing stuff like this. If youre new to this site[...]
الأنشطة التعليمية لكلية الصيدلة بجامعة ا… [...]one of our guests lately encouraged the following website[...]
علم الأحياء الدقيقة والمناعة [...]although web-sites we backlink to below are considerably not related to ours, we feel they are actually really worth a go as a result of, so possess a look[...]
التعليم المستمر حول اللثة [...]Here are some of the websites we suggest for our visitors[...]
Campus visits and interviews for future university [...]below youll obtain the link to some web-sites that we consider it is best to visit[...]
Prof. Mostafa El-Feki [...]check beneath, are some entirely unrelated internet websites to ours, on the other hand, they may be most trustworthy sources that we use[...]
FCIT Graduate Programs [...]we like to honor lots of other world-wide-web internet sites around the net, even though they arent linked to us, by linking to them. Underneath are some webpages really worth checking out[...]
Computer Science [...]here are some links to internet sites that we link to simply because we think they may be really worth visiting[...]
IT Careers [...]the time to read or visit the content material or websites we have linked to below the[...]
كلية الحاسبات والمعلومات [...]Sites of interest we have a link to[...]
industry partnerships [...]please visit the web sites we stick to, like this a single, as it represents our picks through the web[...]
كليات هندسة بالقاهرة الجديدة [...]usually posts some extremely intriguing stuff like this. If youre new to this site[...]
استراتيجية كلية الهندسة في جميع مجالات ا… [...]we came across a cool web site that you simply might delight in. Take a search in the event you want[...]
الهندسة الميكانيكية [...]Wonderful story, reckoned we could combine some unrelated data, nonetheless truly really worth taking a look, whoa did 1 find out about Mid East has got more problerms also [...]
معايير الرعاية الصحية [...]we came across a cool site that you simply might enjoy. Take a appear for those who want[...]
بيئة تعلم مدعومة بكلية الاسنان [...]just beneath, are numerous absolutely not related web pages to ours, nonetheless, they are certainly worth going over[...]
رعاية الاسنان [...]Here is a great Blog You might Discover Exciting that we Encourage You[...]
أنشطة الشركات مع الكيانات الداخلية والخا… [...]the time to study or stop by the subject material or web-sites we've linked to below the[...]
قسم الممارسة الصيدلانية والصيدلة السرير… [...]Sites of interest we've a link to[...]
Social Activities for pharmacy students at future university [...]Here is a superb Weblog You might Obtain Exciting that we Encourage You[...]
مميزات كلية الصيدلة [...]below youll obtain the link to some web sites that we believe you must visit[...]
Educational Activities [...]Sites of interest we have a link to[...]
High caliber academicians [...]usually posts some extremely exciting stuff like this. If you are new to this site[...]
بيئة تعلم مدعومة بكلية التجارة [...]the time to read or check out the material or web pages we have linked to below the[...]
MIS courses [...]one of our guests lately proposed the following website[...]
Business administration program Egypt [...]Every when in a whilst we select blogs that we study. Listed below are the most up-to-date websites that we select [...]
National Chi Nan University [...]we came across a cool web site that you might appreciate. Take a search if you want[...]
Chirurgie Tunisie [...]just beneath, are numerous absolutely not related internet sites to ours, on the other hand, they are surely really worth going over[...]
Chirurgie Tunisie [...]always a major fan of linking to bloggers that I love but really don't get a good deal of link adore from[...]
Reba Fleurantin [...]we prefer to honor a lot of other internet web sites on the web, even though they arent linked to us, by linking to them. Beneath are some webpages really worth checking out[...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]
... [Trackback] [...] There you will find 46086 more Information to that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-r…
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]
... [Trackback] [...] Find More Information here to that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-gr…
... [Trackback] [...] Read More Info here on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [..…
... [Trackback] [...] Here you can find 99470 additional Info on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-rein…
... [Trackback] [...] Read More Info here to that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [..…
... [Trackback] [...] Here you can find 82136 additional Info on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-rein…
... [Trackback] [...] Read More here to that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]
... [Trackback] [...] Find More on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]
... [Trackback] [...] Information on that Topic: meritocratia.ro/2018/11/09/sorin-rosca-stanescu-in-scurt-timp-va-fi-initiata-procedura-de-dizolvare-a-forumului-democratic-al-germanilor-din-romania-ong-ul-condus-ani-de-zile-de-iohannis-reincarnat-din-grup/ [...]